FOTO Tot mai multe chinezării şi tot mai puţină tradiţie la Sâmbra Oilor

Sâmbra Oilor este unul dintre cele mai longevive evenimente din România. Acesta se desfăşoară an de an pe platoul de la Huta-Certeze, la graniţa dintre Satu Mare şi Maramueş. An de an, tradiţia se denaturează în favoarea kitsch-ului.

Sâmbra Oilor este un eveniment de tradiţie pentru oşeni, fiind unul dintre cele mai longevive evenimente din România, anul acesta ajungând la cea de-a 62-a ediţie. Memorabilă pentru cei care vin de zeci de ani la Sâmbră este ediţia la care a fost prezent chiar Nicolae Ceauşescu.
 

În prezent ideea de sâmbră s-a denaturat, iar evenimentul este dominat de kitsch-uri şi de chinezării, sentimentul de bâlci fiind mult mai puternic decât cel de sărbătoare autentic oierească. 
 

„Am vreo 15 ani de când vin la Sâmbră şi de vreo 10 ani aduc şi produse tradiţionale. Nu s-a schimbat sâmbra, dar e tot mai puţină lume. Acum sunt mai multe distracţii şi nu mai vin încoace ca altădată, sunt câţiva tineri, dar mult mai puţini. Unii mai cumpără de la noi, mai dăm câte un cadou”, afirmă un meşter popular.
 

„De 41 de ani sunt căsătorită şi veneam dinainte, de când eram fată. Deci peste 50 de ani vin la Sâmbră. Aici am stat de când veneam cu mama şi o să stau până oi muri. Un lucru care a intrat în istorie a fost când a venit Ceauşescu şi a aruncat mielul din elicopter şi butoiul cu vin, atunci a fost îmbulzeală mare. În rest, ce să zic, chinezăriile ne depăşesc pe noi, meşterii populari, că mai suntem 3-4 care mai facem ceva autentic, specific zonei noastre. În rest ne invadează alţii, de altă culoare, cu chinezării. Iară apoi vine lumea şi ne întreabă de ce e la noi mai scump, că dincolo e mai ieftin. Cine ştie să deosebească o cămaşă cusută cu mâna de una din Ucraina sau China vine şi le cumpără încă de la noi”, afirmă meşterul popular Ana Mare.

Meşterii populari, trei sau patru, câţi au mai rămas, stau ascunşi în spatele scenei şi vânzătorii de caş de oaie, răsfiraţi şi ascunşi printre tarabele cu nimicuri şi acoperiţi de fumul gros de grătare arse. 
 

„Eu am venit din Săpânţa, vin de vreo opt ani la Sâmbră, aici îmi fac piaţa. De două săptămâni tot strâng caşul ca să am destul. Am şi caş proaspăt şi caş copt. Eu îl dau la 12 lei kilogramul, eu îi întreb pe toţi cât îi preţul în altă parte, apoi eu las un leu sau doi, ca să îl dau pe tot, să nu mă întorc cu el acasă”, afirmă o vânzătoare de caş. 

„Eu de la Cămârzana am venit să dau caşul. Mai bine se vinde după masa, când merge lumea acasă. Avem noroc că încă le mai place caşul şi nu îl găsesc în supermarketuri. Noi închegăm caşul cu cheag de miel, tăiem mielul când are 10 zile şi cu el facem caşul. Nu mă deranjează că sunt între kurtoş şi jucării, important e să vând ce am adus”, afirmă un alt comerciant. 
 

Puţinii politicieni prezenţi în acest an la Sâmbra Oilor, pentru că nu este un an electoral, au avut întâietate în faţa tradiţiei, a artiştilor şi a produselor tradiţionale. La fel ca în toţi anii, ei au fost aşteptaţi la drumul principal, cu pălincă şi pâine cu sare, ca mai apoi să fie invitaţi să umple scena. 
 

Momentul demonstrativ al „măsurişului laptelui“ e singurul care mai aduce în actualitate activitatea oierilor, acesta fiind momentul în care fiecare oier afla cât lapte dă turma sa de oi, pentru a şti mai apoi, peste vară, cât caş să i se trimită de la stâna din munte.