Fostul primar al Slatinei, Darius Vâlcov, audiat iarăşi de procurorii anticorupţie. Colecţia sa de tablouri, confiscată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina între 2004-2012 şi ex-ministru de Finanţe până luna trecută, pare a fi început să se înveţe cu noul regim. El a fost adus în cătuşe, luni dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru o nouă rundă de audieri în dosarul de trafic de influenţă în care este implicat, dosar instrumentat de instituţia amintită.

După a doua încătuşare de joi - 2 aprilie, Darius Vâlcov a dat iar ochii cu procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), luni – 6 aprilie. El a fost adus în cătuşe cu o dubă din arestul Poliţiei Capitalei, unde îşi petrece “sejurul” de 23 de zile impus de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după ce aceasta a admis contestaţia DNA referitoare la restul la domiciliu aprobat iniţial pentru fostul edil al capitalei judeţului Olt.

Vâlcov a încercat să-şi rezolve situaţia şi să rămână în arest la domiciliu, dar planurile i-au fost refuzate de anchetatori. El a încercat, potrivit unor surse judiciare, să semneze cu reprezentanţii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, însă sfatul avocatei acestuia a fost refuzat de anchetatori. Procurorul de caz nu a considerat că poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală potrivit căruia, în cursul urmăririi penale, după începerea acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat - „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani”, precizează art. 480 din Codul de Procedură Penală.

Acum, Vâlcov este la mâna procurorilor şi trebuie să vină în faţa lor de câte ori aceştia vor considera de cuviinţă. Luni – 6 aprilie, fostul ministru de Finanţe a fost iarăşi chemat la DNA pentru a da noi lămuriri în dosarul de trafic de influenţă instrumentat de anchetatori. Senatorul PSD de Olt este suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar la Slatina, dar şi ulterior, după ce a ajuns senator (decembrie 2012) şi chiar ministru, pentru a sprijini trei firme din Slatina: o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute în realitate de Vâlcov, dar dirijate prin interpuşi. 

“Pasiunea” lui Vâlcov pentru tablouri, ţinută departe de declaraţia de avere

Reamintim că anchetatorii DNA au descoperit un veritabil “muzeu” atribuit lui Vâlcov după ce Curtea Supremă le-a autorizat procurorilor mandatele de percheziţie în mai multe locuinţe din Bucureşti, Slatina şi comuna Brastavăţu din judeţul Olt, locuinţe ale unor apropiaţi ai fostului ministru de Finanţe. Mai exact, cu ocazia descinderilor, au fost găsite un număr de 125 de tablouri ascunse în dulapuri, pe sub paturi şi chiar în pereţii caselor percheziţionate. Dacă procurorii nu i-ar fi stricat planurile, ex-ministrul Finanţelor şi-ar fi deschis propria galerie de artă în Capitală, spun anchetatorii, acesta achiziţionând şi amenajând deja un spaţiu în incinta unei clădiri declarată monument istoric. Este vorba de o clădire situată pe strada Stokholm, la nr. 16. De altfel, anchetatorii au mai găsit aici încă 29 de tablouri, precum şi diverse obiecte decorative. Anchetatorii cred că numai în anul 2013, Vâlcov ar fi investit peste un milion de lei (peste 220.000 de euro) numai în achiziţia de tablouri.

Toate tablourile confiscate de la senator au fost predate Muzeului Naţional de Artă a României, ele urmând a fi evaluate de către un expert independent: "În conformitate cu prevederile legale şi având în vedere dispoziţia Parchetului, Muzeul Naţional de Artă al României a preluat în custodie de la Direcţia Naţională Anticorupţie un număr de 125 de obiecte de artă care au fost sechestrate de Parchet în dosarul domnului Darius Vâlcov”, informează instituţia muzeală. De asemenea, sursa citată arată că toate obiectele au fost sigilate de DNA şi vor fi ţinute la dispoziţia acesteia pe tot parcursul cercetărilor, bunurile urmând a fi expertizate şi evaluate de un expert independent care va fi desemnat de unitatea de parchet.

Pasiunea secretă a fostului ministru a rămas nemărturisită chiar şi în declaraţia de avere. Astfel, potrivit ultimei declaraţii de avere completată în luna mai a anului trecut, nu apar nici terenuri, nici case, iar valoarea declarată a obiectelor de artă şi a bijuteriilor ar fi de 62.000 de lei, aceasta în condiţiile în care numai un tablou atribuit lui Renoir, găsit de anchetatori chiar în seiful ascuns al lui Vâlcov, ar fi cotat pe piaţă la peste 500.000 de lei (114.000 de euro).

Acoliţii oficiali ai lui Vâlcov

image

În acelaşi dosar al lui Vâlcov mai sunt implicaţi şi actual edil al Slatinei, urmaşul fostului ministru la primărie – Minel Prina (foto medalion; arestat la domiciliu şi suspendat temporar de Prefectura Olt, n.r.), fostul şofer al lui Vâlcov de când acesta conducea Slatina – Lucian Şuşală (pus pe funcţie de director la o firmă ce se ocupă cu “săltarea” maşinilor parcate ilegal, SC Imobiliare Consloc SRL Slatina, firmă subordonată municipalităţii, Şuşală fiind acum după gratii, n.r.), precum şi doi oameni de afaceri din Slatina. De menţionat că edilul suspendat al capitalei Oltului, Minel Prina, mai are la activ, din decembrie 2012, o condamnare cu suspendare de patru ani - tot pentru fapte de corupţie. Dacă va fi găsit vinovat şi în acest dosar alături de Vâlcov, atunci el va ispăşi şi vechea condamnare. Noul caz este abia la început.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Darius Vâlcov şi paradoxul averii sale: în acte se dă cinstit, dar anchetatorii DNA l-au găsit putred de bogat

VIDEO  Procurorii DNA fac percheziţii la firmele din Slatina controlate de Darius Vâlcov

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite