Românii care s-au săturat să aştepte adunările festive: „întâlnirea de 10 ani“, organizată săptămânal, în fiecare joi

Mai bine de 30 de absolvenţi ai Şcolii medii numărul 3 din Sibiu, generaţia 1965, îşi spun în fiecare săptămână „Ne vedem joi“ FOTO Silvana Armat

Pentru a avea certitudinea că mai apucă să schimbe câte o poveste, întreaga generaţie de absolvenţi sibieni ai Şcolii medii numărul 3, din 1965, a decis să nu mai aştepte întâlnirile festive din zece în zece ani. Prin urmare, de mai bine de un an, în fiecare joi dimineaţa, câteva zeci de arhitecţi, medici şi ingineri pensionari care împlinesc cu toţii 70 de primăveri anul acesta se întâlnesc la o cafea.

La o masă lungă îmbrăcată în alb, întinsă special pentru ei, mai bine de 30 de pensionari povestesc schimbând nu doar replici, ci şi multe râsete. Se fotografiază, îşi arată mai apoi pozele unii altora, fac planuri. Toţi sunt foşti colegi de generaţie de la Şcoala medie numărul 3, din 1965, (actualul Colegiu Naţional „Octavian Goga“), aflaţi la cea de-a 69-a întâlnire săptămânală consecutivă la o cafea. Ideea acestor întâlniri i-a venit mai întâi lui Liviu Lupşea, fost tehnician arhitect în cadrul Primăriei Sibiu.

În urmă cu aproximativ un an şi jumătate, el a suferit un spasm cerebral după ce l-a enervat o vecină care a blocat liftul. Apoi a aflat de un fost coleg de liceu (n.r. – şcoală medie, cum se numea în acea vreme) căruia i-au fost amputate ambele picioare şi de un altul care a căzut, rănindu-se destul de grav la cap. 

Liviu Lupşea a avut iniţiativa întâlnirilor săptămânale

„Am avut tot soiul de evenimente în perioada aceea. Tot mai aflam de câte unul sau de câte un altul. Şi atunci am zis să începem să ne întâlnim mai des cât mai suntem prin preajmă“, povesteşte Liviu Lupşea. Întâlnirile săptămânale au fost acceptate rapid de ceilalţi colegi. „Noi, oricum, de câţiva ani, am decis să nu mai aşteptăm să treacă zece ani până să ne vedem. Aşa că făceam o întâlnire anuală, în ultima zi de vineri a lunii mai. Dar acum, de mai bine de un an şi jumătate, ne întâlnim săptămânal, în fiecare joi, de la ora 10:00 dimineaţa“, mai spune Lupşea.

„Noi, oricum, de câţiva ani am decis să nu mai aşteptăm să treacă câte zece ani până ne vedem. Aşa că făceam o întâlnire anuală, în ultima zi de vineri a lunii mai. Dar acum, de mai bine de un an şi jumătate, ne întâlnim săptămânal, în fiecare joi, de la ora 10.00“, Liviu Lupşea, pensionar

Joia servitoarelor

Bărbatul care a avut iniţiativa spune că nu a fost aleasă întâmplător dimineaţa de joi. „În trecutul de dinaintea războaielor mondiale, joia aveau liber servitoarele şi ordonanţele. Noi, cum suntem bunici, mai cu nepoţii, mai cu astea, tot aşa, avem ziua de joi liberă“, povesteşte mucalit Lupşea. Şi, deşi nu toţi ceilalţi colegi admit acest lucru, el spune că nici cafeneaua de pe strada Cetăţii din Sibiu, unde au loc întâlnirile, nu a fost aleasă întâmplător. „Ştii cum se numea strada aceasta de pe la 1800 până la Al Doilea Război Mondial? Se numea Harteneck. Ştii cine a fost? Nu ştii. Atunci caută pe «goagăl» şi o să vezi de ce am ales cafeneaua de pe strada aceasta“, îşi mângâie voios perciunii Lupşea. Am verificat şi iată rezultatul: Johann Sachs von Harteneck a fost un primar al Sibiului condamnat la moarte în 1703 deoarece – în calitate de conducător al oraşului – a iniţiat demersuri legislative ca şi nobilii să plătească impozite.

Întâlnirile au loc la aceeaşi cafenea

Cei care se întâlnesc în fiecare zi de joi au absolvit cele şapte clase paralele ale generaţiei 1965 devenind, ulterior, medici, arhitecţi, ingineri, sportivi de performanţă şi chiar generali în armata israeliană. Şi pentru că sunt din aceeaşi generaţie, toţi împlinesc anul acesta 70 de ani. „Aici, însă, nu suntem doctori sau ingineri. Aici ne vedem iarăşi pe noi, tinerii de acum 52 de ani. Suntem oameni care, astfel, retrăim viaţa de la 18 ani, mai ales prin amintirile pe care le împărtăşim între noi“, spune Ioan Matei.

Întâlnirile lor săptămânale mai au un rol, crede bărbatul: acela de a reînnoi tradiţia socializării din vremurile pre-capitaliste. „După Revoluţie, societatea noastră s-a atomizat. Întâlnirile dese dintre prieteni de dinaintea Revoluţiei au dispărut. Ei, ceea ce facem noi este să readucem la normalitate socializarea“, este de părere Ioan Matei.

„Ne serbăm zilele împreună, discutăm tot felul de lucruri, ba mai cerem şi ajutorul celorlalţi în anumite chestiuni. Cum a fost cu un şurub de care aveam eu nevoie acasă şi nu găseam defel. Ei, în grupul nostru am găsit pe cineva care să mă ajute până şi cu un şurub“, Estera Szekely, pensionară

Discuţiile care se poartă la fiecare întâlnire acoperă un câmp întins de domenii. De la politică (discutată însă pe bisericuţe pentru a nu degenera în polemici), la sport, lectură, ştiri sau, invariabil, evenimente din viaţa fiecăruia. „Eu mai lipsesc, dar rar, când vin copiii şi stau cu nepoţii sau când mai am câte o programare la medic. Suntem uniţi şi ne prinde tare bine lucrul acesta. Altfel, ce să facem, să stăm în casă?“, se întreabă Niculae Milea.

Întâmplări de acum 52 de ani

Cum vestea întâlnirilor săptămânale s-a răspândit în cercul de prieteni, grupul s-a extins cu alte şase persoane, care au absolvit aceeaşi şcoală, dar în generaţii diferite. „Oricum eram prieteni. Şi mi s-a părut interesantă această cale de a ne întâlni cu toţii. Ne serbăm zilele împreună, discutăm tot felul de lucruri, ba mai cerem şi ajutorul celorlalţi în anumite chestiuni. Cum a fost cu un şurub de care aveam eu nevoie acasă şi nu găseam defel. Ei, în grupul nostru am găsit pe cineva care să mă ajute până şi cu un şurub“, râde Estera Szekely, o doamnă cu doi ani mai tânără decât gaşca absolvenţilor din 1965.

Întâlnirile durează, în medie, cam două ore. Oamenii nu beau mai mult de o cafea, iar patronul localului le mai răsplăteşte din când în când fidelitatea cu câte o felie de tort, cum s-a întâmplat săptămâna trecută. „Este o relaxare pentru noi şi o bucurie, căci ne vedem sănătoşi. Fiecare are problemele lui, unele le mai împărtăşim, dar cel mai mult împărtăşim amintirile din liceu, care acum descoperim că nu se uită. Iar emoţiile generate de aceste amintiri sunt pozitive de fiecare dată, chiar dacă, în urmă cu 52 de ani, acele întâmplări poate ne-au deranjat“, spune Maria Deaconu. Atât ea, cât şi ceilalţi colegi de generaţie aveau să descopere mai apoi că pretextul cafelei de joi dimineaţa avea să le schimbe mult mai mult programul săptămânal.

„Din discuţii în discuţii ajungem să vorbim şi despre festivaluri sau alte evenimente culturale care se petrec în Sibiu. Aşa că, de multe ori, ajungem să ne programăm să mergem împreună la spectacole. Sau, cum am făcut la cea mai recentă întâlnire, după cafea ne-am dus, majoritatea, la expoziţia de flori din Piaţa Mare“, spune Estera Szekely.

„Vara suntem cei mai mulţi“

Mulţi dintre absolvenţii generaţiei 1965 au un cont pe Facebook şi folosesc e-mailul. Fapt care îi şi ajută să schimbe între ei fotografii şi filmuleţe de la întâlniri. Dar de câte ori este posibil, pensionarii preferă socializarea clasică, faţă în faţă. „De exemplu, colegii noştri plecaţi în străinătate, când se întorc vara în ţară, ştiu că joi dimineaţa ne întâlnim. Şi vin direct aici. Vara suntem cei mai mulţi“, explică Estera Szekely.