VIDEO Vânzătoarea tâlhărită cu cuţitul la gât, în magazin „Mă ameninţa Te omor, te omor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vanzatoare jefuita sibiu

lina Bărbosu povesteşte că şi-a văzut moartea cu ochii în magazinul în care lucrează, după ce un bărbat a intrat şi a jefuit-o, ţinându-i cuţitul la gât. Întreaga scenă a fost filmată de camerele de supraveghere amplasate în magazin.

Tânăra spune că s-a trezit cu bărbatul masacat în magazin în jurul orei 10 seara. „Am stat la calorifer, aveam un corn cu ciocolată în mână, şi dintr-o dată a venit un băiat cu o căciulă ruptă de faţă, doar ochii i se vedeau, am venit repede aici, el m-a luat de mână şi m-a strâns de mână şi cu cuţitul în mâna stângă mă ameninţa, „Te omor, te omor”, după aceea m-a lăsat, cu mâna dreaptă mă ţinea ca să deschid eu casa, ca să nu fie amprentele lui, să fie amprentele mele. Cu cuţitul numai înspre mine a fost, mă gândeam că bagă cuţitul”, descrie Alina Bărbosu momentele de groază prin care a trecut. Tânara spune că, dat fiind faptul că agresorul o ţinea de mână, nu a avut cum să apese butonul de panică.

Incidentul s-a petrecut în seara zile de 3 decembrie pe strada Ocnei, la nici 10 minute de centrul oraşului. Momentele în care bărbatul a jefuit magazinul, ameninţând-o în permanenţă pe tânără cu cuţitul, au fost surprinse de camerele de supraveghere amplasate în magazin iar agresorul şi complicele lui au fost ulterior reţinuţi de poliţişti, iar Tribunalul Sibiu a decis arestarea preventivă a celor doi pentru 29 de zile. 



 

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite