Liana Maria Chicea: Medicina a ales-o pe ea, nu ea a ales această carieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liana Chicea este medic al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu de mai mulţi ani. După ce s-a specializat în medicină internă, a decis să facă şi o a doua specializare, aceea de reumatologie.

Liana se declară îndrăgostită de medicină. Crede că nu ea a ales asta, ci medicina a ales-o pe ea. E îndrăgostită de munca cu oamenii şi crede că nu ar fi putut face altceva. „Am ales medicina, cred eu, pentru că nu aveam variante. Medicina defapt m-a ales pe mine şi dintotdeauna am vrut să fac asta. O vedeam ca fiind singura opţiune, nu m-am gândit vreun moment să fac altceva. Cred că şi faptul că tatăl meu a fost tot medic internist, m-a influenţat“, spune medicul. I-a trecut prin minte, de câteva ori, şi alte drumuri, dar spune că totul a fost trecător. „Cred că mi-ar fi plăcut şi să lucrez în domenii care au legătură cu frumosul, cum sunt arhitectura, să pot construi case frumoase sau să ştiu să pictez, dar au fost doar nişte vise treacătoare. Şi o carieră care implică o comunicare cu oamenii mi-ar fi plăcut şi asta pentru că sunt făcută, consider eu, pentru a ajuta oamenii, pentru a interacţiona cu ei. Mi-ar fi foarte greu în singurătate“, mai spune Liana Chicea.

Reumatologia, a doua specializare
A făcut, aşadar, facultatea de medicină, s-a specializat în medicină internă, dar apoi s-a întrezărit o altă dorinţă de a ei. „Mie mi-a plăcut tot timpul să învăţ şi nu cred că te poţi opri dacă vrei să ştii mai mult. Doar timpul prea scurt te poate opri în acest caz. De aceea am decis să fac şi o a doua specializare. Primul contact cu reumatologia l-au avut la Cluj şi am decis să fac şi acest lucru pentru că la Sibiu nu exista aşa ceva. Cred că e mare nevoie de aşa ceva în Sibiu, şi pentru oraş şi pentru spital“, spune medicul sibian.


Cea mai mare satisfacţie a ei este atunci când vede un pacient pe care l-a tratat că pleacă acasă după o evoluţie bună. Spune că aceasta este provocarea ei cea mai mare, pentru că munca ei cu pacienţii se bazează pe perseverenţă, specializarea fiind una dinamică. „Un renumit reumatolog spunea că e un privilegiu să fi reumatolog în zilele acestea, dar şi destul de pretenţios. Unele cazuri mă întristează, atunci când evoluţia nu a fost una foarte bună şi poate că puţini îmi înţeleg revolta. Sunt însă şi momente extrem de bune, atunci când vezi că un pacient care a venit în cearceaf, pleacă acasă pe picioarele lui, după o evoluţie favorabilă. Nu poate să nu te mişte un astfel de caz“, mai spune Liana Chicea.


Pe lângă cele două specializări, medicul crede că i-ar fi plăcut să lucreze şi cu copiii. „Eu am competenţe şi pe planning familial şi mi-ar fi plăcut să lucrez şi pe obsterică, neonatologie, pediatrie, dar numai dacă toate bolile ar fi perfect curabile“, mai spune Liana Chicea.

A refuzat ofertele în străinătate
Deşi nu se mândreşte, spune că a primit în ultimul an nu mai puţin de patru oferte să plece să muncească în străinătate, dar toate le-a refuzat. „Le-am refuzat şi din motive personale, legate de familie, dar şi pentru că trăiesc cu covingerea că dacă vrei poţi face ceva bun şi la tine acasă“, mai spune medicul sibian.

Profil:
Născută: 28 mai 1965, Sibiu
Studii: Facultatea de Medicină
Familie: căsătorită, un copil

Ce îi place:
Adoră să petreacă timpul liber alături de familia sa şi de prieteni, dar şi să se vadă cu oameni apropiaţi. E modul său de a-şi încărca „bateriile“.

Ce nu îi place:

Detestă impostura, minciuna de orice fel, şi o revoltă problemele sistemului sanitar. Crede că e greu de înţeles de ce un pacient bolnav trebuie să facă atâtea drumuri, din cauza birocraţiei.

Întrebări şi răspunsuri:
Sunt totuşi mulţi medici tineri care aleg să plece la muncă în străinătate. Ce le spuneţi acestora?

E dureros să văd că studenţii mei vor să plece în străinătate la muncă, dar mă şi bucur pentru ei într-o anumită măsură, la gândul că şi eu am contribuit puţin la formarea lui. Dar cred că, dacă nu vorbim de partea materială, poţi să îţi practici meseria destul de bine şi aici, dacă o faci cu drag şi cât de bine poţi.

Sfatul dumneavoastră ar fi să rămână?

Nu, le respect decizia de a practica medicina în bune condiţii, unde ai la îndemână tot ce este necesar pentru a putea face tot ce se poate pentru un pacient. De aceea le respect decizia. Oricum, nu cred că există un sistem medical perfect şi cred că trebuie să luptăm cu toţii pentru a schimba ceva în bine, deşi e greu în această junglă a birocraţiei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite