Ia cu altiţă, obiectul vestimentar care ar putea intra în patrimoniul UNESCO. „Frumosul acolo trebuia să fie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ia cu altiţă - foto facebook ministerul culturii

Ia românească, obiectul vestimentar care i-a cucerit pe marii designeri ai lumii, are şanse să intre în patrimoniul imaterial UNESCO graţie celui mai complex element: altiţa.

Un proiect iniţiat în urmă cu cinci ani şi care ar fi trebuit finalizat în 2018 îşi propune să facă cunoscută lumii întregi ia românească, deja atât de apreciată de marii creatori de modă. Echipe de cercetători bat România şi Republica Moldova pentru a aduna mărturii ale meşterilor populari care duc mai departe tradiţia coaserii iei, dar şi pentru a sta de vorbă cu bătrânele din sat. „Arta cămăşii cu altiţă - Ia, element de identitate culturală în România şi Republica Moldova“ este demersul care i-a adus pe cercetători şi la Cezieni, în judeţul Olt, localitate cu un specific aparte. Aici, în fiecare familie cel puţin o femeie încă mai coase ii, un obicei care a devenit, deja de ani buni, şi o importantă sursă de venit.  Nu se mai lucrează în secret şi la lumina lămpii, dar se valorifică în continuare modelele moştenite.

ia cu altiţă - foto facebook ministerul culturii

Olga Filip, deţinătoarea, din acest an, a titlului de Tezaur Uman Viu, este meşter popular recunoscut naţional şi omul căruia i se datorează, în bună parte, menţinerea tradiţiei cusăturilor în localitatea Cezieni. Ne-a dezvăluit ce este, de fapt, altiţa, elementul-cheie în cercetarea specialiştilor.

ia cu altiţă - foto facebook ministerul culturii

„Altiţa este partea de pe umăr a mânecii, cea mai bogată. Avea o importanţă deosebită. Eu, când m-am prins în horă, m-am prins cu cămaşă cusută de mama, la care şi eu am lucrat. M-am prins la 14 ani în horă, până la 14 ani mi se spunea - cum să te prinzi aşa devreme, că te iau băieţii şi o dai dracu’ de şcoală! Şi, cum era: când te prindeai în horă, la altiţă, pe umăr, se uita şi ăl din stânga, şi ăl din dreapta, şi ăl din faţă, şi ăl din spte. Ei, la spate se mai încreţea, c-o prindeai în fustă, pe faţă, la fel, rândurile nu prea se vedeau chiar aşa, dar altiţa, mâneca, mereu întinsă, da, frumosul acolo trebuia să fie.  «Ieşi a lu’ Gheorghe a lu’ Papu, să prinsă în horă. Ia, mă, să vedem cum a cusut mă-sa, şi ea, cămaşa! E harnică, nu e harnică, să vedem ce fel de fată e, îi place, nu-i place munca...».  Mamele care aveau băieţi îşi doreau să atragă, să prindă ceva. Că eu m-am căsătorit forţată de tata. Când am terminat şcoala – «Gata, nu pleci bagaboantă. Ai ieşit pă serviciu’ tău, să fii la casa ta!». Era lucrul ăsta, că altiţa era punctul cel mai admirat de către toţi cei din jur, şi la cei care-şi doreau să vadă ce e fata, cum este, e harnică, nu e harnică... De multe ori, după ce vedeau ce e pe dinafară, veneau şi ţi-o prindeau şi-o întorceau pe dos, să vadă cum e lucrată pe dos, e înşirată, e cu grijă... Mulţi care nu voiau să observe că te analizează se puneau în aşa fel încât să vadă. Se dădeau într-o parte, pe puneau pe cealaltă, şi analizau umărul. Ce se vedea de la distanţă şi ce putea fi analizat, trebuia să fie impecabil“, a dezvăluit meşterul popular.

ia cu altiţă - foto facebook ministerul culturii

Altiţa era, de altfel, partea iei pe care femeile o realizau prima dată, pentru că necesita multă migală. „Mama spunea tot timpul: fată, altiţa, mânecile, prima dată, că ţi se urăşte şi-o mai iei razna cu cusătura, dar să fie bine acolo unde nu se vede! Tot timpul îmi făcea observaţie“, a dezvăluit Olga Filip.
Altiţa şi-a păstrat importanţa chiar şi în aceste vremuri, când deşi comenzile care vin în sat din toată ţara sunt multe, nu toată lumea ştie neapărat ce cumpără. Olga Filip are însă grijă ca femeile care se îndeletnicesc cu acest meşteşug, şi care, cum spuneam, nu sunt deloc puţine, să nu renunţe la tradiţie. Din acest motiv, la sărbătoarea anuală în care sunt premiate, la fel ca odinioară, pe vremea principesei Brâncoveanu (femeia cu rădăcini la Cezieni de care bătrânii satului îşi amintesc cu lacrimi în ochi), cele mai frumoase ii cusute, să fie recompensate iile care se apropie cel mai mult de modelele din lada de zestre, moştenite de la „ăi bătrâni“.

„Am întâlnit «Exclusiv manual», dar era făcut cu maşina“

Astfel de obiecte vestimentare, folosite în trecut doar la sărbători, pentru că iile de zi cu zi aveau modele mai simple şi erau realizate din pânză rezistentă, sunt cerute astăzi în special de artiştii populari, interesaţi să impresioneze în apariţiile scenice. Au, de altfel, şi un preţ pe măsură, tanti Olga nepermiţându-le femeilor să se folosească de tehnică, nici măcar la tivitul cămăşilor sau iilor pe care le lucrează, cel puţin nu atunci când vine vorba ca aceste obiecte vestimentare să fie prezentate în cadrul sărbătorii anuale.

ia cu altiţă - foto facebook ministerul culturii

Olga Filip, desemnată Tezaur Uman Viu

„La noi, la Cezieni, da, se cos cu altiţă. Şi să ştiţi că şi-a luat domnul Stroe, de la Caracal, maşină, şi a venit să-mi ceară un model. I-am spus:  Ia-l, că nu-mi pare rău, că nu pui tu suflet în maşina ta cum pun eu atunci când cos... Şi a început şi cu maşina să facă cu altiţă“, a explicat Olga Filip. Iar cei care pun pe piaţă obiecte vestimentare inspirate din cele tradiţionale nu sunt, din păcate, toţi serioşi. Necunoscătorii ar putea fi relativ uşor induşi în eroare, pentru că s-a ajuns, în domeniu, la performanţe destul de mari, iar cămăşile cusute cu maşina de brodat sunt uneori atât de bine realizate încât doar ochii unui cunoscător ajung să poată face diferenţa.

„În Craiova, la un târg al meşterilor populari, am întâlnit la un stand «Exclusiv manual», dar era făcut cu maşina. Şi i-am zis – doamnă, dumneata eşti om serios? Păi dacă ale dumitale sunt «exclusiv manual», ale mele cum mai sunt, frate? Păi, cine cunoaşte, doamnă?! - Sunt şi oameni care-şi bat joc. «Exclusiv manual» cât mine de mare scris?! Le vindeau în târgul de meşteri populari. De fapt, în târgul de meşteri populari mai sunt meşteri populari?! M-am supărat odată şi cu o colegă de-a mea. Punea la vezeală (n. red. – tot într-un târg destinat meşterilor) lucruri pe care le-a lucrat ea şi în spate chinezării – «Made în China»,  «Made in India»...“, şi-a spus meşterul popular oful.

Modelele folosite pe altiţă, pe de altă parte, sunt, astăzi, mult influenţate şi de dorinţele clientelor. În copilăria Olgăi Filip, în schimb, formele geometrice erau singurele folosite. Erau astfel împletite încât aveau darul de a spune o întreagă poveste.

