De unde vine numele de Româna, satul cu cei mai vestiţi olari: prima menţiune, la stabilirea hotarelor Mânăstirii Călui
0
Româna, alături de Corbeni şi Oboga, este un vestit centru de ceramică de pe Valea Olteţului, din arealul folcloric Romanaţi. Localitatea în care, înainte de primul război mondial, existau, spun izvoarele vremii, peste 200 de olari, este pentru prima dată menţionată la 1668, într-un document prin care se stabileau hotarele Mânăstirii Călui.
Olarii de la Româna, localitate situată la graniţa cu Oboga şi Corbeni (alte două centre renumite de ceramişti), sunt vestiţi în toată România şi menţionaţi printre puţinii care mai lucrează ceramică de calitate în mod tradiţional. Moştenirea lor este veche de câteva sute de ani, despre înaintaşi vorbindu-se în documente din secolul al XVII-lea.
Româna ar fi, spune profesorul Ion Negreanu, autorul volumului „Balş – oameni, locuri, tradiţii“, un vechi sat de ţărani legaţi de pământ, de „rumâni“, cum li se spunea în Ţara Românească (iobagi în Transilvania şi vecini în Moldova). Prima menţiune a localităţii se face, conform autorului citat, în anul 1668, „când are loc stabilirea hotarelor moşiei Mânăstirii Căluiu din Corbeni“. Atunci este menţionată şi „Gura Rumânii“, moşie care va fi donată, în anul următor, de jupâniţa Caplea, nepoata boierilor Buzeşti, Mânăstirii Căluiu (aşezământ început în timpul domniei lui Neagoe Basarab şi restaurat şi înfrumuseţat de Fraţii Buzeşti).
Hotarele mânăstirii amintite erau stabilite în fapt în 1666, când cei 12 boieri hotarnici (Dumitru – postelnic din Balş, Pătraşcu – paharnic din Morunglav, Iancul din Dobriceni, Preda din Dranovăţ, Avram din Brâncoveni, Dragomir şi Ducu din Robăneşti, Baldovin şi Stan din Câmpeni, Andrei din Gropşani, Vasile din Găvăneşti, Părintele Egumen Ieromonah Nichifor din Călui ) merg la faţa locului, măsoară şi stabilesc hotarul. Pe baza documentului semnat de aceştia s-a dat hrisovul voievodului Radu al Ţării Româneşti din 4 aprilie 1668, prin care se reda mânăstirii Călui o moşie acaparată de boieri din Balş.
Astăzi, Româna este un sat aparţinător oraşului Balş. Unul care, din fericire, duce mai departe tradiţia olăritului, deşi la doi paşi, în Corbeni, un centru de olari la fel de vestit pe vremuri, nimeni nu se mai îndeletniceşte cu această meserie.
În vechime însă, meşterii olari lucrau atât pentru a-şi câştiga existenţa, vânzând produsele prin târguri şi oboare (şi, uneori, neglijând munca la câmp), cât şi pentru stăpânii de la mânăstire.
Etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş, menţiona în lucrarea „Ceramica populară din judeţul Olt“ un document din 4 februarie 1863, în care 60 de familii din Corbeni (cătun vecin cu Româna) se plâng egumenului mănăstirii Călui şi spun ce vase erau obligaţi să dea mănăstirii Brâncoveni: „ Vasăle ce sunt datori să aducă olarii din Corbeni pentru praznicul ce se apropie:
- 40 de urcioare bune pentru apă, zmălţuite, de câte 3 oca de apă unul;
- 20 urcioruţe de câte o litră cinzăci dramuri, după forma
coroafelor de sticlă, fără mănuşi şi zmălţuite curat;
- 20 oale de câte o oca una;
- 15 străchini;
- 5 ligheane bune cu ibricele lor zmălţuite frumos şi groase;
- 20 de talere zmălţuite frumos şi groase”.
De-a lungul timpului, familii întregi de olari din Româna (Murgăşanu, Cârstea, Turcitu, Truşcă, Mihai, Dârman, Nică, Dincă, Nica etc.) au îmbogăţit târgurile din ţară şi din străinătate cu produsele lor, au câştigat premii, au fost eroii nenumăratelor studii. Astăzi însă ceramica utilitară şi-a pierdut, în cea mai mare parte, „căutarea“, practicându-se cea ornamentală.
Se încarcă comentariile...
