Ultimul olar din Ţara Oaşului produce adevărate bijuterii de lut: „Tinerii din ziua de azi nu mai au răbdare să aştepte şi se îndreaptă spre alte domenii“

Ţara Oaşului este pe cale să piardă una dintre cele mai importante tradiţii. Din sute de olari acum a mai rămas doar unul, în localitatea Vama, lângă Negreşti- Oaş.

Meşterul Istvanfi Geza, ultimul artizan al ceramicii sătmărene, se încăpăţânează să-şi ducă mai departe meşteşugul, în ciuda indiferenţei pe care tânăra generaţie o manifestă pentru olăritul tradiţional. Geza a învăţat meşteşugul olăritului de la tatăl său care la rându-i la învăţat de la bunicul lui Geza.

“Pe vremea bunicului, în Vama existau peste 30 de meşteri olari, iar acum din păcate am rămas doar eu singur. Meseria de olar este pe cale de dispariţie în judeţul Satu Mare, unde altădată nu era uliţă de sat pe care să nu găseşti măcar un atelier cu roată pentru prelucrat lutul”, ne spune Geza.

Olăritul, meserie cu tradiţie în familia Istvanfi

Geza, acum de 58 de ani, a fost iniţiat în meşteşugul olăritului încă de la vârsta de 10 ani, de către tatăl său, dar şi bunicul lui a contribuit mult la insuflarea dragostei pentru această meserie. "Mi-l amintesc pe bunicul cum trebăluia el tacticos la roata olarului şi care era un meşter neîntrecut. Chiar am descoperit, recent, în podul casei un vas făcut de el, ce se află şi acum într-o stare foarte bună, dar pe care eu nu aş reuşi să-l fac”, ne dezvăluie meşterul olar.

Vama este o localitate foarte cunoscută prin produsele sale ceramice, care perpetuează vechiul obicei dacic al olăritului. Vama a fost un important centru de ceramică, unde smalţul asociat cu motive, culori şi procedee noi a apărut de timpuriu, sub influenţa ceramicii bizantine. Ceramica de Vama este, alături de ceramica de Horezu, una dintre cele mai apreciate, atât în ţară, cât mai ales în străinătate.

La 14 ani Geza deja era în branşă, alături de mama lui care era decoratoare la fabrica de olărit din Vama, ce aparţinea de Cooperativa “Prestarea” din Negreşti Oaş. După ce şi-a satisfăcut stagiul militar, în 1978, Geza a continuat să muncească la aceaşi întreprindere, până în 1989, după care s-a angajat la "Muzeul Ţării Oaşului" din Negreşti Oaş, unde activează şi în momentul de faţă. În 2008 şi-a făcut o asociaţie familiară şi alături de soţia şi de fiica lui produc celebrele vase de ceramică de Vama.

“Eu prelucrez materia primă şi o modelez, iar soţia se ocupă cu picturile care se regăsesc pe vase dar şi cu glazurarea ceramicii. De asemenea, fiica noastră Maria, care are la rându-i doi copii, este cea care duce mai departe tradiţia familiei. Ea a decis să preia meşteşugul, ba chiar să-l adapteze la cerinţele pieţei moderne şi, datorită ei, o nouă gamă de produse au o mare căutare în rândul clienţilor” , ne spune meşterul Geza.

Vasele pe care el le creează sunt vândute nu doar prin intermediul Muzeului din Negreşti Oaş, ci şi de acasă, din atelierul pe care şi l-a amenajat şi mai nou şi pe internet. Familia meşterului reuşeşte să-şi câştige existenţa decent şi prin intermediul comenzilor primite de la Consiliul Judeţean pentru diferite manifestări culturale.

„Oala pentru boace”, piesa de rezistenţă

În atelierul de acasă Geza produce o serie variată de obiecte de ceramică, de la micile  brizbrizuri de artizanat până la vase, farfurii şi ulcioare. Cea ce-l fac însă cu adevărat cunoscut sunt oalele pentru sarmale, „boace” cum le spun sătenii de prin partea locului. “Mă caută din toată ţara pentru aceste oale în care se fierb sarmalele. Aceste oale dau o aromă aparte mâncării gătite în ele, dar au şi o rezistenţă foarte mare, datorită argilei bogată în fier din zona Vama. Mai sunt căutat şi pentru «olurile de nănaş», cele pe care finii le umple cu băutură şi le duc în ziua de Paşte, naşilor, în semn de respect”, ne spune olarul.

Meşterul ne dezvăluie câte ceva şi din tainele producerii acestor adevărate opere de artă.

“După modelare, vasele sunt lăsate la uscat câteva zile, timp în care soţia găseşte modelul potrivit pentru fiecare. Piesele sunt pictate rând pe rând cu vopsele speciale, care nu sunt toxice, şi smălţuite apoi cu glazură ecologică. După ce sunt pictate şi uscate îndeajuns, vasele se pun într-un cuptor special, unde sunt lăsate 12 ore, la o temperatură de 1.200 de grade. Acolo se călesc să reziste sute de ani.Modelatul pe roată pentru mine e uşor şi merge repede, dar până ajunge lutul până aici durează mult. Trebuie malaxat de cinci ori, sunt doi cilindri care fac să fie cât de omogen, că altfel nu se poate modela”, spune Geza Istvanfi.

Tinerii nu se mai înghesuie să înveţe acest meşteşug

Meseria de olar este pe cale de dispariţie în Ţara Oaşului, unde altădată nu era uliţă de sat pe care să nu găseşti măcar un atelier cu roată pentru prelucrat lutul. Specialiştii Muzeului Ţării Oaşului au încercat să-i convingă pe tineri să înveţe acest meşteşug, însă fără succes.

“Au fost tineri care au venit să-i învăţ iar la început au fost chiar foarte interesaţi. Peste două săptămâni însă entuziasmul le-a scăzut brusc şi n-au mai venit. Pentru a realiza produsul final sunt necesare 18-20 de faze şi o perioadă de aproape două săptămâni. Tinerii de azi nu mai au însă răbdare să aştepte atâta timp şi se îndreaptă prin urmare spre alte domenii” , spune meşterul.

→

Imaginea 1/5: vama3