FOTO Sandu Ceasornicaru’, meşterul din Ardeal care a reparat orologiul istoric de 115 ani din Slatina, îşi spune povestea: „Îmi place să readuc la viaţă obiecte vechi”
0Jakabhazi Sandor Ernestiu, cunoscut de prieteni sub numele Sandu Ceasornicaru’ sau Tic-Tac, este unul dintre puţinele persoane din ţară care se îndeletnicesc cu o meserie aflată pe cale de dispariţie: ceasornicăria. Datorită abilităţilor sale, el a fost contactat de autorităţile judeţene de la Olt pentru o sarcină imposibilă pentru majoritatea: repararea unui orologiu istoric montat pe acoperişul Muzeului Judeţean din Slatina în anul 1897.
Meşterul practică meseria de ceasornicar din anul 1989, după ce a absolvit arta ceasornicăriei în cadrul UCECOM Arad, sau “Precizia”. Pasiunea a moştenit-o de la tatăl său pe care, în copilărie, îl ajuta la repararea ceasurilor. Dealfel, de la tatăl său a moştenit sculele pe care le foloseşte şi acum. Datorită firii sale meticuloase a descoperit în repararea ceasurilor o satisfacţie pe care puţini o înţeleg. Lucrurile au început să capete sens pentru tânărul Sandu pe când, copil fiind, a dus cu mama sa un ceas la reparat.
Înainte de vizita care i-a deschis ochii asupra a ceea ce urma să facă se chinuise zile la rând să repare un ceas din casă care se stricase. Curios din fire, a vrut să vadă cu ochii lui cum arată interiorul ceasului cu pricina. Astfel că l-a desfăcut. A încercat să îl repare. Nu a reuşit. A încercat să aşeze apoi toate piesele la locul lor. Iarăşi nu a reuşit. Faptul că s-a recunoscut învins de un obiect care îi încăpea în palmă a fost însă de bun augur. Împreună cu mama sa a mers la un ceasornicar cu obiectul deteriorate pentru a fi reparat de un specialist. Ce a urmat este, cum se spune – istorie.
“Acela a fost momentul care cred că m-a marcat şi mi-a îndrumat paşii, încet-încet, către meseria pe care acum o practice full-time, ca să spun astfel. Am lucrat mulţi ani în mici ateliere din centrul Clujului. Şansa a făcut să urmez şi un stagiu de pregătire în Germania după ce un ceasornicar din această ţară, din oraşul Limburg, m-a văzut cum lucrez şi s-a oferit să mă ajute să îmi aprofundez cunoştinţele. Acolo am stat un an şi jumătate şi am învăţat foarte multe lucruri, printre care şi faptul că ceasul nu reprezintă doar un banal obiect, ci trebuie tratat ca şi cum ar fi ceva viu, altfel nu simţi că vrei să îl repari. De asemenea, tot aici am învăţat că un ceas, odată reparat trebuie să arate ca şi cum atunci ar fi ieşit din fabrică”, spune meşterul.
De vorbă cu… “Ăl de Sus”
Perioada cât a practicat ceasornicăria alături de tatăl său este cea mai dragă lui Sandu. În afară de experienţa acumulată, Tic-Tac a avut parte şi de momente amuzante, chiar dacă pentru cei mai mulţi pare greu de crezzt că poate exista ceva haios într-o biserică. Unul din aceste momente l-a trăit pe când se afla cu tatăl său la o biserică din Ardel, al cărui ceas încercau să îl repare.
“Totul s-a petrecut noaptea, pe la orele 02.00. Eu eram sus, în vârful bisericii, lângă ceas, şi căutam cu tatăl meu aflat jos să potrivim limbile ceasului de acolo să indice exact ora. Vorbeam cu tatl meu prin staţii walkie-talkie. Era o noaptea cu lună plină şi, dacă te uitai puţin mai bine, puteai vedea limbile ceasului. La un moment dat a venit o patrulă de miliţieni şi l-au luat pe tata la întrebări. <Ce faceţi aici la ora asta?... Cu cine vorbiţi?...>. Tatăl meu a răspuns sincer: <Cu ăl de sus>, <ăl de sus> fiind eu, care eram lângă ceas. Dar miliţienii nu au înţeles: <Bine, bine. Şi Ăl de Sus vorbeşte cu tine?! Te ajută el să repari ceasul ?!>. <Sigur>, a răspuns liniştit tatăl meu, care, prin staţia walkie-talkie, a început să îmi dădea indicaţii ce să fac la ceas: <Dă arătătoarele înainte!...>, şi eu dădeam limbile ceasului înainte, sau <Dă înapoi!...>, şi eu le dădeam înapoi, şi tot aşa. Miliţienii erau uimiţi şi nu ştiau ce să creadă. Într-un final, tatăl meu şi-a dat seama de problema lor şi mi-a spus să le fac semn cu mâna de unde eram şi totul s-a limpezit. Apoi ne-au spus miliţienii că, dacă nu apăream sus, erau hotărâţi ca să ne ducă la secţie”, îşi aminteşte, zâmbind, Sandu.
De la Cluj, la Slatina
Sandu Ceasornicaru’, sau “Tic-Tac”, cum îi spun, mai nou, cei care îl cunosc, nu a practicat numai meseria de ceasornicar. După un timp în care a avut exclusiv acest job a văzut pe propria piele că slujba nu este atât de profitabilă pe cât este de interesantă. Astfel că a încercat şi altceva: agent de pază, şofer, chiar infirmier. De fiecare dată însă el s-a reîntors la prima “dragoste”. Acum are un micuţ atelier de ceasornicărie în Cluj, dar este asociat şi la un service-auto pentru a compensa “momentele-moarte” din meseria de bază, deloc puţine.
În anii de experienţă în domeniu a reuşit să îşi facă o carte de vizită impresionantă pentru vârsta sa. Portofoliul său în domeniu cuprinde aproape 30 de ceasuri-turn reparate pe tot cuprinsul Transilvaniei, între care amintim pe cele ale Catedralei Catolice „Sf. Mihail” din Cluj, Catedralei Ortodoxe Mănăştur din Cluj, Bisericii Catolice din Simeria, Colegiului Reformat din Cluj, Bisericii Ortodoxe din localitatea Traian Vuia, judeţul Timiş, Catedralei „Sf. Treime” din Blaj, Bisericii Ortodoxe din Lugoj etc.
Foto
Sandu Ceasornicaru’ a găsit la Slatina un orologiu cu majoritatea pieselor originale, în dulapul iniţial de la momentul amplasării: 1897 (foto: Mugurel Manea) gallery-link
Faima sa de meşter serios şi devotat l-au adus în atenţia autorităţilor judeţene de la Olt, care l-au contactat, în urmă cu aproape patru luni, pentru a-l întreba dacă poate repara un orologiu vechi de 115 ani. Sandu nu a stat mult pe gânduri. Trebuia să vadă despre ce era vorba înainte de a da un răspuns clar. Drept pentru care a venit la Slatina. Aici a dat vestea pozitivă aşteptată cu înfrigurare de autorităţi, care căutaseră disperaţi în aproape toată ţara pe cineva capabil să repare istoricul ceas de pe acoperişul fostului Palat Administrativ al judeţului ridicat în anul 1887 (în prezent el adăpostind Muzeul Judeţean Olt, n.a.), orologiul fiind montat zece ani mai târziu.
Orologiul Muzeului Judeţean Olt, redat slătinenilor
“Ceasul pe care l-am găsit la dvs. la Slatina este foarte asemănător cu cel care se află pe acoperişul Liceului reformat din Cluj Napoca, astfel că ştiam cam despre ce e vorba. Am avut probleme însă la mecanisme deoarece multe piese lispeau cu desăvârşire. A trebuit să vin regulat la Slatina de acasă (comuna Floreşti, judeţul Cluj, n.a.). Am demontat mecanismul ceasului şi l-am transportat la mine la atelier ca să nu fie nevoie să transport aici toate sculele mele. Acolo am desfăcut ceasul piesă cu piesă şi l-am restaurat. Cu ajutorul financiar al autorităţilor de aici (Olt, n.a.) am reuşit să refacem roata Anker, pendulul, armatoarele, cheia de armare şi au fost calibrate greutăţile. Au fost restaurate, deasemenea - rama, cadranul original şi limbile ceasului. A fost o muncă laborioasă, dar a meritat: Îmi place să readuc la viaţă obiecte vechi ce sunt considerate <pierdute> doar pentru că nu funcţionează”, spune meşterul Sandu.
Acum, orologiul de pe acoperişul Muzeului Judeţean Olt din Slatina funcţionează din nou. La fiecare oră fixă, clopotul îşi face din nou auzit sunetul inconfundabil, acesta fiind cel original de la 1897 şi nicidecum unul nou, cum au crezut mulţi.
Sandu Ceasornicaru’ este însurat şi are doi copii: un băiat şi o fată. Timpul liber şi-l petrece construind diferite mecanisme împreună cu fratele său, cea mai recentă ocupaţie fiind maşinilor de epocă. Jakabhazi Sandor este mulţumit de meseria lui şi trăieşte normal, fără excese.
Se încarcă comentariile...
