VIDEO Un consătean i-a tăiat unui bărbat din Răşinari gâtul în plină stradă, cu un cuţit de măcelărie
0
Un bărbat din localitatea sibiană Răşinari a fost la un pas de moarte, după ce un consătean l-a atacat cu sălbăticie, chiar în faţa casei sale.
Bărbatul povesteşte că îşi cunoştea bine agresorul, pe care îl avusese angajat la diverse munci prin gospodărie, însă nu a mai vrut să-l ia pentru că îi furase păsări, mâncare şi chiar cerceii uneia dintre fetiţe.
“M-a chemat la poartă, m-a întreabat dacă îl iau la lucru, i-am spus că nu, şi când să mă întorc, avea într-o mână cuţitul, nu mi-am dat seama, m-a trezit dând şi când m-am întors la el mi-a spus “Na, fraiere, ţi-am tăiat beregata”, a povestit Gheorghe Mihăilă.
Vecinii bărbatului povestesc îngroziţi cum l-au văzut în mijlocul drumului, cu sângele şiroind. Tăietura de cuţit din zona gâtului are aproape 20 de centimetri, spun medicii.
“Am văzut victima şi mi-a spus să sun la poliţie şi la salvare, că a venit un băiat şi l-a tăiat la gât, se ţinea de gât şi era plin de sânge”, a povestit Nicolae Munteanu, vecin al bărbatului înjunghiat.
Familia bărbatului înjunghiat este în stare de şoc, mai ales că, până să descopere că le fura din gospodărie, se apropiaseră foarte mult de agresor, intenţionând chiar să-i boteze viitorul copil.
“L-am băgat ca om ca să ne ajute că eu sunt operat, şi am zis că e necăjit şi a zis băiatul că îi botează şi copilul”, a povestit Toader Mihăilă, tatăl bărbatului înjunghiat.
Bărbatul a fost dus de urgenţă la spital, iar medicii au intrat cu el direct în sala de operaţie. Acum, este în afara pericolului şi este internat la secţia de Chirurgie. Agresorul este cercetat pentru tentativă de omor şi port ilegal de cuţit, şi riscă până la 12 ani şi jumătate de închisoare.
“S-a reţinut că acesta a atacat-o pe partea vătămată cu un cuţit de măcelărie ce-l avea asupra lui, producându-i o leziune gravă în zona cervicală”; a spus Adriana Şandru, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.