FOTO Olimpică la mai multe discipline, cu nota 10 la BAC: „Se presupune că totul depinde de votul nostru, dar pare o regulă că orice am alege nu putem câştiga”

Iubeşte cărţile, călătoriile şi grafica în creion. 10 ani din viaţă i-a dedicat dansurilor populare în cadrul Clubului copiilor din Drăgăşani. Cristina Ionela Enache, absolventă a Colegiului Naţional Gib Mihăescu din Drăgăşani - Vâlcea, este un copil de 10 la BAC cu nişte principii de viaţă foarte sănătoase: corectitudine, respect, iubire, care susţine că „se poate face performanţă şi fără meditaţii”.

Cristina Enache este unul dintre acei copii frumoşi şi deştepţi ai României care îşi doreşte să trăiască într-o ţară în care „toată lumea să fie împăcată cu sine, să nu mai fie diferenţe sociale foarte mari şi care să fie condusă de nişte oameni mai inteligenţi decât cei de acum”, chiar dacă este conştientă că vorbeşte despre o utopie.

A atins perfecţiunea la Bac, cu nota 10, o perfecţiune pe care o consideră rezultatul a 12 ani de muncă. Este o elevă din „municipiul dintre vii” care-şi doreşte să locuiască în Ardeal, acolo unde consideră că oamenii au altă mentalitate de viaţă, una mai sănătoasă şi unde doreşte să urmeze cursurile Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, în cadrul căreia vrea să-şi facă o carieră în inginerie, într-un domeniu „care se caută în mod special în partea aceea a ţării”. „Perspectiva mea de viaţă şi temperamentul meu se încadrează mai bine printre ardeleni”, crede Cristina.

„Probabil voi da la Telecomunicaţii. Când voi ajunge la facultate însă îmi voi da seama cu adevărat ce voi alege de fapt pentru că nu am o idee foarte clară. Am cunoştinţe care au terminat Politehnica, dar lucrează într-un domeniu adiacent, nu pe specializarea pe care o au”, ne explică vâlceanca.

8 ani de zile şi-a dedicat toate sâmbetele concursurilor şi olimpiadelor şcolare

Cristina a fost pe parcursul celor 12 ani de studiu o permanenţă în cadrul concursurilor şi olimpiadelor şcolare: „Ajunsesem la un moment dat să am fiecare sâmbătă ocupată cu câte un concurs. Uneori aveam şi două şi nu de puţine ori a trebuit să aleg la care să mă duc. Opt ani de zile numai aşa am dus-o”. 

De când se ştie a pus şcoala pe primul loc. Nu de puţine ori i s-a reproşat că nu are copilărie: „Foarte mulţi au avut o prejudecată în privinţa mea, crezând că părinţii sunt cei care îmi impun să învăţ, nu mă lasă să mă distrez şi aşa mai departe. Dar întotdeauna a fost alegerea mea. Ba chiar ai mei de multe ori şi-ar fi dorit să fiu mai puţin serioasă, să mă joc mai mult. Dar eu din fire nu sunt atrasă spre evenimente sociale. Prefer să stau acasă şi să citesc o carte bună decât să îmi pierd aiurea timpul, pe care am preferat să-l dedic muncii şi educaţiei mele.”

10 la BAC reprezintă „90% muncă şi 10% acel ceva pe care îl are fiecare”

Cristina este unul dintre cei doi copii din judeţul Vâlcea care anul acesta a reuşit performanţa de a obţine 10 la examenul de Bacalaureat. „A fost multă muncă. Probabil este 90 % muncă şi 10 % acel ceva pe care îl are fiecare. Nu ştiu. Probabil şi materialul genetic, cumva, m-a ajutat să percep şi să lucrez destul de repede şi logic, mai uşor decât alţii. Sunt convinsă că au muncit şi alţii la fel ca mine, dar nu au avut rezultatele mele. Pe de altă parte, depinde şi de personalitate, de felul de a fi al fiecăruia în parte, de a asimila informaţia. Poate o să sune aiurea când o să spun că muncesc din clasa I, pentru că toţi reuşim să luăm FB-uri la început. Dar de atunci am muncit, am pus pe primul loc şcoala şi atât.”

Când vorbeşte despre materialul genetic, Cristina se referă mai degrabă la mediul în care a crescut fiindcă părinţii nu au studii superioare, dar au fost în permanenţă alături de ea, au încurajat-o şi au sprijinit-o în tot ce face: „mama a fost casnică mult timp, acum este bonă, iar tata este prelucrător prin aşchiere, la o fabrică din apropiere”, povesteşte cu drag olimpica. 

Olimpică la mai multe materii, consideră că rezultatele la Religie o definesc cel mai bine 

Experienţa de la concursurile şcolare a ajutat-o şi de această dată să-şi gestioneze emoţiile, de care mărturiseşte că nu poate scăpa. Când vine vorba despre realizările şcolare recunoaşte amuzată: „Poate o să vi se pară ciudat, dar aş pune pe primul loc rezultatele obţinute la Olimpiada de Religie, de-a lungul anilor. Mulţi au considerat ciudat de ce eu, care eram olimpică şi la română, şi la matematică, şi am mai mers şi la fizică, din când în când, am ales să merg mai departe cu religia. N-aş şti nici acum ce să răspund, ci pur şi simplu că aşa am simţit. Din gimnaziu şi apoi şi la liceu, am participat în permanenţă, am ajuns la Naţionale şi am reuşit să iau şi premii. Cred că ele sunt în topul realizărilor mele.”

„Nu premiul m-a motivat ci oportunitatea de a vedea noi locuri şi de a cunoaşte oameni ca mine”

Pe de altă parte, susţine că nu premiul în sine a motivat-o, de fiecare dată, ci oportunitatea de a vedea cât mai multe locuri pe care „cu familia n-aş fi avut şansa de a le vedea”, de a cunoaşte cât mai mulţi oameni asemănători, cu aceleaşi principii de viaţă şi valori, cu aceleaşi preocupări. „Pentru că nu pot să fie decât copii ca mine care participă la Religie, cu anumite valori umane la care ţin foarte mult”.

Şi chiar dacă Religia a fost cea mai apropiată sufletului ei, Cristina a acordat timp şi studiu în aceeaşi măsură şi altor materii, precum matematica. „Pe lângă olimpiadă am participat şi la Concursul Naţional de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” care este un fel de olimpiadă dar pentru nematematicieni, cu subiecte pentru fiecare profil. A fost o alternativă pentru olimpiada de matematică”, o alternativă care a dus-o până la Naţională, la Iaşi. Şi anul acesta ar fi trebuit să participe, dar a ales să-şi dedice timpul pregătirii pentru „examenul maturităţii” şi pentru olimpiada de religie. 

Dragostea pentru această materie i-a fost insuflată de profesoara de religie din gimnaziu, Mircea Simona, „nu neapărat prin cunoştinţele oferite”, ci mai degrabă prin modul în care a ştiut să se apropie de copii. „Era atât de caldă, de deschisă, că m-am apropiat instant de dumneaei şi aşa am rămas”. Apoi, în liceu, deşi următorul profesor era alt temperament, „a continuat munca doamnei”.

Doamna învăţătoare Popescu Valerica a fost prima care i-a văzut potenţialul şi a încurajat-o pe drumul concursurilor şi olimpiadelor, dar recunoaşte că toţi profesorii au contribuit, într-un fel sau altul, de-a lungul timpului în formarea şi desăvârşirea ei ca om.

„SE POATE FACE PERFORMANŢĂ ŞI FĂRĂ MEDITAŢII”

Cristina este unul dintre acei elevi rari care nu au avut nevoie de pregătire în particular pentru a atinge perfecţiunea: „N-am făcut meditaţie niciodată. Totul a ţinut doar de ce am lucrat la clasă şi suplimentar cu profesorul de la şcoală, când acesta mai avea timp să-mi dea să lucrez în plus. Raportându-mă la persoana mea, pot să spun că se poate face performanţă şi fără meditaţii. Singura pregătire extraşcolară pe care am făcut-o a fost cea de la sfârşit de săptămână, uneori o dată la două săptămâni, cu profesorii de la şcoală, special pentru Bacalaureat. Am şi alţi colegi din clasă care au muncit foarte mult şi au obţinut peste 9,50 la Bac. Unii fac meditaţii, alţii nu. Cred că totul ţine de ambiţia personală, de ce îţi doreşti.”

Olimpica i-a avut ca exemplu în acest mod de a gândi chiar pe profesorii de la clasă: „Doamna noastră de română, spre exemplu, este total împotriva meditaţiilor şi ne-a explicat că tot ce are să ne transmită se poate face şi la clasă. Ne-a muncit foarte mult, ce e drept, dar rezultatelele se văd. Domnul de matematică, chiar dacă la început m-am numărat printre cei care nu-i înţelegeau stilul de predare şi mi-a luat ceva timp să mă adaptez, ce-i drept la un alt nivel, a trebuit să suporte din partea mea foarte multe întrebări, cred că o să mă ţină minte toată viaţa. Până la urmă m-a făcut să înţeleg”, mai spune absolventa amuzată.

Întrebarea legată de ce reprezintă pentru ea 10 la BAC o pune pe Cristina în încurcătură: „Nici acum nu prea realizez. Nici măcar nu am aflat eu prima. Când mi-a spus o cunoştinţă nu mi-a venit să cred şi am pusă să verifice informaţia. Probabil că o să îmi dau seama pe parcurs, când o să-mi trebuiască efectiv nota aceasta undeva. Este o mulţumire de sine foarte mare, că i-am făcut şi pe alţii să fie mândri de mine. E răsplata muncii mele de 12 ani.”

Respectul defineşte fiecare om, iar cu iubire, compasiune şi empatie nu va ieşi altfel decât bine

Când vine vorba despre valorile după care se ghidează în viaţă, Cristina explică: „Am o obsesie, aş putea s-o numesc, în legătură cu corectitudinea şi dreptatea. Nu mă pot împăca deloc cu ideea că se întâmplă lucruri nedrepte. Mi-aş dori ca în acele momente să am puteri supranaturale ca să mă opun, să fie totul corect şi echitabil. Alt lucru la care ţin este respectul, cu care suntem datori tuturor celor din jur. Consider că acest lucru defineşte orice persoană, ne face să fim superiori chiar şi acelora care nu ne acordă respectul lor. Şi, nu în ultimul rând, cred în iubire. Dacă iubeşti nu poţi să faci ceva rău. Dacă oferi iubire, compasiune, empatie, nu va ieşi altfel decât bine. Nu-mi iese întotdeauna, dar mă străduiesc să fiu din ce în ce mai bună, nu doar pe plan informaţional, pentru că până la urmă de oameni ne lovim întotdeauna şi mai apoi de specialişti, genii etc.”

„Nu sunt dornică să plec, dar nici hotărâtă să rămân”

Cristina se numără printre acei tineri care speră să nu fie nevoiţi să plece din ţară şi să profeseze în domeniul în care se va specializa: „Depinde de ce îmi va oferi viaţa, în principiu voi face o facultate cu ideea de a şi profesa în domeniul ales. Nu exclud însă oportunităţile care cu siguranţă mi se vor ivi pe parcurs. Le voi cântări bine şi le voi lua în calcul. Sunt deschisă la orice. Nu sunt dornică să plec, dar nici hotărâtă să rămân, totul depinde de oportunităţiile care îmi vor fi oferite”. 

„Se presupune că totul depinde de votul nostru, dar pare o regulă că orice am alege să nu putem câştiga”

Întrebată despre cum vede România zilelor noastre şi ce ar schimba dacă ar avea această posibilitate, olimpica din Drăgăşani ne-a făcut o radiografie pertinentă, de care ar fi geloşi şi unii care se cred specialişti: „Văd atât de multe lucruri nedrepte la televizor, despre cei care ne conduc. Se presupune că totul depinde de votul nostru, dar pare ca o regulă că orice am alege noi să nu putem câştiga. Cred că aş schimba sistemul de învăţământ, în sensul că aş acorda mai multă atenţie laturii pratice, decât celei teoretice. Apoi, aş schimba mentalitatea. De aceea, am şi ales să plec în Ardeal. Nu mă interesează ce face vecinul, pentru mine este mai important că m-am autodepăşit, nu că l-am depăşit pe cel de lângă mine. Nu ştiu ce aş putea să schimb, eu sau alţii ca mine. Probabil sistemul medical - să nu ne mai plece specialiştii. Nimeni nu pare să se intereseze de binele colectiv, ci doar de cel personal. Cei care sunt avuţi reuşesc să obţină şi mai mult, iar restul să aibă şi mai puţin, şi de aici şi discrepanţa uriaşă între aceste categorii.”

Nu este deloc convinsă că lucrurile se vor îndrepta prea curând: „5 – 10 ani, pare un timp mare pentru mine, dar pentru istoria unei ţări este destul de puţin. Poate doar o Revoluţie să schimbe ceva, cum s-a întâmplat şi ultima dată. Mi-aş dori să trăiesc într-o ţară în care toată lumea să fie împăcată cu sine, să nu mai fie diferenţe sociale foarte mari, să ne conducă nişte oameni mai inteligenţi decât cei de acum”.

Aşteaptă cu nerăbdare să citească „Mizerabilii” şi să călătorească cât mai mult

Dincolo de realităţile de zi cu zi, Cristina rămâne o optimistă, un copil care visează să-şi clădească un viitor frumos, în care să se bucure de propriile experienţe şi trăiri: „Îmi doresc să călătoresc cât mai mult, fie cu serviciul, fie în timpul liber. Am impresia că aceasta este experienţa cu care voi rămâne. Este o modalitatea de a afla cât mai multe lucruri, experimentând, nu doar citind. Pe de altă parte, îmi place foarte mult să citesc. Din cauza şcolii şi al timpului dedicat, ori nu citesc deloc, ori citesc foarte mult. Nu m-a lăsat sufletul să citesc până acum altceva decât ce am avut nevoie la şcoală. Am o listă interminabilă de cărţi care mă aşteaptă de la sfârşitul verii trecute, iar în capul listei se află Mizerabilii lui Victor Hugo, apoi seria de romane poliţiste cu Sherlock Holmes”, a mai declarat Cristina Enache, în exclusivitate pentru „Adevărul”.