Criminalul Dincă, apel delirant din închisoare către familia Luizei: „Să ne unim toți! Vă rog să mă ajutați cât mai e timp!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delir într-o scrisoare trimisă de criminalul Gheorghe Dincă familiei Luizei Melencu. Acesta le cere să facă front comun pentru rejudecarea procesului, însă pune și o condiție.

scrisoare dinca semnatura jpg

Bunicii Luizei Melencu, prima victimă a criminalului din Caracal condamnat în primă instanță la 30 ani de închisoare, au primit marți, 11 octombrie 2022, o scrisoare.

Au descoperit 11 pagini scrise pe foi dintr-un caiet dictando în care Dincă îi sfătuiește să renunțe la avocata Carmen Obârșanu și să-i solicite avocatului familiei Măceșanu, Aurel Moldovan, să îi reprezinte și pe ei.

Scrisoarea de 11 pagini este și datată, pe ultima pagină fiind menționată data 21-09-2022, însemnând că rândurile au fost scrise înainte ca Gheorghe Dincă să-și afle sentința. De asemenea, poartă o ștampilă care indică faptul că ar fi fost expediată din Pitești. La doar două zile distanță de data când a fost redactată scrisoarea (dacă data menționată în scrisoare este reală), Tribunalul Olt l-a condamnat pe Gheorghe Dincă la pedepse care cumulate însemnau 108 ani de pușcărie, din care, însă, ar trebui să execute 30.

image

„Ieri (n. red. - marți, 11 octombrie 2022) la ora 12,00 a venit poștașul, ne-a dat-o, i-am dat telefon doamnei Obârșanu, i-am spus despre ce e vorba, m-a rugat dumneaei să fac poze și să-i trimit…”, a precizat bunicul Luizei Melencu, Stelian Iordache, pentru „Adevărul”. Primul gest, a menționat bunicul Luizei, a fost să compare scrisul cu cel din scrisoarea primită anterior de la Gheorghe Dincă, constatând că, cel mai probabil, este vorba de același autor.

Cât despre conținut, Stelian Iordache nu s-a lăsat câtuși de puțin impresionat, deși tonul și cuvintele folosite ar putea impresiona.

„Aceleași tâmpenii. Omul ăsta e învățat de cineva, cineva îi dictează. Aceleași tâmpenii, aceiași oameni, aceleși nume, doar că are un dinte împotriva doamnei Obârșanu și scrie să ne schimbăm avocatul. Numai tâmpenii, numai porcării”, a apreciat bunicul fetei.

„Oameni buni…”

Scrisoarea este adresată „Doamnei Melencu”, însă în cuprins le vorbește tuturor rudelor Luizei. De mai multe ori repetă formula „oameni buni” și face apel la rațiune, pentru ca aproape de final să strecoare și amenințări că este ultima șansă de colaborare pe care le-o propune și că dacă nu vor accepta, va refuza să le mai spună vreodată adevărul.

„Vă înțeleg supărarea, dar dacă sunteți oameni ce judecați lucrurile după acele probe științifice veți realiza fără nicio ezitare să descoperiți că Luiza dumneavoastră trăiește. Eu mă rog mereu să apară și să vă relateze adevărul Luiza, ca să nu vă mai lăsați influențați de această tâmpită de avocată Obârșanu”, este vestea pe care Dincă le-o așterne rudelor fetei încă din primul paragraf.  

image

Continuă apoi explicând că folosește tot felul de expresii jignitoare la adresa avocatei pentru că aceasta i-ar fi trimis în penitenciar scrisori de amenințare și că i-ar fi amenințat și familia. Nu se oprește însă aici, ci continuă cu adevărate calomnii la adresa avocatei, lucruri pe care le-ar fi aflat de la un deținut.

Spre finalul primei pagini schimbă brusc subiectul și se plânge de faptul că în dimineața în care anchetatorii ar fi descins în curtea sa ar fi fost bătut crunt.

„Oameni buni, numai eu știu prin ce am trecut în 26-07-2019 și câtă bătaie am primit în acea dimineață de la trupele de mascați din Slatina ca să iau asupra mea acele așa-zisele acuzații că eu am omorât fetele”, scrie Dincă, explicând că „am fost rugat să accept acele acuzații false”, promițându-i-se în schimb că „din 20 de ani am să primesc 10, iar din 10 am să fac vreo 6-7”„Să dea Dumnezeu să nu treceți prin ce am trecut eu cu acești nebuni”, se vaită în continuare Dincă.

„Dacă nu o schimbați cu Moldovan veți regreta mai târziu”

Inculpatul condamnat deja în prima instanță continuă să facă apel la rudele Luizei să-și schimbe avocatul, altfel el nu va spune adevărul, pentru că nu ar putea colabora cu av. Carmen Obârșanu deoarece aceasta „face ce i se dictează de la București”.

„Dacă nu o schimbați cu Moldovan veți regreta mai târziu”, pare că le oferă Dincă un sfat gratis. În următoarea rânduri încearcă să îi convingă că scopul avocatei este să-i „liniștească”, astfel încât să nu iasă la iveală faptul că nu el, ci Buță Ștefan (un personaj amintit și într-o declarație oficială care nu s-a dovedit că ar exista în realitate) este cel care a răpit-o, în noaptea de 15 aprilie 2019, pe Luiza din garajul lui Dincă din Caracal.

Pe de altă parte, dacă adevărul ar ieși la iveală, „ar cădea multe capete”, susțină Dincă. Iar adevărul ar fi acela că Luiza și Alexandra au fost răpite din casa lui Dincă de respectivul personaj Buță Ștefan, fiind livrate unei rețele de trafic de persoane, în Turcia, în scop de… a li se preleva organe.

Dincă se compară, la un moment dat, cu Ceaușescu, spunând că, asemeni dictatorului, are parte în proces de un avocat de formă (avocat din oficiu), care a cerut de la judecător pedeapsa maximă pentru clientul său, nicidecum nu l-a apărat.

„Vă rog să mă ajutați cât mai este timp, pentru că în București au încercat să mă omoare de cinci ori”

Dincă le cere rudelor Luizei să îi fie alături în următoarea fază a procesului și să ceară împreună „să fiu audiat de la început pentru a declara adevărul, să îi putem demasca pe Buță și Petruța și de la ei se vor demasca susținătorii lor”.

„Dacă doriți să luptăm împreună pentru a-I descoperi pe cei vinovați de răpirea fetelor din casa mea vă rog să vă grăbiți a mă susține, verbal, deoarece eu nu am frică de ei. Chiar dacă mor, am aproape 70 de ani. Sunt supărat că sunt acuzat pe nedrept și doresc, câte zile mai am de trăit, să îi desconspir pe acești mafioți care ei se cred mici Dumnezei”, le mai scrie Dincă.

De asemenea, Dincă îi somează să se grăbească. „Vă rog să mă ajutați cât mai este timp, pentru că în București au încercat să mă omoare de cinci ori”, mai scris inculpatul

Expeditorul ține să-i roage de asemenea să nu publice scrisoarea, ci să o copieze și să o țină în cinci-șase locuri, „ca să nu fie furate”.

„Vă rog să ne unim, eu, familia Melencu, familia Măceșanu și av. Moldovan pe care sistemul mafiot nu îl poate cumpăra ca pe Obârșanca”, le mai cere Dincă. „Dacă o să insistați să vă dau o mână de ajutor în a da mai multe informații despre Buță, am să refuz”, le mai spune Dincă,  dacă „acum nu înțelegeți să ne unim toți”.

scrisoare dinca semnatura jpg

În scrisoare Dincă mai vorbește și de Alexandru Cumpănașu, acuzându-l că a folosit-o pe mama Alexandrei Măceșanu pentru a  strânge donații pentru campania sa electorală de la Alegerile Prezidențiale, dar și despre membrii familiei sale, pe care, din nou, încearcă să-i îndepărteze de caz, precizând că nu mai avea relații cu aceștia din 2012, cu excepția soției sale, care mai venea acasă, din Italia, în vizite de câte 2-3 săptămâni.

Gheorghe Dincă (69 ani) este acuzat că a răpit două tinere, pe Luiza Melencu (18 ani la data dispariției -14 aprilie 2019) și Alexandra Măceșanu (15 ani, dispărută în 24 iulie 2019), pe care ulterior le-a violat și ucis, cadavrele fetelor fiind arse într-un incinerator improvizat în curtea casei.

Dosarul a fost trimis în ianuarie 2022 în judecată de către DIICOT, iar în 23 septembrie 2022 Tribunalul Olt a pronunțat sentința prin care îl condamnă pe Gheorghe Dincă la 30 ani de închisoare și plata unor despăgubiri către rudele victimelor în valoare de peste 700.000 euro.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite