Alin Burileanu, kinetoterapeut: „Durerea de spate poate avea peste 200 de cauze, dar cea mai importantă este postura“
0Kinetoterapeutul Alin Burileanu spune că problema cea mai mare a secolului nostru este lipsa mişcării. Această carenţă, asociată cu poziţiile vicioase la calculator, laptop, telefon mobil, tabletă, îi transformă atât pe copii, cât şi pe adulţi, în pacienţi siguri pentru recuperarea medicală în cabinetele de kinetoterapie
Alin Burileanu este fondatorul unei clinici de kinetoterapie, Prokinetic, mentor RPG, adică de Recuperare Posturală Globală, asistent universitar la Facultatea de Kinetoterapie din cadrul Universităţii Craiova, fizioterapeutul echipei naţionale de fotbal a României etc. Are 34 de ani şi deja 13 ani de carieră în kinetoterapie, un domeniu pe care l-a descoperit cu adevărat făcând voluntariat într-un spital public. Astăzi, le recomandă studenţilor săi să facă, la rândul lor, voluntariat, pentru a-şi pune bazele carierei. De trei ani, Alin Burileanu este prezent şi la Slatina, cu un proiect de educare posturală a elevilor, în cadrul căruia le vorbeşte tinerilor despre postura corectă în bancă, despre cum să-şi poarte ghiozdanul astfel încât să nu dobândească deficienţe posturale, despre importanţa mişcării şi despre avantajul practicării unui sport. În paralel, realizează evaluarea elevilor cu ajutorul unui aparat complex: GPS – Global Postural System, sau posturograf.
„Weekend Adevărul“: Cui i se adresează kinetoterapia?
Alin Burileanu: Oricui. Domeniul este atât de vast... De exemplu, dacă reflexele copilului foarte mic întârzie să apară, tu i le poţi stimula. Unii copii de numai câteva luni dezvoltă deficienţe la poziţia picioarelor, poziţia genunchilor. E important ca medicul să le observe, iar noi, kinetoterapeuţii, putem interveni pe ele. Tot ce înseamnă probleme mecanice – durerea de spate fiind cea mai frecventă, probleme cardiovasculare, probleme respiratorii, toate pot fi remediate cu ajutorul kinetoterapiei. În mare parte, un kinetoterapeut este util în aproape orice secţie medicală. Imaginaţi-vă că la noi, acum, după 2010, au intrat kinetoterapeuţii în secţiile de Terapie intensivă, în care înainte se zăcea într-un pat şi se aştepta ziua în care pacientul se trezea sau ziua în care pacientul murea. Acum, în secţiile de Terapie intensivă rolul kinetoterapeutului este să intervină în ceea ce priveşte postura, dar nu numai.
Ce poate face kinetoterapeutul în cazul unui bolnav aflat la Terapie intensivă?
Rolul kinetoterapeutului în Terapia intensivă este, de exemplu, să-l întoarcă pe pacientul comatos, din jumătate în jumătate de oră, de pe o parte pe alta, să-i facă vibraţii pe spate ca să prevină apariţia escarelor, a infecţiilor...
Astfel de lucruri se întâmplă şi în sistemul public sau numai în privat?
În sistemul public! Eu am colegi în Bucureşti care lucrează în secţii de Obstetrică şi Ginecologie, în secţii de Chirurgie generală, în tot ce înseamnă recuperarea post-operatorie, chiar dacă sunt operaţii viscerale, deci la nivelul organelor. Kinetoterapia este un domeniu extrem de vast, specialistul în kinetoterapie poate lucra pe tot ce înseamnă partea de ergonomie, în care asiguri poziţiile de lucru – de la tâmplar, până la stomatolog.
Găsiţi patroni atât de deschişi la minte încât să investească în kinetoterapie pentru angajaţii lor?
Fiecare fabrică cu peste 100 de angajaţi are obligaţia să angajeze un medic, iar medicul din fabrica respectivă organizează sesiuni de informare pentru angajaţi, care ţin de protecţia muncii, de fumat, de alcool, dar şi de ergonomia locului de muncă, pentru că patologia cel mai des întâlnită în lume la ora actuală nu este obezitatea, nu sunt nici măcar bolile cardiovasculare, ci sunt cele generatoare de dureri de spate. Durerea de spate poate avea peste 200 de cauze, dar cea mai importantă este postura.
„COPIII NU MAI FAC SPORT“
Când vorbim de postură corectă, nu putem să nu aducem în discuţie poziţia în bancă a copiilor încă din primele zile de şcoală.
Da şi, de altfel, cu ei e cel mai bine să se înceapă educaţia posturală. Din păcate, majoritatea părinţilor şi chiar şi a copiilor se feresc de sport, şi asta se vede inclusiv în evoluţia sportului din România: sunt puţini sportivi, marja de selecţie este la jumătate faţă de ce era în trecut. Practic, copiii nu mai fac sport, iar asta este efectiv o tragedie, pentru că sportul în sine are exact aceeaşi influenţă asupra unei bune creşteri cum au şi matematica, şi româna, şi geografia. Fiecare dintre ele îţi antrenează câte ceva. Materiile îţi antrenează creierul, memoria etc. Sportul, practicat de la vârste fragede, îţi antrenează o creştere cât mai bună a oaselor, a muşchilor, a sistemului digestiv.
Sunt părinţi care spun tocmai asta: „Nu-l las să facă sport de performanţă pentru că îi va fi afectată coloana, sau îi va fi afectat mersul“...
Fiecare sport are şi avantaje, şi dezavantaje. Cert este că performanţa depăşeşte câteodată limitele fiziologice, pentru că altfel n-ar fi nici campioni olimpici, nici campioni mondiali, dar în testele pe care noi le-am făcut, în şcolile şi în liceele cu program sportiv, efectiv n-am întâlnit copii bolnavi. Am întâlnit copii cu deficienţe posturale adaptate sportului practicat. Dacă face tenis, copilul are umărul puţin mai lăsat, de exemplu... E adevărat că la gimnaşti, genunchii tind să formeze un „X“, iar la fotbalişti – să se depărteze unul de altul. Fiecare sport adaptează postura în funcţie de muşchii folosiţi.
„SPORTUL INDIVIDUAL NAŞTE LIDERI“
Prin urmare, i-aţi încuraja pe părinţi să-i orienteze pe cei mici să facă un sport?
Da, de două ori pe săptămână, cel puţin, să facă sport, dar nu pentru un an sau doi, ci pentru toată viaţa! Sportul, şi aici nu mă refer la o disciplină anume, pe lângă o dezvoltare armonioasă a corpului, îţi dezvoltă abilităţile de comunicare, dar şi pe cele de lider, de exemplu. La fel, sportul individual naşte lideri, aproape toţi liderii lumii au făcut sport individual, şi mă refer inclusiv la şah. În plus, trebuie să ne gândim că dacă nu fac sport deloc, riscul de obezitate la copii este mult mai mare, iar incidenţa deficienţelor posturale şi a durerilor, încă de la vârste fragede creşte. Gândiţi-vă că avem pacienţi cu dureri de spate la 8 ani, avem copii operaţi de hernie de disc la 12 ani. Acestea sunt patologii care până nu demult erau întâlnite la generaţiile în vârstă. Asta pentru că generaţiile care au acum 40 de ani au crescut în faţa blocului, iar generaţiile actuale au crescut în bancă, la laptop, la telefon, la tabletă, fără să facă sport.
Care credeţi că sunt cauzele acestei lipse de preocupare faţă de activităţile sportive?
Foarte mare importanţă are ce face copilul acasă. Contează, de exemplu, şi dacă părinţii îi pun elevului echipamentul în ghiozdan sau nu i-l pun, cum tratează ei sportul, ca şi familie. Acest lucru este de departe cel mai important. După care, bineînţeles că profesorul de sport are importanţă foarte mare. La fel, mediile sociale, mediile de comunicare, în care promovarea sportului practicat de la vârste mici este deficitară. Dacă tu-i dai copilului numai reclame la burgeri, la blugi, la adidaşi sau la produse de patiserie, n-o să vezi niciodată un copil cu un măr în mână sau cu echipament de schimb pentru ora de sport. Mulţi dintre ei tratează sportul cu cea mai mare indiferenţă, vin cu cămaşa de-acasă, cu cravata de la uniformă la gât şi aşa ajung pe terenul de sport, iar acesta nu este sport.
ANTRENAMENT CORECT PENTRU COPIII OBEZI
Rolul profesorului, în acest caz, care este?
Profesorii de acum câteva generaţii aveau altă autoritate. Aveau autoritate şi asupra copilului, şi asupra părintelui, lucru care acum nu se mai întâmplă, din păcate.
Ajung şi din acest motiv în cabinetul kinetoterapeutului?
Foarte mulţi! Kinetoterapia are un aport fantastic şi în tratarea bolilor de nutriţie. În orice patologie care ţine de obezitate, dieta este 50% şi activitatea fizică – 50%. Iar de foarte multe ori, mulţi profesori de sport sau mulţi antrenori cred că dacă-i recomandă copilului un antrenament cât mai intens, o să slăbească. N-are nicio legătură. Ca să slăbeşti trebuie să ai un puls foarte mic. Asta înseamnă că sportul, pentru pacienţii obezi, trebuie făcut foarte încet, astfel încât pulsul să nu depăşească 130 de bătăi pe minut. Altfel, va arde tot timpul zahărul, nu grăsimea. Asta nu ţine de noi, dar comparativ cu un profesor de sport, terapeutul trebuie să ştie asta. Profesorul de sport te construieşte foarte frumos, armonios, dar nu poate să-ţi corecteze o scolioză. La fel, profesorul de sport nu poate să ţină o clasă în loc pentru că are doi copii supraponderali, dar îi poate trimite la specialist. Asta este diferenţa când cercul se închide bine.
E scumpă terapia la kinetoterapeut?
Pentru copii, la nivel de Craiova, o şedinţă costă între 30 şi 35 de lei, dar este vorba despre o şedinţă individuală. Sunt cabinete în care şedinţele nu sunt individuale şi atunci, bineînţeles, şi preţul scade.
„Am tratat sportivi olimpici, sportivii de Naţională, şi la fel am tratat şi pacienţi de 90 de ani“
De când faceţi meseria şi cum aţi ajuns să practicaţi kinetoterapia?
Meseria în sine, o practic de la 21 de ani. Tot anul II de facultate am fost voluntar la Spitalul de Neurologie, unde am cunoscut un doctor, medic ordoped, pe Dorin Mândrescu...
Ce făceaţi, efectiv, la acel spital?
Făceam tot ce ţinea de kinetoterapie, dar şi de asistenţă medicală, inclusiv perfuziile, injecţiile, îngrijirea la patul bolnavului. Nu aveam voie să fac sondări, pentru că ţineau de medic. După ce terminam aceste proceduri şi se odihneau pacienţii, începeam terapia la patul bolnavului.
Făceaţi şi ceea ce ţinea de atribuţiile asistentului medical?
Eu eram atunci în două şcoli diferite: şi în cea de asistent medical, şi la kinetoterapie. Asistent medical nu mai pot să spun că sunt, pentru că n-am mai profesat. Am mers pe kinetoterapie, aşa l-am cunoscut pe domnul doctor Mândrescu şi aşa mi-am început toată cariera, pentru că aceea a fost munca propriu-zisă. Am lucrat cu dumnealui şase ani şi jumătate în cabinet. Iar peste o lună se fac şapte ani de când am fondat centrul Prokinetic.
„PUN MARE ACCENT PE VOLUNTARIAT“
Acum mai aveţi timp de voluntariat?
Facem voluntariat în continuare. Şi săptămâna trecută am avut o zi în care am primit o şcoală din Bulgaria pentru care am făcut voluntariat. Sunt multe alte proiecte pe care le tratăm prin muncă de voluntariat. Toate întrecerile sportive, toate crosurile care au ca scop strângeri de fonduri, concerte, la care suntem voluntari. Iar acum, aproape pe tot parcursul facultăţii, divizia noastră de studenţi face şi voluntariat cu pacienţi pe care noi îi recomandăm. Eu pun mare accent pe voluntariat. Un kinetoterapeut nu are cum să câştige un salariu până când nu a trecut printr-o perioadă de voluntariat.
Alături de echipa de la Slatina FOTO: Alina Mitran
Cât munceşte, zilnic, un kinetoterapeut?
Minimum 8 ore, maximum 14 ore. Poate că vorbesc în citate, dar nu cred în talent, cred în muncă şi-n obsesie. Randamentul ăsta ţine de cât de mult îţi doreşti. Au fost zile în care mi-am pierdut randamentul după două ore, dar au fost zile în care după 14 ore de muncă, aş mai fi putut lucra încă 2-3 ore. Sunt foarte puţini oameni care-şi pot descoperi talentul în meseria asta, în schimb îşi pot descoperi şi cizela prin muncă pasiunea. Nu e o meserie de artă, să vadă cineva că ai ceva înnăscut. Este o meserie care te cheamă şi în care experienţa îşi spune cuvântul. E satisfacţia de a vedea omul că e mai bine decât a venit la tine, iar asta se-ntâmplă la orice vârstă, de la pacientul de 3 ani, la pacientul de 90 de ani şi, de ce nu, la pacientul de înaltă performanţă. Noi am tratat sportivi olimpici, sportivii de Naţională, şi la fel am tratat şi pacienţi de 90 de ani, numai că adaptarea ta ca profesionist este cu totul şi cu totul diferită.
La echipa naţională de fotbal cum aţi ajuns?
Echipa naţională este un job foarte important pentru mine. Iniţial, am mers pentru că am vrut neapărat să învăţ ce-nseamnă echipă, mă refer şi la organizare, cazări, şi la antrenament, şi la cantonament, la tot.
Sunteţi microbist?
Microbist am fost dintotdeauna. Ţin cu Craiova. Bineînţeles că la echipa naţională ţinem toţi şi credem toţi în ea, numai că, în momentul în care te cheamă Naţionala, nu mai ţii cont de bani şi de alte lucruri. Efectiv, când pui echipamentul Naţionalei pe tine, trăieşti un sentiment pe care greu poţi să-l descrii în cuvinte.
Fizioterapeutul Echipei Naţionale de Fotbal
• Numele: Alin Horia Burileanu
• Data naşterii: 19 decembrie 1982
• Starea civilă: necăsătorit
• Studiile şi cariera:
• Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Este doctorand în kinetoterapie.
• Din 2007 până în prezent, este kinetoterapeut al clinicii Prokinetic din Craiova.
• Din 2009, este instructor Yumeiho, în cadrul Societăţii Române de Yumeiho din Craiova.
• Din 2008, este terapeut de reeducare posturală globală.
• Din 2006, este preşedinte şi fondator al Fisiokinetic din Craiova.
• În 2006 a devenit membru al Asociaţiei Profesionale a Kinetoterapeuţilor Bucureşti, al Asociaţiei Italiene de Reeducare Posturală Globală Milano, Italia, al Societăţii Române de Medicină Fizică şi Recuperare Bucureşti şi al Societăţii Române de Medicină Tradiţională Chineză Shanxi, China.
• Este asistent universitar în cadrul Universităţii din Craiova, monitor RPG România, preşedinte-fondator al clinicii ProKinetic Craiova şi fizioterapeutul Echipei Naţionale de Fotbal a României.
•Locuieşte în: Craiova
Se încarcă comentariile...