„La Cezieni, de la bunica, ce mi-a rămas, avem numai forme geometrice, noi n-am avut floral, floarea a fost atât de stilizată încât a făcut-o tot din forme mici geometrice, sau un fel de pomul vieţii. Spre exemplu, eu am întrebat-o pe mama ce reprezintă acele forme. «Ei, am pus pe cămaşa asta şi dealuri, şi văi, şi ape... E un fel de ce vezi tu cu ochii, aşa... ». Era un model neregulat, dar tot din forme geometrice realizat, din nişte triunghiuri, nişte dreptunghiuri legate frumos. Florile au fost introduse mai târziu şi au fost influenţate de moldoveni. «Auzi tu, au venit moldovenii, că erau muritori de foame, îşi dădeau şi cămaşă din spate, să le dăm şi lor câte-o bucătură de pâine. Aveau şi câte doi-trei copii după ei. Şi îţi dădeau velinţele astea. Şi aşa ne-au plăcut şi nouă cămăşile lor...“, îmi povestea mama“, şi-a reamintit Olga Filip.

„Ia cu altiţă este specifică portului popular de sărbătoare“

O colecţie impresionantă de ii cu altiţă se află în patrimoniul Muzeului Judeţean Olt. Una dintre echipele de cercetare pentru dosarul UNESCO s-a oprit, de altfel, pentru a fotografia minunile din zestrea muzeului oltean.
„Au încercat să identifice zonele unde încă se mai coase ia cu altiţă şi au făcut înregistrări, pentru că dosarul ăsta va fi însoţit şi de o prezentare video. Foarte mulţi nu ştiu cum e, ce e, şi trebuie să le arăţi. Vor să meargă şi prin muzee, să vadă. Şi la noi la Slatina au venit şi au filmat ii spectaculoase, foarte frumoase, care au puterea de a convinge străinul care nu auzit, în viaţa lui, de ia cu altiţă. Prin ceea ce vede şi prin ceea ce citeşte, pentru că vor fi şi argumente scrise, să decidă, să fie convins că această piesă de port vestimentar este o valoare pentru cultura mondială, nu numai pentru ţara noastră“, a declarat şefa Secţiei Etnografie din cadrul Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş, explicând, la rândul său, ce face acest element, altiţa, atât de preţios pentru un întreg mapamond.

ia cu altiţă - foto facebook ministerul culturii

„Ia cu altiţă este specifică portului popular de sărbătoare. Altiţa este o concentrare de modele, acolo poţi să pui, să te joci, era partea cea mai importantă. (...) Altiţa este similară colţului cu patul, din «odaie», sau «camera bună». Acolo, pe pat, era aşezat un aşternut foarte frumos, pe perete erau scoarţe foarte frumoase, lângă pat era aşezată lada de zestre, era colţul cel mai spectaculos al camerei, cel mai frumos colorat. (...) Valoarea pe care o aduce (n.red. - introducerea în patrimoniul imaterial UNESCO) nu constă în facilităţi concrete, dar în rândul ţărilor, dacă stai şi te gândeşti, şi priveşti o ţară, îşi creşte ţie ca ţară prestigiul, ai încă nişte valori atât de importante încât ele sunt recunoscute la nivel mondial ca ceva extraordinar“, a conchis Balaş.

ia cu altiţă - foto facebook ministerul culturii

Cercetătorii Ministerului Culturii caută dovezile pe care le vor prezenta în dosarul întocmit pentru introducerea iei cu altiţă în patrimoniul mondial imaterial UNESCO

De menţionat că în patrimoniul imaterial UNESCO se regăseşte, din 2005, şi obiceiul căluşului, întâlnit în Oltenia. Nu este vorba de jocul de căluş pe care îl vedem pe scenă, atrag atenţia specialiştii, ci de obiceiul care presupune ritualuri moştenite între căluşari, de credinţe încă şi astăzi înrădăcinate, de un întreg univers în care lumea de la sat credea şi după care se ghida, elemente care încet-încet dispar, odată cu generaţia veche de căluşari.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Povestea iilor premiate încă din anii grei ai Primului Război Mondial. Principesa Brâncoveanu, „femeia cea mai populară de pe faţa pământului“, a început tradiţia

Povestea şefului de CAP care a înfiinţat prima fabrică de procesare a plantelor într-un sat din România. Cum obţinea esenţa pentru celebra băutură Brifcor
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite