TIMP LIBER: Tabără de Iarnă pentru copii pe Muntele Mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tabăra de iarnă începe pe Muntele Mic, din acest weekend
Tabăra de iarnă începe pe Muntele Mic, din acest weekend

Şcolarii care vor să înveţe să schieze o pot face de la sfârşitul acestei săptămâni, cu instructori de renume. Cărăşenii, dar şi ceilalţi copii din vestul ţării, dornici să rămână cu amintiri frumoase din această iarnă, nu pot evita Muntele Mic.

La fel ca în fiecare an, după ce cade prima ninsoare serioasă, care permite deschiderea sezonului de schi, Muntele Mic prinde viaţă, iar atmosfera devine caldă, în ciuda gerului de afară. Asta pentru că şcolarii din toată zona de Vest a ţării încep să populeze versantul, ca să îşi câştige amintiri, dar şi să înveţe să facă ceva util pentru ei: să schieze. „Din data de 18 începem Tabăra de Iarnă, pentru cei care vor să înveţe să schieze. Deja pentru prima serie nu mai sunt locuri, pentru că sunt ocupate toate. Alte două serii vom mai avea loc în luna ianuarie, în perioada 3-9 şi 29 ianuarie-4 februarie”, a declarat alpinistul Cornel Galescu, unul dintre antrenorii micuţilor care vor să înveţe să schieze.

De la copii, pentru copii
Costul pentru cele cinci nopţi şi şase zile de antrenament este de 690 de lei. Cei care anul trecut au fost în acestă tabără nu regretă niciun minut şi îi îndeamnă şi pe alţi tineri să ia aceeaşi decizie. „A fost prima tabără pentru mine şi m-am simţit foarte bine. Am învăţat o mulţime de lucruri noi“, a spus Rareş Ardeleanu, de opt ani, din Reşiţa, care îi îndeamnă şi pe alţi tineri de vârsta lui să urmeze cursurile taberei, alături de Cornel Galescu şi Clubul Montan Caransebeş, cei care organizează de două ori pe an taberele de iarnă şi de aventură. Şi oamenii de afaceri se pregătesc să atragă turiştii pasionaţi de sporturile de iarnă cu investiţii uriaşe, ce depăşesc un milion de euro. Noul teleschi poate transporta 1.800 de persoane pe oră. Aşa că, acum, noua infrastructură concurează cu cea din ţările Uniunii Europene. Acesta, dar şi celelalte investiţii care s-au făcut pentru atragerea turiştilor pe pârtiile din zonă ajung la 1,2 milioane de euro.

Premieră la abonamentele Schipas
Din acest an, cei care au investit în instalaţiile de pe Muntele Mic au conceput un nou tip de abonament, valabil pentru toate pârtiile de schi şi instalaţii. Pentru un weekend întreg, persoanele care vor să profite de sporturile de iarnă scot din buzunare între 50 şi 100 de lei. Totul este pregătit ca la carte, special pentru un weekend de vis.

„Expo Fauna 2010“ la Caransebeş

Emerich Teofil este pasionat de astfel de evenimente

Emerich Teofil este pasionat de astfel de evenimente


Asociaţia Crescătorilor de Păsări de Curte şi Animale Mici de Rasă Caraş-Severin este câştigătoarea Trofeului Naţional Phoenix pentru anul 2010. Cu această ocazie, crescătorii de animale organizează de astăzi şi până duminică, la Caransebeş o expoziţie inedită. Pe lângă cele 700 de exemplare care vor participa la această expoziţie vor fi prezentaţi şi campionii concursului naţional. „Titlul obţinut este cel mai înalt titlu pe care îl poate primi o asociaţie“, a spus Alin Deteşan, preşedintele asociaţiei cărăşene. „Expo Fauna Cărăşană 2010” este organizată de Asociaţia Crescătorilor de Păsări de Curte şi Animale Mici de Rasă Caraş-Severin în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 8 şi este cu vânzare.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite