Români cu care ne mândrim. Maria Tomoiagă, actriţa-studentă care face furori pe scenele de la Sibiu şi din străinătate
0La doar 23 de ani, Maria Tomoiagă, masterandă la actorie în Sibiu, joacă deja în ţară în spectacole cu casa închisă, iar în străinătate a ajuns împreună cu colegii ei până pe scenele din China.
Maria e plină de energie, zâmbeşte mult şi pare că-şi trăieşte povestea pe măsură ce cuvintele spuse cu modestie îi creionează parcursul profesional. Cu privirea uşor ghiduşă, se întoarce înapoi, în şcoala generală, când o fată frumoasă din Maramureş s-a mutat cu familia la Sibiu.
„Mutându-mă din Maramureş în Sibiu, cum aveam şi graiul ăla ardelenesc de acasă, am venit la Goga, la Şcoala 15, am păşit într-o clasă din asta cu oameni cu mulţi bani şi eram aia de la ţară, «Ioi, Doamne, dar ce mă dor grumazii, vai de mine şi de mine!», şi ei râdeau de mine. Am venit şi pe la mijlocul semestrului, deja erau bisericuţele făcute. Eram aia retrasă şi aşa am rămas. La un moment dat, tot ce vroiam să spun lumea nu mă băga în seamă şi am zis: «Vreau să mă fac actriţă ca lumea să stea să asculte ce zic eu!». Cred că de acolo vine chestia asta“, povesteşte, zâmbind, despre momentul care avea să-i definească parcursul profesional.
A fost extrem de hotărâtă şi a avut şi noroc mult, aşa că, în ciuda îndoielilor mamei, care o visa avocată sau doctoriţă, a mers la un liceu cu clasă specială de actorie. „Lăsaţi-o, doamnă, nu vedeţi că-i place?“ e o replică de care îşi aminteşte râzând şi acum, dată mamei de directorul şcolii. A intrat a doua, a ajuns până la olimpiada naţională unde a obţinut un premiu special, şi spune că a învăţat foarte multe în cei patru ani. Aşa că pasul următor a fost firesc, Actoria la Sibiu, unde a intrat tot a doua. Primul rol de spectacol a fost în Mozart Steps, regizat de Gigi Căciuleanu. „Un rol micuţ. Eram acolo, printre profesorii mei, şi mângâiam scena şi mă gândeam: «Doamne Dumnezeule, sunt acolo printre zei!»“, povesteşte Maria.
„Omul cel bun din Saciuan“
De aici, lucrurile au curs firesc. „Pe urmă a venit Hecuba unde profesoara mea, Anca Bradu, mi-a dat o şansă. Mi-a spus: «Fă rol!». Mai am şi spectacole studenţeşti, am avut surpriza să primesc rol principal la licenţă, să fac şi o femeie, şi un bărbat, «Omul cel bun din Saciuan», şi, de fapt, ăla a fost primul rol pentru că e un spectacol studenţesc cu care noi am continuat, am avut turnee“, rememorează Maria.
„Omul cel bun din Saciuan“ a devenit între timp coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu şi se joacă mereu cu casa închisă. Mai mult, este extrem de bine primit pe scenele din străinătate. De curând, au avut mai multe reprezentaţii în China, la Shanghai, l-au jucat şi la Praga dar şi în caderul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Pentru Maria, rolul din acest spectacol este unul special.
„Te încarci din amintirile tale din viaţa personală şi la sfârşitul spectacolului, găseşti răspunsul la viaţa ta personală şi oarecum te şi descarci de toate energiile alea pe care le ţii în tine, ceea ce aveai să-i spui poate unei persoane şi nu ai posibilitatea o zici acolo prin replica aia şi o dai dumnezeieşte. Acasă e altceva, e acel loc în care tu ţi-ai făcut spectacolul, e laboratorul acela în care tu ai muncit, iar mergând pe o altă scenă, se modifică şi spaţiul şi decorul şi intrările, la un moment dat se modifică şi miza în scenă a personajului, acasă mai ai şi poante subtile pe care le poţi da, nu trebuie să păstrezi textul, acolo lumea stă, poate râde la altceva“.
Cel mai emoţionant moment
După ultima replică, atunci când cortina cade, fata frumoasă, care respiră şi trăieşte teatru, măsoară cu ochii sala plină. Dincolo de ropotele de aplauze, caută întotdeauna acel om căruia jocul lor i-a mişcat sufletul.
„Întotdeauna m-am simţit stânjenită să ies la aplauze pentru că atunci trebuia să se arate Maria Tomoiagă, nu mai era altcineva, şi atunci aveam impresia că merg eu pe scenă şi nu am ce căuta. Când sunt personaj acolo, e ok, dar atunci mă simt foarte stânjenită, când sunt aplauzele. Ceea ce-mi place e că într-o sală plină mereu vezi un om care are ochii în lacrimi, şi acela te atinge, nu oamenii care vin şi-mi zic felicitări, e acela care nu e în stare să se ridice la aplauze, că de obicei lumea din snobism poate se ridică la aplauze şi te cheamă la scenă de 3 ori, e omul ăla care – am păţit chestia asta, într-o cârjă stătea un bătrânel, era în primul rând, nu a putut să se ridice de pe scaun, avea privirea în jos şi nişte lacrimi care curgeau. Pe mine omul ăla m-a atins şi la fiecare spectacol e frumos când cauţi persoane cu lacrimi în ochi. Şi atunci chiar te simţi fericit că faci munca asta care nu e o muncă doar de 8 ore, e o muncă şi cu tine, e de 24 din 24, e o muncă cu multe frustrări pentru că te lupţi cu tine încontinuu, trebuie să joci cu tine. Dacă o faci cu plăcere şi îţi urmezi gândul şi scopul tău de a fi acolo, pe scenă, şi de a lucra, de a juca, atunci e o muncă foarte frumoasă“, explică Maria.
„Publicul nu cere, publicul se educă“
Astăzi, privind înapoi, spune că este un om extrem de norocos. E fericită că şi-a ales facultatea asta şi apoi masterul, chit că studenţia ei înseamnă „12 ore pe zi, de lunea până duminica“, că a făcut şi asistenţă de regie la teatrul din Sibiu, că a bifat până acum 9 roluri, că anul ăsta a primit bursă de excelenţă, că lucrează acum, în paralel, la două spectacole. Spune că, pentru ea, fiecare spectacol, fiecare turneu e un premiu, „regizorul care te ia şi are încredere în tine acela e pentru tine premiul cel mare“. Vrea să continue cu un doctorat, visează la o carieră didactică şi e convinsă că, e adevărat cu răbdare, se poate educa inclusiv gustul publicului tânăr pentru teatru.
„Publicul nu cere, publicul se educă. Partea asta de teatru modern e foarte frumoasă, devine decorul foarte simplu, se duce tot mai mult pe actorul atletic, care ştie să danseze, să plângă şi să urle în acelaţi timp, care poate face mai multe lucruri deodată, nu mai e acel actor care stă pe scaun şi zice un text. Rezultatul trebuie să fie cât mai simplu, cât mai liber, ca publicul să înţeleagă ceea ce vrea el nu să i se impună şi eu cred că uite aşa s-ar educa în public“, spune zâmbind.
Dincolo de repetiţii şi de sala de spectacole, Maria mai are un proiect extrem de drag. În fiecare lună, în cadrul unui proiect desfăşurat în cadrul Asociaţiei de Înfrumuseţare a Oraşului Sibiu, recită într-un spaţiu neconvenţional, într-o cafenea, versurile unor poeţi mai puţin cunoscuţi.
„E frumos, înveţi să rosteşti, să vorbeşti, câteodată chiar s-a întâmplat ca şi oamenii din cafenea spuneau – vreau şi eu să zic – îi vedeai pe toţi cu telefonul, căutând poezii”, încheie Maria.
Maria Tomoiaga jucand in Commedia dell Arte
Vă mai recomandăm:
Români de geniu. Emil Cioran, eternul student. Viaţa nevăzută a filosofului îndrăgostit de România
Lui Emil Cioran i-a plăcut să studieze şi nu să predea. A preferat să renunţe la catedra de filosofie din Braşov pentru a-şi continua viaţa de student la Paris. Eleonora Cioran, cumnata scriitorului, dar şi criticul de teatru George Banu şi pianistul Andrei Vieru, care l-au cunoscut, vorbesc despre umorul „pesimistului efervescent“, despre legăturile acestuia cu lumea mondenă şi iubirile lui Cioran.
Micul geniu IT care i-a uimit pe elveţieni: „Ştiu toate codurile pe de rost“
Petru Rogojanu, un copil de 12 ani din Sibiu, a absolvit cu succes două cursuri de IT, pentru adulţi, ale unei instituţii elveţiene, unul de web designer şi unul de web programator. Petru poate fi angajat în orice moment pe aceste poziţii, iar în 2012, a devenit cel mai tânăr web designer din România.
Elevii din comuna Moşna, din judeţul Sibiu, redescoperă plăcerea cititului într-un cadru ieşit din comun: au o bibliotecă sătească deschisă în şura unei case.
Se încarcă comentariile...
