Protest al angajaţilor TMK Artrom Slatina: „Noi suntem pro ruşi?! Noi am vândut acestui oligarh acţiunile?“ VIDEO
0Aproximativ o treime dintre angajaţii TMK Artrom Slatina sunt în stradă marţi, 29 martie, în faţa Prefecturii Olt, pentru a atrage atenţia că 1.500 salariaţi, câţi are TMK la Slatina, riscă să rămână fără locuri de muncă. ANAF a luat decizia blocării conturilor societăţii, invocând că oligarhul Dmitry Pumpiansky, cel care a deţinut societatea, se află pe lista celor sancţionaţi internaţional.
Protestul salariaţilor TMK Artrom din Slatina ar putea fi doar primul dintr-o serie lungă, a anunţat Cristel Ioţu, liderul Cartel ALFA Olt confederaţie la care sindicatele din TMK sunt afiliate. Acesta a spus că oamenii aşteaptă un răspuns la revendicările înaintate, prin intermediul Prefecturii Olt, către primul ministru al României, iar dacă guvernanţii nu vor fi sensibili la solicitările lor angajaţii vor protesta la Bucureşti.
„Ar fi fost cel mai bun an al nostru“
Aproximativ 2.400 de anhgajaţi ai TMK de la Slatina şi Reşiţa se tem că vor rămâne fără locuri de muncă, acţionarul rus Dmitry Pumpiansky, cel care a deţinut până la începutul lunii martie acţiunile societăţii care controlează TMK, figurând pe lista oligarhilor ruşi supuşi sancţiunilor la nivel internaţional.
Pumpiansky a demisonat din societate, însă cu toate acestea TMK a fost supusă mai întâi unui blocaj exercitat de către băncile-mamă ale celor din România cu care societatea lucrează, iar de zilele trecute şi ANAF a operat blocarea conturilor.
Foto Alina Mitran
Societatea poate plăti doar salariile, însă pentru a funcţiona are nevoie de bani, având acces, le-au spus liderii de sindicat, în timpul protestului, colegilor lor, doar la rezervele acumulate până în 10 martie. „Ar fi fost cel mai bun an al nostru, de când eistă societatea“ a spus liderul Cristian Gheorghe.
„În porturile noastre sunt sechestrate 1.250 de tone pentru Statele Unite ale Americii“
„Situaţia la TMK Artrom nu este cea pe care ne-o dorim noi. Funcţionăm conform unui acord al Uniunii Europene, pe un Articol 6, cu derogare de la ANAf, este un articol care permite plata salariilor, plata beneficiarilor şi rata creditelor. Din păcate, pot să vă spun că acel articol ne permite să facem aceste lucruri numai cu banii pe care îi avem în cont, în condiţiile noastre, până la data de 10 martie 2022. Orice alt ban care a intrat după data de 10 martie până pe data de 29, şi au intrat milioane de euro, este degeaba, nu putem folosi niciun cent. Mai mult decât atât, avem mari probleme la ora actuală, în porturile noastre sunt sechestrate 1.250 de tone pentru Statele Unite ale Americii, nu pentru Rusia, alte 200 de tone pentru Montreal, Canada, deci efectiv nu suntem lăsaţi să lucrăm“, a declarat Cristian Gheorghe, liderul sindicatului „Solidaritatea“ din cadrul TMK Slatina.
Angajaţii TMK au avut deja de înfruntat primele efecte ale sancţiunilor impuse TMK, luându-şi salariile cu o săptămână întârzire. Efectele nu se vor opri însă aici, au mai spus liderii sindicaliştilor, pentru că persoanele angajate pe perioadă determinată vor fi concediate. Mai mult, s-ar pune deja problema ca sute de angajaţi să fie trimişi în şomaj tehnic. Oamenii spun însă că nu vor în niciun caz măsuri compensatorii în cazul concedierii, ci pur şi simăplu vor să muncească, pentru că lucrează, unii, de zeci de ani în societate, încă din vremea în care aceasta nu avea nicio legătură cu acţionarul proaspăt demisionar. „A spus cineva că noi suntem pro-ruşi. Greşit! Cum ar putea cineva să fie astfel?! Nu noi am vândut acţiunile societăţii acestui oligarh“, a spus liderul Gheorghe, în aplauzele colegilor săi.
„În Germania nu au avut nici măcar ideea de a bloca aceste conturi“
„ Nu-i uşor să te duci acasă, să stai două săptămâni fără bani, să ai rată, să ai plăţi, facturi neplătite, copii bolnavi, părinţi de întreţinut. Legat de materia primă pe care o producem, pentru o perioadă scurtă de timp mai supravieţuim, nu ştiu cât de mult, vă spun cu toată sinceritatea, pentru că neputând avea bani în cont suficienţi, chiar dacă materia primă ne-o producem noi prin colegii de la Reşiţa, şi câtă vreme o să putem plăti energia şi gazul fără de care nu putem continua“, a mai declarat liderul Cristian Gheorghe.
Foto Alina Mitran
Salariaţii TMK Artrom aşteaptă cu mari emoţii ziua de salariu de luna următoare, pentru că nu ştiu pentru cât timp mai ajung banii la care societatea mai are acces. Cea mai mare nemulţumire este însă aceea că, acuză liderul Cartel Alfa, Cristel Ioţu, autorităţile din România ar fi adoptat măsuri mult mai dure decât autorităţile din Cehia şi Germania, unde TMK de asemenea are activitate.
„Este, din nou, o chestiune românească, pentru că în Germania şi în Cehia există două filiale ale TMK Internaţional, în Germania nu au avut nici măcar ideea de a bloca aceste conturi, iar în Cehia, după aproximativ trei ore au deblocat conturile, pentru că şi-au dat seama - şi au verificat, bineînţeles, documentele care sunt în Cipru, pe un off-shore creat acolo -, cehii au ridicat aceste sancţiuni“, a declarat liderul Cartel ALFA Olt.
Sindicaliştii i-au înmânat prefectului judeţului, Florin Homorean, o listă cu revendicările. Prefectul a coborât în faţa oamenilor pentru a-i asigura că va transmite mai departe cererile lor, dar şi că Guvernul va face „toate demersurile legale“. Reacţia angajaţilor TMK Slatina n-a fost tocmai una prietenoasă.
Vă recomandăm să citiţi şi: