Școală din Olt, distrusă într-un incendiu. Este a doua unitate de învățământ din județ mistuită de foc, în decurs de un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu devastator produs vineri, 17 februarie 2023, a distrus în cea mai mare parte școala din satul Braniște, din comuna olteană Sârbii-Măgura. Totul ar fi pornit de la centrala izolată necorespunzător.

Din școală au mai rămas în picioare doar câteva ziduri FOTO: ISU Olt
Din școală au mai rămas în picioare doar câteva ziduri FOTO: ISU Olt

Pompierii au reușit să stingă flăcările după o intervenție care a durat aproximativ cinci ore.

Flăcările au apărut prima dată la acoperiș, însă focul s-a întins cu repeziciune. Atât acoperișul, cât și tavanele, construite în bună parte din lemn, au ars cu rapiditate, acoperișul prăbușindu-se în interior.

Pompierii s-au luptat să decoperteze zonele rămase, pentru a evita ca focul să se reaprindă. Chiar și așa, pagubele sunt uriașe, rămânând în picioare zidurile. 

Elevii nu se mai pot întoarce aici după vacanță FOTO: ISU Olt
Elevii nu se mai pot întoarce aici după vacanță FOTO: ISU Olt

„Incendiul a fost lichidat. Școala și anexele au fost afectate în proporție de 90 la sută. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs de centrala termică, neizolată corespunzător”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Un profesor a făcut atac de panică

Incendiul s-a produs în jurul prânzului, chiar în timpul programului elevilor, vineri, 17 februarie, în Olt fiind ultima zi de curs înainte vacanței dintre modulul 3 și modulul 4 de studiu.

În clădire se aflau 34 elevi, patru profesori și doi angajați din rândul personalului auxiliar, cu toții reușind să iasă din școala în flăcări fără să pățească ceva. Unui profesor i s-a făcut rău, făcând un atac de panică. A fost asistat de membrii echipajului de prim ajutor, însă cadrul didactic a refuzat transportul la spital. Elevii, pe de altă parte, au fost preluați în siguranță de către părinți.

Acoperișul s-a făcut scrum în întregime FOTO: ISU Olt
Acoperișul s-a făcut scrum în întregime FOTO: ISU Olt

„La fața locului rămâne o autospecială de stingere, până mâine de dimineață, pentru a asigura măsurile specifice”, a mai precizat reprezentantul ISU Olt.

Este a doua școală care arde, în Olt, în ultimul an, flăcările afectând grav, în luna martie a anului trecut, o școală proaspăt renovată, situată în localitatea Rusănești.

Primăriei Rusănești i-au fost suplimentat, din acest motiv, sumele repartizate de Consiliul Județean Olt, pentru ca școala să fie reparată.

De soluții rapide vor avea nevoie acum, foarte probabil, elevii din Sârbii-Măgura, aceștia nemaiptând să se întoarcă, după săptămâna de vacanță, la școala din care au rămas doar zidurile.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite