FOTO VIDEO Plimbare prin trecut: satul neolitic de 4.500 de ani de la Drăgăneşti şi biserica-bordei îngropată în pământ de la Stoicăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satul neolitic de la Drăgăneşti de acum 4.500 de ani este unicat... (FOTO: Mugurel Manea)
Satul neolitic de la Drăgăneşti de acum 4.500 de ani este unicat... (FOTO: Mugurel Manea)

Judeţul Olt se numără printre judeţele care se pot mândri cu locuri pline de istorie readuse în prim-plan, locuri ce se credeau uitate şi îngropate în trecut. Satul neolitic de la Drăgăneşti-Olt, ce redă o aşezare specifică civilizaţiei Gumelniţa de acum 4.500 de ani, şi un complex muzeal etnografic ce reproduce viaţa ţăranului din secolul al XVIII-lea, ridicat la Stoicăneşti, sunt acum puncte principale de atracţie ale judeţului.

Satul neolitic de acum 4.500 de ani amenajat în orăşelul Drăgăneşti din judeţul Olt este capabil să teleporteze vizitatorul înapoi în timp odată ce îi calci pragul şi a fost ridicat la inţiativa lui Traian Zorzoliu (77 de ani), directorul Muzeului Câmpiei Boianului din localitate.

Drăgăneşti se află la 36 de kilometri de capitala judeţului Olt, Slatina, distanţă pe care o străbaţi cam în aproximativ 40 de minute. Drumul este bun şi nu trebuie să-ţi faci probleme că s-ar putea să te rătăceşti.

Cu numai doi lei, cât este taxa de intrare în satul neolitic specific civilizaţiei Gumelniţa, pătrunzi într-o lume care a existat acum aproape 4.500 de ani. Muzeul în aer liber reproduce o aşezare din Neolitic ale cărei rămăşiţe chiar au fost descoperite de către arheologi în urmă cu 15 ani pe raza oraşului Drăgăneşti, acolo unde, acum, au fost ridicate blocuri.

Satul neolitic de aici, denumit şi “tell”, este reconstituirea unei aşezări de acum 2.500 ani î.Hr. situată în lunca Oltului, pe malul estic al pârâului Imiog de pe raza oraşlui, şi a fost, până în 1964, înconjurat de ape. Locuitorii din Drăgăneşti numeau zona “Măgura lui Boier Iancu”, cel care a fost proprietarul acestor pământuri. Arheologii au putut stabili, în urma descoperirilor, că “gumelţienii” evoluaseră în ceea ce priveşte organizarea interioară a locuinţelor, existând spaţii separate pentru locuit, pentru prepararea hranei şi depozitarea uneltelor.

Satul neolitic a fost amenajat pe un teren din incinta Muzeului Boianului din localitate, teren împrejmuit cu un şanţ de apărare şi gard din nuiele împletite, după modelul prin care se proceda în acele vremuri. Intrarea în “arheo-parc”, cum mai este denumit satul neolitic, se face pe o punte din lemn pe sub care, înainte, trecea un fir de apă. Fiecare dintre bordeiele de aici încearcă să transporte vizitatorul în timp în acele vremuri, nimic nu este inventat, iar obiectele de aici nu sunt cumpărate din magazine – practic, nimic nu provine din epoca modernă. În fiecare bordei există spaţii distincte: pentru locuit, pentru prepararea hranei şi pentru depozitarea uneltelor.

Satul care te trimite înapoi în timp

Directorul Muzeului Boianului, care este şi iniţiatorul proiectului satului neolitic, Traian Zorzoliu, a amenajat colibele satului după “reţetele” acelor timpuri, adică la construcţia aşezărilor s-a folosit doar chirpici după metodele de atunci: trestie împletită şi pari bătuţi în pământ, iar, printre împletituri, a fost introdus pământ cu apă. Fiecare bordei este specific câte unui reprezentant al claselor sociale de la vremea respectivă, respectiv o colibă aparţine unui pescar, unui agricultor, unui olar, unui vânător etc.

Una din colibe este casa unui pescar, iar la intrare te întâmpină câţiva peşti agăţaţi de tindă şi o plasă de pescuit, dar şi câţiva solzi împărştiaţi în faţa casei, alta este casa agricultorului, apoi cea a vânătorului - cu "accesoriile" nelipsite: cuţite de diferite mărimi, un arc, săgeţi etc. Din peisaj nu lipseşte nici casa olarului şi câteva unelte specifice. Bordeiele au în interior obiecte neolitice sau reconstituiri ale unor obiecte neolitice, mese, altare de cult, unelte pentru gospodărie şi practicarea diferitelor ocupaţii anterior amintite. A fost reconstituită chiar şi o locuinţă lacustră, folosită în vechime pentru depozitarea proviziilor deoarece satele erau ridicate pe văi ce obişnuiau să se inunde frecvent.

Blestemul dac pentru cei care-şi uită neamul şi limba

Simbolistica acelor vremuri demult apuse este şi ea readusă în centrul atenţiei prin diverse desene specifice acelei perioade. Poate cel mai important desen este o spirală dacică, desenată mare pe întreg peretele unui bordei. Conform simbolisticii date de către istorici, acest desen nu este defel unul întâmplător, fiind, poate, cel mai caracteristic şi mai ermetic simbol al poporului nostru. Mai exact, specialiştii cred că cei ce utilizau acest semn îi atribuiau viaţa veşnică hărăzită de către Daksha, zeul suprem şi zămisluitor-creator al poporului dac. Sau, cu alte cuvinte, acest desen reprezenta, în credinţa locuitorilor acelor timpuri, semnul nemuririi naţiei noastre, al răspândirii noastre în spirală spre infinit fără a uita vreodată originea noastră dacă. Totodată, se pare că desenul are şi un sens de blestem pentru cei ce-şi uită neamul şi limba.

Mormântul transparent dintre bordeie

Satul neolitic de la Drăgăneşti reprezintă, în fapt, o uliţă a unui sat după tipul aşezărilor neolitice specifice civilizaţiei Gumelniţa. Această civilizaţie este o cultură neolitică din a doua jumătate a mileniului V î.Hr. În acest mod apăreau, în perioada neolitică, aşezările – sau satele: cu un grup mic de locuinţe, de regulă trei sau maximum cinci bordeie, amenajate în zone inundabile, pe nişte mici insule, care, odată cu trecerea timpului, s-au transformat într-un fel de maguri sau teluri. Abia mai apoi, pe măsură ce populaţia se înmulţea, se mai construiau şi alte colibe.

            

image

Colibele din civilizaţia Gumelniţa erau dese, uliţele sau calea principală nu erau mai mari de doi metri, uneori colibele fiind chiar lipite una de cealaltă. Construcţiile erau joase, aceasta şi pentru că înălţimea oamenilor din acele vremuri nu depăşea 1,50 - 1,60 metri. Casele nu aveau tavane, dar erau bine căptuşite la interior cu diverse materiale. Fiecare colibă avea vatră, cuptor, laviţă, iar patul era construit din pământ ridicat, peste care aşezau piei sau rogojini. Tot în incinta satului poate fi văzut şi un mormânt specific culturii Gumelniţa, acesta fiind amenajat în spatele unuia dintre bordeie: groapa fiind ovală, iar scheletul – provenind tot din acea epocă - are picioarele şi braţele aduse la piept. Mormântul este acoperit doar de o bucată mare de plexiglas transparent tocmai pentru ca interiorul să fie vizibil celor ce vizitează satul-unicat. Ei bine, toate acestea pot fi văzute aici, la Drăgăneşti.

Satul Neolitic de la Drăgăneşti-Olt, unicat în lume, a fost inaugurat pe 18 septembrie 2010, în prezenţa a 100 de participanţi din 24 de ţări. Oraşul a devenit, astfel, singurul din judeţ inclus într-un program internaţional de arheologie aeriană, ce a reunit pentru prima dată rezultatele mai multor proiecte de investigaţii aeriene în diferite zone din România. Amenajarea satului neolitic Gumelniţa a început în aprilie 2009 şi s-a bazat pe descoperirile făcute în urma a şapte campanii arheologice demarate de mai mulţi specialişti din Bucureşti, Dolj şi Olt. Amenajarea a costat 15.000 de lei, dintre care 10.000 lei de la Consiliul Judeţean Olt, iar restul au venit din sponsorizări.

BISERICA-BORDEI ÎNGROPATĂ ÎN PĂMÂNT DE LA STOICĂNEŞTI, UNICAT ÎN LUME

Complexul muzeal-etnografic Boianu-Stoicăneşti, miniatură a vieţii ţăranului sec. XVIII

             

stoicanesti

Dacă ajungi la Drăgăneşti şi iubeşti istoria este păcat să nu te abaţi şi prin comuna Stoicăneşti, aflată la numai nouă kilometri de oraşul menţionat. Complexul muzeal-etnografic Boianu-Stoicăneşti se află la nici 150 de metri de sediul Primăriei şi reprezintă o miniatură a vieţii ţăranului sec. XVIII. Complexul cuprinde patru pavilioane expoziţionale, ce reproduc viaţa ţăranului din secolul al XVIII-lea. Aici pot fi văzute mai multe obiecte şi construcţii rare, unele chiar unice în lume, precum biserica-bordei îngropată pe jumătate în pământ, atracţia principală a complexului.

Şi acest obiectiv turistic este iniţiativa aceluiaşi neobosit profesor Traian Zorzoliu, care, originar din această localitate, a ţinut cu tot dinadinsul să facă ceva care să dănuie şi să pună în valoare istoria acestei zone. Iar locul nu a fost ales întâmplător pentru că cercetări arheologice relevă că la Stoicăneşti au existat încă din cele mai vechi timpuri condiţii dintre cele mai prielnice pentru aşezări omeneşti care fac ca preistoria acestei localităţi să fie foarte bogată şi să demonstreze continuitatea de viaţă umană pe primele trepte ale istoriei. Cu atât mai bogate sunt urmele de viaţă umană şi de aşezări omeneşti ce datează dintr-o perioadă mai târzie, ce fac dovada prezenţei strămoşilor noştri daci, a integrarii geto-dacice de aici în lumea romană, a continuităţii dace din perioada romană şi daco-romană. Aceleaşi cercetări arată că, din paleoliticul superior şi până în zilele noastre, există urme arheologice ce dovedesc o continuitate de viaţă umană pe aceste meleaguri.  

Nuntă din sec. XXI, în biserică din sex. XVIII

Complexul etnografic a fost inaugurat pe locul fostului muzeu, la data de 24 septembrie 2009, în prezenţa a numeroşi invitaţi de seamă. De departe, obiectivul ce atrage atenţia încă de la început asupra acestui complex muzeal este biserica-bordei, reconstituire a unui edificiu unic în reţeaua turistică de la noi, dar şi în lume. Mai precis, biserica-bordei este reproducerea uneia dintre cele 25 astfel de lăcaşuri descoperite în zona Olteniei şi provenind din secolele XVII-XVIII.

Biserica este îngropată pe jumătate în pământ, de afară fiind vizibilă doar partea superioară a pereţilor şi acoperişul din şindrilă. Treptele sunt sculptate direct în pământ, fiind separate doar de “banale” scânduri din lemn. Pictura este una mai modernă deoarece s-a dorit ca biserica-bordei să aibă un dublu rol: să redea atât imaginea unui astfel de obiectiv din secolul XVIII, dar, totodată, să poată găzdui orice eveniment religios (nuntă, botez etc., n.a.) din zilele noastre pentru cineva care îşi doreşte ceva original.

Dealtfel, anul trecut, pe 31 mai 2012, cu ocazia desfăşurării ceremonialului de sfinţire a complexului etnografic, unul dintre invitaţi, respectiv Rusalin Işfănoni, şeful secţiei Arhitectură Tradiţională de la Muzeul Naţional al Satului din Bucureşti, ar fi declarat că ceea ce s-a realizat la Stoicăneşti prin acest complex etnografic reprezintă tot ce a mai rămas din zestrea culturii noastre tradiţionale pentru a-l lăsa generaţiilor ce urmează şi că ar fi ultima din încercările de salvare a ceea ce ne-au lăsat străbunii.

Neglijenţa naşte… pierderi

Complexul etnografic mai cuprinde, în afară de biserica-bordei, şi un bordei cu acoperiş din trestie de zahăr şi îngropat în pământ aproape integral, o casă ţărănească mobilată rustic cu acoperiş din şindrilă şi obiecte de interior vechi, precum şi trei ateliere meşteşugăreşti din secolul XVIII (goale încă de orice fel de obiecte specifice). De asemenea, o clădire mai nouă este şi ea parte integrantă a complexului, aceasta fiind structurată în două săli de expoziţie la parter, o bibliotecă bine dotată, precum şi camere de oaspeţi.

Din păcate, în acest moment vine şi vestea proastă: diriguitorii localităţii nu au angajat personal pentru întreţinerea acestui rar complex muzeal, fapt pentru care sălile de expoziţie - deşi moderne - sunt goale, iar cele patru obiective din interior, respectiv biserica-bordei, bordeiul îngropat total în pământ, casa ţărănească şi atelierele meşteşugăreşti - se degradează de la o zi, la alta. Motivul oficial al acestei neaşteptate situaţii ar fi că legea încă interzice primăriilor să facă angajări. Ceva mă face să cred însă că, dacă cei ce conduc Primăria Stoicăneşti ar fi conştientizat cu adevărat ce comoară au în curte, altfel s-ar fi purtat cu acest obiectiv şi ar fi putut găsi o modalitate de a menţine deschis pentru turişti Complexul Muzeal. Ca să nu mai menţionăm faptul că s-au cheltuit în acest sens nu mai puţin de şase miliarde lei, bani publici de la Consiliul Judeţean Olt.

Oficial, complexul muzeal de la Stoicăneşti este parte integrantă a unui viitor circuit turistic al Câmpiei Boianului, circuit ce ar urma să cuprindă un muzeu şi un Complex Muzeal Colibăşanu la Văleni, Complexul Titulescu din comuna Nicolae Titulescu, un muzeu al Căluşului Românesc din Vâlcele, precum şi o rezervaţie arhifaunistică în comuna Mărunţei, plus satul neolitic de la Drăgăneşti. Neoficial, doar câteva persoane se zbat să pună în aplicare un asemenea circuit care nu doar că ar atrage atenţia asupra judeţului Olt, însă ar putea aduce cu sine şi avantaje economice zonelor anterior menţionate.

Satul neolitic şi Complexul etnografic de la Stoicăneşti, realizate de “Creatorul de muzee” Traian Zorzoliu

Dacă vrei să ai informaţii şi o imagine cât mai completă despre Satul Neolitic de acum 4.500 de ani, sau despre Complexul etnografic de la Stoicăneşti, este recomandat să daţi un telefon mai înainte la Muzeul Boianului din Drăgăneşti (0249/439.208; 0249/465.239) pentru a-l putea “prinde” drept ghid chiar pe Traian Zorzoliu, directorul instituţiei, nimeni altul decât persoana care s-a zbătut cel mai mult ca cele două obiective menţionate să devină realitate. Domnul profesor, cum i se mai spune, este, fără nicio exagerare, un exemplu cum rar mai ai ocazia să întâlneşti, încă total captivat de munca căreia i-a dedicat aproape întreaga viaţă – cea de istoric (deşi mai are câteva facultăţi absolvite). La cei 77 de ani, iniţiatorul proiectului satului neolitic de la Drăgăneşti, dar nu numai, se încăpăţânează să se zbată pentru a readuce în prim-plan şi alte perioade ale istoriei locale, dar nu numai.

Traian Zorzoliu (foto) este muzeograf, pictor profesionist cu 3.500 de picturi la activ, şi director al Muzeului Câmpiei Boianului Drăgăneşti-Olt. A înfiinţat, în total, nu mai puţin de zece muzee. În plus, a contribuit la crearea multor altor muzee. În afară de muzeul de la Drăgăneşti, el a mai înfiinţat: Muzeul Casa Memorială „Nicolae Titulescu“, Complexul etno-cultural de la Stoicăneşti, Muzeul Mănăstirii Brâncoveni, Muzeul Mănăstirii Arnota şi Muzeul Istoriei Cărţii Vâlcene a Episcopiei, Muzeul Mănăstirii Curtea de Argeş şi a refăcut Muzeul Coziei, la care se adaugă Pinacoteca „Nicolae Titulescu“ din Chişinău.

zorzoliu traian

Dacă ai fost în locuri inedite de pe malurile Dunării şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem pe alte meleaguri pitoreşti ale României, ne poţi poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă

Vă mai recomandăm, din acelaşi ciclu:

FOTO VIDEO Vacanţă în România: mănăstirile Brâncoveni, Clocociov şi Mâineşti, locuri care te aduc mai aproape de istorie şi Dumnezeu

FOTO VIDEO Locurile din Iaşi unde istoria se trăieşte la prezent. Monumentele de la Ruginoasa şi Miclăuşeni ţin vii amintirile lui Cuza şi ale familiei Sturdza

Tu de ce mai iubeşti România? 125 de însemnări din primul jurnal de vacanţă scris de o ţară întreagă

FOTO VIDEO Secretele unui oraş copleşitor. Excursie în Bucureşti, pe urmele istoriei: parcuri, muzee, Casa Poporului

FOTO VIDEO Pentru Deltă iubim România! Povestea celor mai frumoase plaje din ţară şi a satului de unguri care nu au mai putut abandona sălbăticia

FOTO VIDEO Vacanţă în România: Litoralul, aşa cum trebuie cunoscut. Poveşti cu kilometri de plajă virgină şi faţa mai puţin cunoscută a Mării Negre

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite