Începe vaccinarea antigripală la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinarea se va face in special prin cabinetele medicilor de familie
Vaccinarea se va face in special prin cabinetele medicilor de familie

Campania de vaccinare antigripală gratuită a populaţiei începe în judeţul Sibiu cu două săptămâni întârziere faţă de data anunţată iniţial. Primele doze de vaccin, 11.700 la număr, au sosit de la Ministerul Sănătăţii, şi acoperă aproximativ 16 la sută din necesar.

Judeţul Sibiu a primit de la Bucureşti 11.700 de doze de vaccin, ceea ce reprezintă 15,7 la sută din totalul celor solicitate. 

Startul vaccinării se dă joi, 15 noiembrie, iar într-o primă fază 4.700 doze vor fi distribuite pentru vaccinarea persoanelor instituţionalizate şi a personalului medical din sectoarele de risc, iar restul de 7.000 doze sunt în curs de distribuire către medicii de familie, pentru vaccinarea celorlalte categorii la risc. 

Conform strategiei Ministerului Sănătăţii, în sezonul 2012 – 2013 vor fi achiziţionate, la nivel naţional, 1 milion de doze de vaccin antigripal, din care au fost repartizate până în prezent jumătate, iar restul dozelor vor fi distribuite în cea de-a doua tranşă.

Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European pentru Controlul Bolilor, vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, gravide, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personalul medical.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.

Deşi sunt raportate săptămânal la Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Sibiu cazuri cu simptome asemănătoare gripei, până în prezent, nu s-a confirmat cu laboratorul nici un caz de gripă în judeţul Sibiu.

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite