Rata de vaccinare a scăzut sub 65% în judeţul Olt. Autorităţile sanitare şi medicii au explicaţii diferite

Sute de copii din judeţ nu au primit dozele de vaccin corespunzător vârstei, deşi vaccinarea este obligatorie, iar în ultimii doi-trei ani autorităţile nu s-au mai confruntat cu lipsa produsului vaccinal. Din estimările DSP, refuzul părinţilor se întâlneşte cel mai rar printre motive, principalele cauze fiind neprezentarea la medic sau omiterea copiilor în campaniile de vaccinare.

În judeţul Olt, ca aproape peste tot în ţară, în ultimii ani a scăzut constant procentul copiilor vaccinaţi, astfel că astăzi s-a ajuns, conform estimărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, la o rată de vaccinare puţin peste 60%, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii şi-a fixat ca ţintă, pentru a putea ţine lucrurile sub control, şi a ne pune la adăpost de eventuale epidemii, 95%.

Nici măcar datele de raportare nu mai prezintă siguranţă, dacă nu dovedeşti precauţie şi interes atunci când le culegi şi le pui cap la cap. Dacă te bazezi pe cifrele obţinute de biroul de statistică al Direcţiei de Sănătate Publică de la prestatorii de servicii medicale din judeţ (iar aici s-ar putea deschide o altă discuţie, deloc puţini fiind furnizorii care refuză, pur şi simplu, să furnizeze aceste date), născuţii vii raportaţi an de an sunt mai puţini decât cei vaccinaţi de medicii care operează în Registrul Unic de Vaccinare (RUV). „Am observat această neconcordanţă şi am apelat, în consecinţă, la datele culese de Centrul Judeţean de Statistică, pentru a putea face o analiză reală”, a declarat medicul-şef al DSP, dr. Marinela Madan.

10% dintre copii, omişi din start din scriptele vaccinatorilor

Ce spun datele? Spre exemplu, că din 2009 şi până în prezent a crescut constant numărul copiilor care lipsesc, de la naştere, din evidenţele vaccinatorilor. Peste 10% dintre copiii de vaccinat nu sunt pe listele medicilor de familie, pur şi simplu, o posibilă explicaţie fiind aceea că micuţii provin din familii neînscrise pe lista vreunui medic. În luna iulie 2009, din evidenţele maternităţilor din judeţ se raportau 381 născuţi vii, în timp ce în listele medicilor de familie se preluau 356. În 2013, tot raportat la luna iulie, creşte procentul celor „abandonaţi” de vaccinatori: se năşteau 314 copii, doar 256 dintre aceştia fiind ulterior preluaţi în scripte. „Peste 10% îi pierdem din start!”, subliniază dr. Madan.

Părinţii nu vin cu micuţii la vaccinare

Ce anume a dus la scăderea încrederii populaţiei în vaccinare, greu de spus cu certitudine. Se vorbeşte de un cumul de factori şi de realitatea crudă că schimbările  survenite în politica de sănătate publică n-au fost dintre cele mai benefice. Reţeaua de medicină şcolară aproape lipseşte (în mediul rural efectiv nu există, în mediul urban personalul medical, decimat, iar ce a mai rămas - subordonat primăriilor, face mai mult treburi de birou). Medicii de familie, care se plâng în mod constant de volumul foarte mare de muncă, banii puţini şi birocraţia excesivă, nu s-au dovedit nici aceştia mult mai eficienţi când vine vorba de administrarea de vaccin.

Ultima analiză realizată la nivelul DSP chiar în luna august a acestui an, care vizează estimarea acoperirii vaccinale la vârsta de 12 luni în baza datelor culese de la 197 medici de familie, cuprinde date mai mult decât interesante. De ţinta fixată de Ministerul Sănătăţii (95% acoperire vaccinală) ne apropiem doar în ceea ce priveşte administrarea vaccinului care ne apără copiii de tuberculoză – 94,82%. Vaccin care, de regulă, se administrează în maternitate (dacă bebeluşul a atins greutatea necesară, dacă părinţii nu au refuzat, dacă personalul medical n-a uitat, pur şi simplu, să vaccineze un anumit copil etc.). Vaccinul împotriva hepatitei B s-a administrat doar în procent de 62,93 în urban şi 69,46 în rural, cel împotriva difteriei şi tetanosului – 81,89%  în urban şi 86,26% în rural, vaccinul ROR (rujeolă – oreion - rubeolă) – 68,96% în urban şi 75,57% în rural etc. Acoperirea vaccinală, au constatat astfel specialiştii DSP, este cu câteva procente mai bună în mediul rural decât la oraş. Şi explicaţiile s-ar putea găsi în studierea motivelor nevacinării. Principalul îl constituie nu refuzul, nu contraindicaţiile medicale, nici migraţia sau omisiunea, ci... neprezentarea. Un motiv simplu la prima vedere, dar care spune multe. „Vaccinatorii aleg în practicarea meseriei calea cea mai uşoară. Actul medical trebuie prestat în cunoştinţă de cauză, iar dacă pacientul spune NU, atunci Nu rămâne, nu mai facem nimic să-l lămurim. Din păcate, efectul acestui NU îl vedem în scăderea constantă a acoperirii vaccinale. De fapt, începem să ne punem problema dacă mai asigurăm acoperire vaccinală”, mai spune medicul-şef al DSP.

Din analiza motivelor nevaccinării copiilor de un an, din 46 de copii nevaccinaţi, în mediul urban, 20 nu au fost aduşi de părinţi la cabinet, pentru 13 au existat contraindicaţii medicale, opt au fost omişi de medici (?!?), patru au fost născuţi în străinătate şi într-un singur caz a fost vorba de refuz. Datele sunt oarecum asemănătoare şi în mediul rural, unde din cei 44 de copii raportaţi ca nevaccinaţi, în 17 cazuri a fost vorba de contraindicaţii medicale (la momentul la care copilul a fost evaluat, starea de sănătatea nu permitea administrarea), 13 nu au fost aduşi la vaccinare, opt au fost omişi de medic, patru sunt născuţi în străinătate şi doar doi părinţi au refuzat vaccinarea copiilor lor.

„Vreo doi-trei ani au fost perioade când lumea şi-a cumpărat vaccin şi acolo a fost un hiatus”

Medicul de familie Viorel Dumitrescu are pe listă aproximativ 700 de copii, o treime din totalul pacienţilor. Spune că de ani de zile de când vaccinează s-a confruntat cu un singur refuz categoric, şi acesta iniţial categoric, în cele din urmă mama copilului fiind convinsă să-şi dea acordul pentru vaccinarea copilului ei. Medicul pune scăderea procentului de copii vaccinaţi pe seama crizei de vaccin din urmă cu doi-trei ani, sau a dezinteresului părinţilor. „Foarte important înainte de vaccinare este consultul medical, deşi în străinătate, în Suedia, de exemplu, nu medicul se ocupă de vaccinare, ci asistenţi medicali specializaţi, care evaluează starea de sănătate şi dacă se impune recomandă consultul. La fel de important este să respecţi întocmai instrucţiunile şi să alegi cel mai potrivit moment pentru vaccinare. E vorba şi de relaţia de încredere pe care o stabileşti. (...) Vreo doi-trei ani au fost perioade când lumea şi-a cumpărat vaccin şi acolo a fost un hiatus. Şi, în plus, s-a întâmplat un alt fenomen ciudat. S-a schimbat schema de vaccinare pentru că vaccinul achiziţionat nu corespundea cu schema veche. Jonglăm, aşa, cu pentavalent, hexavalent, pentru că s-a ţinut probabil să se facă un contract cu o anumită firmă. Nu mi se pare normal să schimbi din astfel de motive o schemă naţională de vaccinare. Am şi eu pe listă copii care nu sunt aduşi la vaccinare, dar sunt din localităţile limitrofe, sau mai îndepărtate, părinţii ţinând neapărat să-i înscrie la mine pe listă, deşi sunt cazuri obiective. Oricum, 80% din restanţieri îi recuperez. Cel mai greu ne este cu şcolarii, e foarte greu să-i aduni. Cam acestea sunt problemele, nu văd de ce un medic de familie n-ar fi interesat să vaccineze, doar ia bani pentru asta, nu cred că mai sunt cazuri”, a declarat dr. Dumitrescu.

Părinţii, care astăzi au acces la informaţia de cele mai multe ori nefiltrată, sunt împărţiţi la rândul lor din ce în ce mai mult în două tabere. Pe de o parte sunt cei care n-ar dori sub nicio formă să-şi vadă copilul trecând printr-o boală gravă, pe de cealalată cei care se confruntă deja, la copiii lor, cu afecţiuni precum astmul sau alergiile, sau, în cazuri grave, autismul,  şi, în lipsa unor dovezi de netăgăduit privind cauzele, le pun pe seama vaccinurilor. „Nu ştiu ce să zic, eu am nepoţi, dar mi-e frică. La campaniile care se fac prin şcoli eu aş opune rezistenţă. Ştiţi, nu, cazurile din ’85 când au fost copiii infectaţi cu HIV! Au fost ei în stare să pună apă în interferon, aşa că ce să mai crezi sau să nu crezi din ce auzi?!”, declară o bunică. O altă mămică şi-a asumat răspunderea, refuzând inocularea unei noi doze de vaccin ROR copilului său proaspăt şcolar. „Am auzit şi eu din surse mai avizate că vaccinul este de import şi că ar avea reacţii adverse. I-am făcut până acum, dar pe cel de la şcoală l-am refuzat”, a declarat Cristina C.

„Trebuie demontat mitul paraliziei după inocularea polio, al meningitei la administrarea DTP şi altele asemenea”

La acest moment, în Calendarul Naţional de Imunizări se regăsesc vaccinuri care ne apără copiii de: tuberculoză, hepatită B, difterie, tetanos, poliomielită, rujeolă, rubeolă, oreion, meningită, pertusis. Primul vaccin se administrează la câteva zile de la naştere, iar ultimul, la 14 ani. De mai bine de 6 ani se folosesc în România vaccinuri cu virus inactivat (neinfecţios), faţă de cele viu-atenuate folosite în trecut, care dădeau imunitate pe viaţă, însă şi efecte adverse mai severe.

„Trebuie demontat mitul că se paralizează din cauza vaccinului antipolio, că survin meningite la administrarea DTP şi altele asemenea. Pentru confortul populaţiei, corelat cu posibila apariţie a efectelor adverse, fie ele şi de dimensiunea 1 la 1 milion în cazul vaccinului viu atenuat, producătorii de vaccinuri au pus la punct vaccinurile inactivate. Avantajul acestora este că reacţiile adverse se limitează la reacţiile locale la locul de inoculare (durere, roşeaţă locală, semne de inflamaţie). Practic, nu produc reacţii indezirabile. Sindroamele febrile sunt aproape absente, în plus pot fi administrate şi adulţilor, evident, doze adaptate. Dezavantajul este însă că, în timp, anticorpii dezvoltaţi se consumă, motiv pentru care specialiştii şi producătorii recomandă revaccinarea persoanelor la 10 ani de la ultima doză de vaccin primită”, a mai spus medicul-şef al DSP.

O lege a vaccinării, încă în vigoare,  „născută moartă”

Scăderea drastică a acoperirii vaccinale, în special în ultimul an, a determinat autorităţile să propună un nou proiect de lege privind vaccinarea, care să cuprindă inclusiv sancţiuni pentru vaccinatori, unităţile de învăţământ care primesc în colectivitate copii nevaccinaţi, autorităţi judeţene care nu pun în practică politica Ministerului Sănătăţii etc. „Un nou proiect” pentru că, în vigoare, încă din  anul 2000, este o lege a vaccinării, care prevede, şi ea, obligativitatea. Părinţii pot, în schimb, să refuze actul medical (administrarea efectivă a vaccinului).

„Această lege (legea în vigoare – n.r.) s-a născut moartă, n-a aplicat-o nimeni, niciodată. Sănătatea publică a ajuns doar un concept. Sănătatea publică nu înseamnă doar să pompezi bani în spitale, finanţarea spitalelor ar trebui să însemne 30%, pentru că trebuie investit în prevenţie. Medicina omului aparent sănătos nu o mai face, însă, nimeni”, a concluzionat medicul-şef al DSP.