Coordonator ISU: „ Multe cazuri anunţate pe 112 nu sunt urgenţe, gen „mă doare capul de trei zile””

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Factorii de decizie din domeniul sanitar sunt de părere că centrele de permanenţă artrebui mult mai bine promovate, pentru ca lumea să nu se mai prezinte la urgenţe sau să solicite ambulanţe, fără rost.

Ultima perioadă a lansat în spaţiu public din Satu Mare, mai intens ca până acum, ideea utilizării de către sătmăreni a centrelor de permanenţă. Acestea sunt cea mai la îndemână soluţie pentru a reduce din numărul mare de solicitări de la Unitatea de Primiri Urgenţe, acolo unde ajung de multe ori cazuri care nu sunt urgenţe, ca mai apoi tot acele persoane să se plângă de faptul că sunt puse să aştepte timp îndelungat pe holuri.

În cursul acestei săptămâni cei de la Colegiul Medicilor transmiteau că aceste centre de permanenţă sunt folosite şi sunt folositoare, având peste 60.000 de solicitări anual. Aceştia propuneau închiderea lor pentru o lună pentru a seobserva astfel că ele sunt solicitate.

„Este un punct de vedere, nu ştiu dacă aparţine tuturor medicilor de familie acest punct de vedere. Dacă dânsul ( n.r.  Călin Bumbuluţ- preşedinte ColegiulMedicilor) mi-ar fi plăcut să discutăm acest aspect, mi s-a părut că a fost luam cam personal. Intenţia noastră nu este a desfiinţa acele centre ci de a informa comunitatea din judeţ , pentru că asta s-a constatat, nu ştie lumea de existenţa centrelor”, a afirmat Marius Meghişan, directorul DSP.

Şi serviciul de ambulanţă resimte faptul că centrele de permanenţă nu sunt folosite la adevărata valoare şi capacitate, mai exact faptul că lumea nu ştie de existenţa lor, localizarea lor şi ce se poate rezolva din punct de vedere medical acolo.

„Ambulanţa este solicitată pentru a transporta pacienţii în cea mai apropiată unitate spitalicească. Dacă stăm să analizăm, de exemplu activitatea ambulanţei care a crescut cu peste 30% din cauza solicitărilor, cu aceeaşi flotă de 29 de ambulanţe, care vă mai spun că au peste 700.000 km patru din ele şi în ordine descrescând peste 300.000 km cel mai puţin, cu acelaşi personal de 131 personal operativ în tot judeţul Satu Mare, a crescut atât de mult numărul de solicitări, pentru că, exact cum spunea domnul director, este cercul acela vicios, pentru că solicitantul în loc să meargă în primă fază la medicul de familie sau să se adreseze centrelor de permanţă şi dacă mai apoi medicul decide sau primeşte un tratament pe loc, o reţetă, decidă un consult de specialitate sămeargă la spital, dar aşa descongestionează şi activitatea noastră. Mergând cetăţenii la aceste unităţi sanitare o dată degrevează ceea ce înseamnă noi şi apoi UPU. Se  stă la UPU 7-8 şi se ajunge în mass-media, şi pe bună dreptate oamenii sunt nemulţumiţi, dar trebuie conştientizaţi, educaţi, în acest sens, le fac lor rău să meargă să stea 7-8 ore ca să poată fi consultaţi de un medic.”, afirmă directoarea SJA, Opriş Gabriela.

Şi cei de la SMURD se confruntă cu o suprasolicitare nejustificată din partea cetăţenilor, transporturi la spital al unor cazuri care nu reprezintă urgenţe şi care ar putea fi rezolvate la centrele de permanenţă.

„În 30 % dintre cazuri, solicitanţii sunt sfătuiţi să se adreseze centrelor de permanenţă. Dislocăm ambulanţele din dotare pentru transport efectiv la spital. Multe din cazurile anunţate pe 112 nu sunt urgenţe, gen „mă doare capul de trei zile”. Dacă în trei zile nu ai putut să mergi la medicul de familie sau la centrul de permanenţă...Şi dau un singur exemplu, dacă dislocăm ambulanţa de la Turţ, un drum dus-întors Turţ-Satu Mare,două ore e scoasă de pe intervenţie. Dacă avem un stop cardio-respirator în acest interval de timp, ce facem? Suntem puşi în faţa faptului că primim solicitări „mă doare capul, mă simt răi”, unii pacienţi cunosc deja simptomele, dispecerii noştri nu pot risca să nu trimită o maşină la acel caz şi noi folosim resurse degeaba”, a afirmat Constantin Ganea din cadrul ISU Someş Satu Mare. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite