Oltenii şi Marea Unire.  Presa vremii din Olt şi Romanaţi: „Dumnezeul strămoşilor noştri ne-a învrednicit să vedem idealul nostru împlinit!“

La 1 Decembrie 1918 a fost cu adevărat sărbătoare, spun istoricii, care vin în sprijinul afirmaţiilor cu mărturii din ziarele vremii. Astăzi, politicienii găsesc  în Ziua Naţională prilej de a se expune, în timp ce românii de rând, fiecare cu grija zilei de mâine, nu mai au resurse să se bucure.

Deşi traversaseră doi ani foarte grei, oltenii din stânga şi din dreapta Oltului au trăit intens vestea Marii Uniri. Intelectualii au rostit exaltaţi poezii şi discursuri mobilizatoare,orăşenii de rând s-au prins în hore ale bucuriei, peste tot au bătut clopotele, tonul dându-se la Alba Iulia.

Despre atmosfera de atunci istoricii au tot căutat, de-a lungul anilor, mărturii, găsindu-le în presa vremii, în memorii, în povestirile înaintaşilor.
Până la bucuria din 1 decembrie 1918 şi din zilele care au urmat, oltenii au trăit ani de coşmar. Doi ani de ocupaţie germano-ungară, timp în care li se luaseră animalele din grajduri, cerealele din pătule şi produsele din cămară. Ba. mai mult, există documente istorice care demonstrează că unii au plătit cu viaţa hotărârea de a nu ceda porcul de-abia tăiat pentru Crăciun, spre exemplu.

Ocupanţii petreceau de Crăciun, populaţia „livrându-le“ tot ce aveau nevoie FOTO: document Arhivele Naţionale Olt

„În Slatina s-a întâmplat şi un astfel de eveniment. Un localnic tocmai tăiase porcul, şi pentru că nu a vrut să-l cedeze ocupanţilor, a fost executat. Era, de altfel, o practică aceasta ca cei care nu se supuneau diverselor decizii să primească zile amendă sau alte pedepse. Destul de mulţi au fost trimişi în Germania, la muncă, se spunea, unii nu s-au mai întors…“, le povestea elevilor de liceu, în cadrul unui eveniment în care s-au evocat momente premergătoare Marii Uniri, directorul Arhivelor Naţionale – Direcţia Judeţeană Olt, Bogdan Bădiţoiu.

George Poboran scria „Cântecul Unirei tuturor românilor“

Şi totuşi, semne că ceva extraordinar se va întâmpla intelectualii aveau şi le transmiteau, la rândul lor, şi celorlalţi. În ziarul „Ecoul“ din 10/23 noiembrie 1918, care apărea la Caracal (în capital judeţului Romanaţi), se menţiona – după cum descoperea istoricul Dumitru Botar studiind documentele vremii -  un eveniment extraordinar petrecut în oraş.

„În mod spontan s-a organizat în ziua de Sfinţii Mihail şi Gavril o frumoasă manifestaţie la care a luat parte tot ce are oraşul mai select. Cu muzică şi câteva bande de lăutari în frunte, un public imens a pornit din cadrilater, a parcurs stradele Unirei, Libertăţii, Poroineanu, Anton Caracalla şi bulevardul Elisabeta. Pe toate edificiile publice şi casele particulare fâlfâie tricolorul României şi drapelele aliaţilor noştri. Doamnele şi domnişoarele din balcon şi de la ferestre aclamă pe manifestanţi şi strigă «Trăiască aliaţii şi România Mare!». În tot timpul s-au intonat «Deşteaptă-te, române!», «Pe-al nostrum steag» şi «La arme!». În piaţa Unirei, pe lângă cei care au vorbit a luat cuvântul şi profesorul Leon Grigorescu. (…) În culmea entuziasmului se începe apoi Hora Unirei, înconjurând cadrilaterul“, reda publicaţia amintită.

Tot în „Ecoul“, chiar în ediţia din 1 decembrie 1918, se relata: La 1 decembrie 1918 la Caracal a avut loc una din primele adunări populare din ţară, unde s-a manifestat bucuria pentru unirea tuturor românilor. S-au rostit cuvinte impresionante, de mare simţire patriotică. Dumnezeul strămoşilor noştri ne-a învrednicit să vedem idealul nostrum împlinit şi să sărbătorim cel mai mare fapt înscris în istoria acestei ţări: întregirea neamului“.
Romanaţenii trăiseră, la fel ca toţi oltenii, zile blestemate, în care ocupanţii le luau  şi trimiteau în ţara lor, spune istoricul Dumitru Botar, „până şi pământul nostru roditor în lădiţe“. „Bucuria a venit după doi ani de lupte şi de necazuri“, mai spune istoricul.

Şi la Slatina, capitala Oltului, intelectualii trăiau exaltaţi momentele. În amfiteatrul Gimnaziului Radu Greceanu directorul Traian Biju ţinea o cuvântare plină de simţire, iar cel care scrisese prima istorie a Slatinei, George Poboran, dădea citire poeziei „Cântecul Unirei tuturor românilor“, care era ulterior publicată în ziarul „Democraţia Oltului“, primul număr, apărut la 2 decembrie 1918, alături de poezia „Imnul României Mari“, scrisă de învăţătorul C. Bălan, din Vaţa, Olt.

În Şcolile „Ionaşcu“ şi „Radu Greceanu“ profesorii au susţinut discursuri exaltate

„Şi locuitorii Oltului au fost exaltaţi. S-au scris articole, s-au dat telegrame, au fost conferinţe publice. Traian Biju, directorul Gimnaziului „Radu Greceanu“, a ţinut o cuvântare, George Poboran a recitat o poezie, s-au aliniat simţămintelor generale. Bineînţeles că aceste lucruri se întâmplau mai întâi în cercurile intelectualilor, însă atmosfera a pătruns ulterior şi la sat. În anii următori, la aniversarea zilei de 1 decembrie, lucrurile au luat o şi mai mare amploare, generaţilor tinere profesorul Traian Biju rostindu-le îndemnul: „Noi am înfăptuit trecutul, voi aveţi grijă de viitor““, spune muzeograful Denisa Guţică-Florescu.

Ardealul, obiectiv în campaniile electorale premergătoare

Până la a trăi bucuria înfăptuirii României Mari, şi oltenii erau chemaţi să contribuie la lupta pentru reîntregire. Le-o cereau candidaţii la alegerile parlamentare, cu aproape trei ani mai devreme, vorbindu-le despre Ardealul Sfânt.

În acelaşi ziar „Ecoul“ din Caracal, în ediţia din 13 decembrie 1915, candidatul Octavian Goga se adresa astfel alegătorilor: „Prin mine, Caracalul întinde o mână frăţească românilor de peste munţi şi va striga «Vrem Ardealul! (…) Triumful meu nu va fi triumful vreunui partid, nici al tuturor la un loc, ci triumful românismului»“.  În chiar ziua alegerilor, 3 ianuarie 1916, diplomatul Nicolae Titulescu, prezent la Caracal pentru a-l susţine pe Goga, rostea la rândul său: „Clipele de azi sunt unice. Ardealul fără România e pământ de cimitir. România fără Ardeal e pământ rodnic, dar nevăzut de soare, ofilit, cu viaţa stinsă. România cu Ardealul însă e toamnă îmbelşugată, dătptoare de fericire“