Expoziţie comemorativă dedicată celor două personalităţi excepţionale care au marcat viaţa socială şi culturală a Ţării Oaşului: Ioniţă G. Andro şi Mihai Pop

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Ioniţă G. Andron  şi 10 ani de la dispariţia celui care a fost doctorul Mihai Pop   FOTO   Primaria Negresşti Oaş
Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Ioniţă G. Andron  şi 10 ani de la dispariţia celui care a fost doctorul Mihai Pop   FOTO   Primaria Negresşti Oaş

Galeria de artă “Dr. Mihai Pop” din cadrul Muzeului Ţării Oaşului din Negreşti-Oaş va găzdui azi, 29 iulie, vernisajul unei expoziţii dedicate vieţii şi personalităţii fotografului Ioniţă G. Andron (1917-1989) şi a medicului Mihai Pop (1936-2004).

Marţi, 29 iulie, în Galeria de artă „Dr. Mihai Pop” se deschide o expoziţie etnografică, organizatorii propunându-şi să continue seria expoziţiilor temporare de etnografie şi artă tradiţională oşenească desfăşurate în fiecare sezon de vizitare din ultimii cinci ani.

În al doilea rând s-a ţinut seama că în acest an se comemorează două personalităţi excepţionale care au marcat viaţa socială şi culturală a Ţării Oaşului: s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Ioniţă G. Andron (1917 – 1989) şi 10 ani de la dispariţia celui care a fost doctorul Mihai Pop (1936 – 2004).

Ioniţă G. Andron este autorul celei mai valoroase opere ştiinţifice şi culturale aparţinând unui intelectual care s-a născut până acum în Ţara Oaşului. Încă din vremea studenţiei la Cernăuţi şi Cluj a început cercetarea izvoarelor istorice cu referire la Oaş; mai apoi le-a continuat pe teren, cercetând cu atenţie munţii, dealurile şi văile, satele şi oamenii şi adunând valoroase informaţii etnografice, etnologice, de toponimie şi onomastică locală.

Însă marea pasiune şi preocupare a vieţii sale a constituit-o fotografiatul. Tot din studenţie a întocmit proiectul intitulat „Monografia Ţării Oaşului în fotografii”, din care fac parte cele mai multe din cele peste 100.000 de fotografii, o colecţie unică în România.

Dacă personalitatea lui Ioniţă G. Andron este recreată în expoziţie prin elemente principale ale operei sale (fotografii, manuscrise şi cărţi), în cazul doctorului Mihai Pop, de la a cărui moarte intempestivă au trecut numai 10 ani, autorii expoziţiei au recurs la o evocare prin fotografii: îl vedem astfel pe renumitul medic în mijlocul personalului spitalului din Negreşti, spital pe care l-a construit în ultima parte a vieţii sale, între expozanţii şi asistenţa de la expoziţiile Art Bunavestire, la întâlniri cu personalităţi ale culturii româneşti sosite la Negreşti etc. O ultimă fotografie îi înfăţişează în chip simbolic pe cei doi mari prieteni, Ioniţă G. Andron şi doctorul Pop pe unul din vârfurile masivului Rodnei.

Vă recomadăm şi

EXCLUSIV Soartă ca-n filme. Ţăranul din Ardeal călit în războaie, ucis de taurul comunal

Expoziţie în aer liber dedicată împlinirii a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial

FOTO Expoziţia "Aurul şi argintul României" poate fi admirată la Muzeul din Oradea

FOTO Minunate produse tradiţionale româneşti, la o expoziţie cu vânzare organizată pe faleza Dunării, la Brăila

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite