Nicolae Bentu: „Totul pentru front, totul pentru victorie“- povestea unui veteran de război

Spirit viu la cei 92 de ani, veteranul de răzvoi constănţean îşi aduce aminte cu nostalgie de primele amintiri de pe front, moment care i-au marcat viaţa în adevăratul sens al cuvântului. Nu va uita niciodată primul moment din viaţa sa, când a vâzut în faţa ochilor încleştarea infernală a două forţe oarbe.

Locotenentul Bentu Nicolae s-a născut în anul 1921 în comuna Carol, actualmente Nicoale Bălcescu din judeţul Constanţa, dar s-a aşezat la Satu Mare după finalizarea răzbiului, unde şi-a găsit jumătatea. A fost încorporat în 1942 în armată, fiind repartizat în Batalionul 4 Grăniceresc, care, la data mai sus menţionata se afla la Ploieşti cu misiunea de pază a instalaţiilor petroliere.

„Am apucat marile bombardamente anglo- americane din 1943, având diferite misiuni de luptă şi pază. Am făcut partea din compania a 8-a de mitraliere şi l-am avut commandant pe slt. Pavlovici Petre, un mare patriot care, la vremea aceea, ura cu toată fiinţa trupele germane din România“, povesteşte veteranul. Acesta a fost trimis la Şcoala Militară în anul 1943 la Făgăraş, iar în 1944 a fost avansat la gradul de sergent major şi detaşat la regimentul 82 de la Târnăveni, unde l-a şi prins războiul antifascist.

„Derulând firul evenimentelor din timpul războiului constat că memoria nu înregistrează pe peliculele ei decât acele moment mai importante, multe detalii semnificative s-au estompat, în timp ce altele capătă o pregnanţă şi mai mare cu trecerea timpului“, spune Nicoale Bentu.

Fiind de origine dobrogeană, acesta se afla la acea vreme pentru prima dată pe meleagurile ardelene, respectiv în pitoreasca zona a Târnavelor, unde fusese repartizat timp de trei luni, desigur, după graduarea şcolii militare.

Nicoale Bentu povesteşte că armamentul aflat în dotare era preponderent de provenienţă austriacă, iar mitralierele din primul război mondial. Ostaşii erau recrutaţi cu precădere din Ardeal . Instrucţia, după cum povesteşte acesta, era foarte intensă, solicitându- i pe ostaşi la un efort major, dar la care se angajau cu toţii din dorinţa de a se jertfi pentru apărarea intereselor neamului. „În noaptea din 22- 23 august, în timp ce eram consemnaţi în cazarmă, am primit prin radio ordinul mult aşteptat de întoarcere a armelor împotriva contropitorilor germano- fascişti. Prima noastră misiune de luptă a fost în noul context creat, adică ieşirea în dispozitivul de luptă, şi după întărirea poziţiei din apărare în jurul cazărmii situate la câteva sute de metri de frontiera stabilită prin dictatul de la Viena. Garnizoana germană a refuzat să se predea la somaţia comandametului nostru. Mai mult, ne-a ameninţat cu distrugerea integrală a localităţii. De menţionat este faptul că în localitatea Târnăveni exista o fabrică Nitrogen care producea exploziv pentru armată“, mai adaugă cu nostalgie veteranul de război, Bentu.

Batalionul din care Nicolae Bentu făcea partea a căutat să evite confruntarea cu inamicul în perimetrul localităţii şi a trecut la dislocarea Batalionului I- instrucţie, descongestionând căile de acces din oraş. În schimb, s-au blocat punctele obligatorii de trecere din afara localităţii. În cele şase maşini ale convoiului erau circa 50 de hitlerişti care au fost luaţi prizonieri şi duşi la comanda regimentului. „În situaţia creată, precizez că ordinele erau foarte confuze şi se interpretau de la caz la caz. După ce am dezarmat coloana germană, prizonierilor li s-au înapoiat mijloacele de transport şi au fost puşi în libertate cu condiţia să nu părăsească ţara“, spune Bentu.  Acest eveniment s-a petrecut pe 3 septembrie 1944. În acelaşi timp, Batalionul I -instrucţie era gata de luptă pe aliniamentul Târnaveni- Mica- Idrifaia. Pentru moment a fost ocupată partea stângă a Târnavei Mici, după care aceştia s-a întâlnit la cota 505, ocupând şi celălat mal al Târnavei. Situaţia atmosferică era una defavorabilă, prin ploile care cădeau necontenit. În 5 septembrie, inamicul atacă furibund iar după o luptă inegală dusă de ostaşi, subofiţerii şi ofiţerii, generând pierderi grele în oameni şi material de luptă, au fost siliţi să se replieze pe aliniamentul comunei Bahnea.

„În acel moment am remarcat că toate căruţele companiei de mitraliere rămăseseră pe malul drept al Târnavei. Văzând situaţia creată, m-am repezit la căruţe, organizând totodată o apărare de pe malul stâng, în direcţia căruţelor. Am trecut Târnava şi am dat conducătorilor ordin să pornească trecând Târnava prin locul indicat de mine, mergând pe firul apei cu căruţele încărcate până în comuna Mica, de unde am ieşit pe un drum de ţară şi am luat-o apoi spre comuna Bahnea care se afla la circa 2 km“, spune bătrânul.

În 6 septembrie, nemţii se dezlănţuie şi atacă furibund poziţia din care Nicolae Bentu făcea parte. Ostaşii au respins atacul, iar luptele au fost grele şi sângeroase. După cum povesteşte bătrânul, în unele sectoare au atacat cu tancuri astfel că în noaptea de 7 spre 8, în comuna Idrifoaia, unde  era centrul de operaţiuni, au fost nevoiţi să instaleze un post de pândă pentru supravegherea şoselei care era paralelă cu râul Târnavei.

„În zilele care au urmat, cu toată situaţia grea în care ne găseam,  nu am reuşit să ne strângem eforturile necesare pentru cucerirea poziţiei inamice. Pierderile au fost extrem de mari. Toate atacurile noastre au fost respinse cu pierderi, fiind nevoiţi să ne repliem. Cu ocazia atacurilor am văzut, pentru prima dată, încleştarea infernală a două forţe oarbe. Pe de o partea artileria noastră părea să smulgă munţii din rădăcini. Tot cerul era întunecat, limbi de foc se întindeau pe tot orizontul, iar zgomotul era infernal. În aer stăruia o mireasmă greu de suportat, amestec de pucioasă, metal înscins, miros de cadavre în putrefacţie. Cu tot vuietul uriaş puteam distinge strigătele disperate de ajutor ale răniţilor dar şi îndemnurile de luptă ale comandanţilor“, adaugă constănţeanul Nicoale Bentu.

Nicolae Bentu spune că multe necazuri au avut din cauza trădării maghiarilor şi svabilor, fapt pentru care au avut de suferit numeroase pierderi în oameni şi materiale. Au trebuit, din acest motiv, să evacueze populaţia  pentru a nu furniza date despre identitatea acestora şi pentru a nu fi expusă pericolului distrugerii. Făcând parte din deschiderea unui foc năpraznic asupra inamicului, Nicolae Bentu a fost accidentat la piciorul stâng destul de serios. A fost transportat la postul de prim ajutor, după care a urmat un periplu pe la spitale. „După o săptămână de spitalizare m-am refăcut complet“, adaugă veteranul.  După acest episod, Nicoale a fost din nou repartizat la Regimentul 90 Infanterie Sibiu, de unde a plecat din nou pe front în Cehoslovacia, unde a trecut prin ultimile sale experienţe. „Gândurile nostre erau déjà îndreptate către patrie, către toţi cei rămaşi acasă, dar şi către acei care s-au jertfit pe fronturile întinse.  Gândurile noastre eraun întrerupte mereu de acţiunile izolate ale grupurilor SS care acţionau cu furibundă inconştienţă, nevrând să creadă în verdictul irevocabil pe care istoria îl dăduse nazismului de pretutindeni. Ei atacu în continuare împotriva comandamentelor sau unităţilor izolate, provocând pierderi cu atât mai dureroase cu cât, în conştiinţa tuturor, războiul aparţinea déjà trecutlui , povesteşte veteranul de război.“

Trupele sovietice cu continuat lupta mai departe în Germnaia, din aceste motive unităţile româneşti stăteau gata să intervină dacă o impunea cursul evenimentelor. Nicolae Bentu a fost repartizat în condiţiile arătate în comuna Boşata, unde a mai stat circa o lună de zile, fiind apoi demobilizat.

„Ca urmare a relativ scurtei experineţe pe care am acumulat-o, mi-am format o impresie generală despre eroismul soldatului român, încă din primele zile, pierzându-mi cei mai buni prieteni. Cred că aceste relatări vor constitui o mărturie dar şi un omagiu pentru jertfa lor, pentru ca generaţiile tinere să cunoască eforturile făcute de popor sub lozinca „Totul pentru front, totul pentru victorie“. Adevăraţii patrioţi s-au jertfit indiferent de condiţia lor socială“, a conchis Nicolae Bentu, care se numără printre puţinii veterani de război stabiliţi în judeţul Satu Mare, încă în viaţă.