Poveşti din Clubul Roţile Abilităţii, asociaţia care susţine integrarea în societate a persoanelor cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia ”Clubul Sportiv Roţile Abilităţii” a început să activeze, în Cluj, în 2014, ca parte din proiectul ”Abilităţile contează şi economic”, finanţat prin Fondul Social European. Printre obiectivele sale, regăsim susţinerea inegrării în societate şi independenţa persoanelor cu dizabilităţi.

Cum, în 3 decembrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilităţi, am discutat cu câţiva dintre reprezentanţii acestei asociaţii despre activitatea lor, dar şi despre crezul lor în legătură cu persoanele cu dizabilităţi.


Roxana Ossian: Persoanele cu dizabilităţi sunt membri de valoare ai societăţii . Au nenumărate abilităţi!
Ossian este preşedintele comitetului director al acestei asociaţii.


Foto: Roxana Ossian. Credit foto: facebook Roxana Ossian

Roxaxna ossian

Filosofia acestei asociaţii, susţine Roxana Ossian, are în centru ideea că persoanele cu dizabilităţi pot ajuta alte persoane cu dizabilităţi. De altfel, la nivelul Clubului Sportiv Roţile Abilităţii, sunt angajate şi două persoane ce utilizează fotoliile rulante.


Persoanele cu dizabilităţi sunt extrem de independente - ”ce putem noi face, la nivelul asociaţiei,  este să le ajutăm să-şi finanţeze propriile activităţi şi să le încurajăm să ducă un stil de viaţă, şi mai activ, şi mai independent”, ne declară Ossian.
În acest sens, asociaţia oferă diverse servicii. Roxana Ossian ne-a detaliat cum funcţionează şi cât de important este unul dintre acestea – transportul adaptat: ” punem la dispozitie serviciul de transport adaptat,  cu ajutorul unei maşini adaptate şi a unui elevator pentru coborât/urcat scările”.

transport

Foto: Transport adaptat. Credit foto: Ioana Farcas


De altfel, susţine Roxana Ossian, asociaţia vine în ajutorul Primăriilor pentru a respecta Legea Persoanelor cu dizabilităţi, 448/2006: ”Primăriile sunt obligate de lege să asigure transport pentru persoanele cu dizabilităţi. Dacă Primăria nu dispune de mijloacele adecvate, noi oferim Primăriei acest serviciu contra cost. Avem o maşină adaptată în acest sens.  De exemplu, avem cazul unui băiat din comuna Sănduleşti, jdueţul Cluj, unde Primăria nu poate oferi transport adecvat. Aici intervenim noi: asigurăm transportul băiatului în fotoliu rulant la Turda pentru recuperare”.

Ioana Farcaş: Îi învăţăm pe beneficiarii noştri cum să se descurce singuri


Ioana este instructor pentru viaţă independentă la nivelul asociaţiei.
”Organizam tabere de instruire pentru o viaţă independentă pentru persoane cu dizabilităţi. Îi susţinem pe beneficiarii noştri în a fi, şi mai independenţi în aceste tabere. Cele ce-i învăţăm în tabere variază de la cum se pot trece obstacolele cu scaun rulant, la cum să fie mai activi, din punctul de vedere al socializării”, ne spune Ioana.
În aceste tabere se discută legislaţia (Legea 448/2006) şi drepturile aferente persoanelor cu dizabilităţi, se joacă jocuri de socializare sau de cunoştinţe generale, care au scopul de a integra persoanele cu dizabilităţi. Se discută despre complicaţiile ce pot să apară- de exemplu, ce înseamnă să nu stai corect în scaun (scopul fiind acela de a preveni escarele).

csra


Foto: Copil în scaun rulant. Credit Foto: Ioana Farcas

Dizabilitatea nu este o barieră, acesta este criteriul fundamental al celor care participă în aceste tabere.
Ioana Farcaş însăşi este o persoană cu dizabilităţi şi lucrează la nivelul Clubului Sportiv Roţile Abilităţii: ”E primul meu loc de muncă!! Imi place foarte mult!”.

Tudor Isoc se ocupă de partea de business, de la nivelul asociaţiei: trebuie să ne autofinanţăm, după încheierea proiectului!


Asociaţia are finanţarea asigurată prin proiectul ”Abilităţile contează şi economic”, până în 15 decembrie. Apoi, timp de 6 luni, partenerul Clubului Sportiv Roţile Abilităţii, respectiv Fundaţia Motivation, va susţine Structura de Economie Socială.
”După cele 6 luni, trebuie să ne autofinanţăm, din activităţile pe care le desfăşurăm: reparaţii fotolii rulante, transport adaptat şi intermediere”, ne transmite Isoc. ”Intermedierea si transportul adaptat ar trebui să ne aducă principalele surse de finanţare”, adaugă acesta.
Structura de economie socială, din cadrul asociaţiei, este un complex foarte atent şi echilibrat proiectat, fiind, oarecum, între un S.R.L. şi o instituţie de stat, sau, mai exact, un ONG: desfăşoară activităţi economice, dar serviciile pe care le oferă intră în sfera activităţilor sociale, în fapt.
De exemplu, intermedierea: conform legii, companiile cu peste 50 de angajaţi sunt obligate să aibă 2 persoane cu dizabilităţi angajate, altfel plătesc un salariu minim pe economie, către statul român.
Alternativa este, spune Isoc, că ”pot să achiziţioneze produse de la o unitate protejată, unde lucrează persoane cu dizabilităţi”.


Serviciile pe care asociaţia le oferă nu sunt, neapărat, rentabile economic, mai puţin intermedierea: ” transportul adaptat, deşi serviciul e necesar, este neeconomic, dar îl menţinem, pentru că vrm să facem un serviciu social. Ne gândim şi la alte linii de finanţare, totuşi...”, spune Isoc, omul cu finanţele din Clubul Sportiv Roţile Abilităţii.
Oamenii de la nivelul acestei asociaţii sunt extrem de inimoşi şi generoşi. Demersul lor trebuie să continue!

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite