Sibienii sunt aşteptaţi în Piaţa Mare, la sfinţirea apei de Bobotează
0La fel ca şi în anii trecuţi, sfinţirea apei de Bobotează va avea loc şi în acest an în centrul Sibiului, în Piaţa Mare.
Evenimentele legate de sfinţirea apei vor avea lor la Sibiu între orele 11:30 şi 14:00. Acestea încep la Catedrala Mitropolitană de pe strada Mitropoliei, de unde preoţii şi credincioşii vor pleca în procesiune pe traseul strada Mitropoliei – Strada Samuel von Brukenthal – Piaţa Mare.
Aici, va fi sfinţită apa, în zona din faţa Casei Albastre. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Alexandru Costea, organizatorii au estimat că la evenimente vor lua parte aproximativ 1.000 de persoane, ordinea publică urmând să fie asigurată de 40 de jandarmi.
Mâncare tradiţională şi superstiţii de Bobotează
Unele sate din Mărginimea Sibiului păstrează şi acum anumite preparate tradiţionale pentru Bobotează. ”La Rod este un meniu special, cu salată de ridice neagră, măsline şi ulei, se mănâncă de asemenea fasole frecată şi murături. Tot de Bobotează se mănâncă leveş, o tocăniţă de ceapă cu boia care se pune pe felii de pâine, înmuiate în moare de varză”, spune Carmina Maior, muzeograf în cadrul Complexului Naţional Muzeal Astra.
Potrivit www.muzeulastra.ro, în ziua de Bobotează oamenii se scaldă şi se stropesc cu apă să fie sănătoşi şi se înconjoară casa afumând-o cu o petică aprinsă ca să fie apărată de şerpi. Două săptămâni nu se spală cămăşi pentru că sunt apele sfiinţite iar mamele botează mormintele pruncilor morţi nebotezaţi, ca să-i mântuiască. Dacă în această zi este promoroacă, ger, crivăţ, va fi an cu belşug şi sănătate; dacă plouă e iarnă lungă. Tot acum se schimbă vremea: dacă e frig, se înmoaie; dacă e cald, vine ger.
Vă mai recomandăm:
VIDEO FOTO Tradiţie şi poveste. Sute de juni şi junese s-au reunit la Sălişte, în judeţul Sibiu
FOTO Colindul junilor, cea mai frumoasă tradiţie de Crăciun din satele Mărginimii Sibiului