FOTO „Minunea care a rezistat sub trei asedii: otoman, austriac şi comunist“, fost schit, comisariat sovietic, închisoare şi C.A.P., transformat în centru cultural
0
Cea mai veche casă din Râmnicu Vâlcea, aparţinând „celei mai vechi aşezări mănăstireşti din Oltenia care se datorează unui boier”, potrivit lucrării „Fundaţiile religioase ale Olteniei” a lui Ion Donat, va reveni la gloria de altădată. Dintr-o ruină se va transforma într-un centru cultural, după ce au fost semnate deja actele pentru refacerea clădirii, în cursul acestei luni.
Potrivit administraţiei municipale din Râmnicu Vâlcea s-au demarat primii paşi în înfiinţarea Centrului Cultural al Râmnicului prin consolidarea unui monument istoric, care reprezintă un vechi conac boieresc şi, după unii istorici, cea mai veche casă din Râmnicu Vâlcea. O clădire din secolul al XVIII-lea care a fost parte esenţială a «Ansamblului Inăteşti» reprezentativ pentru arhitectura, dar şi pentru cultura şi istoria oraşului, cu rădăcini de pe vremea lui Mircea cel Bătrân.
Imobilul va fi transformat în sedii şi spaţii pentru desfăşurarea activităţii Uniunii Artiştilor Plastici, Uniunii Scriitorilor, Uniunii Arhitecţilor, meşterilor populari etc. Primăria Râmnicu Vâlcea a semnat deja contractul de proiectare şi execuţie „în valoare de 44 de miliarde lei plus TVA”, potrivit declaraţiei primarului Mircia Gutău.
De la schit de călugări, la conac, arest, comandament sovietic, CAP, muzeu şi ateliere de artă
Istoria clădirii este extrem de bogată şi de tumultoasă, aceasta având multiple destinaţii de-a lungul celor peste trei secole de existenţă. Conacul boieresc, cunoscut sub numele de Casa Olănescu sau Conacul Schitului Inăteşti, construit în stil românesc, pe vechea moşie a Hinăteştilor de la Râmnic, datează din secolul al XVIII-lea şi a fost refăcută în secolele XIX-XX. Clădirea a fost la început stăreţie a schitului, apoi arest preventiv, conac boieresc, comandament sovietic, gospodărie agricolă – C.A.P., grădiniţă, dispensar, muzeu şi sediu al artiştilor plastici.
Martor tăcut al secolelor trecute, pericol pentru trecători
În perioada comunismului, târguşorul de la poalelele Capelei şi de pe malul Oltului a pierdut mai toate clădirile istorice şi reprezentative prin arhitectură. Locul lor a fost luat de blocurile comuniste.
În acest moment, Râmnicu Vâlcea mai păstrează prea puţin din farmecul urbei de altădată, deşi oraşul este atestat de peste şase secole. „Casa Olănescu” este unul dintre puţinii martori muţi ai vremurilor de odinioară, chiar dacă se află într-o stare avansată de degradare.
Anul trecut, în urma ploilor abundente, fiindcă risca să se prăbuşească în orice moment, municipalitatea s-a văzut nevoită să îi îndepărteze toate structurile din lemn, pe care le-a depozitat pentru a fi refolosite la momentul consolidării ei.
Parte esenţială a unui ansamblu mănăstiresc de pe vremea lui Mircea cel Bătrân
Imobilul a intrat în patrimoniul administraţiei locale în urmă cu 11 ani, în urma unui protocol semnat cu Inspectoratul Şcolar. În acest răstimp nu s-a făcut nimic pentru această clădire, chiar dacă legislaţia în vigoare obligă autorităţile să se implice în prezervarea şi salvarea monumentelor de patrimoniu, indiferent de proprietar. S-a folosit drept scuză un litigiu în instanţă cu o persoană care solicita retrocedarea clădirii şi, prin urmare, orice investiţie publică era lipsită de temei legal, iar cheltuielile imputabile, în absenţa unui proprietar clar.
„Ansamblul Schitului Inăteşti” era pomenit şi în hrisoavele domnitorului Mircea cel Bătrân, în vremurile sale de glorie, beneficiind de mori de apă, dar şi de terenuri întinse care cuprindeau o parte dintre dealurile urbei – cele ale Petrişorului. Schitul apare în documentele secolului al XIV-lea prin care era înzestrată Mănăstirea Cozia de către domnitorul Ţării Româneşti. S-a desfiinţat la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti de către Al. I.Cuza.
După secularizare, stăreţia schitului devine conac boieresc
Este momentul în care stăreţia, clădirea la care facem noi referire, devine conac boieresc şi tot de atunci îşi capătă şi numele actual, după ce devine proprietatea unui deputat şi prefect de Argeş, Petre Olănescu. Familia sa îşi va pune amprenta pe zonă în anii care vor urma. Casa este deţinută de familie până în 1944, când este transformată în comandament al Armatei Roşii.
De numele boierilor Olăneşti, cu un istoric de peste cinci de secole pe meleagurile vâlcene, se leagă o celebră staţiune balneoclimaterică, dar şi râul pe malul căruia s-a ridicat ansamblul mănăstiresc şi implicit vechiul conac, la vremea respectivă.
Demnitarul care a cumpărat o întreagă moşie a unui schit, cu tot cu biserica acestuia
Avocatul Petre Olănescu a cumpărat moşia, moment în care a cerut şi restul caselor, deşi nu sunt stipulate în actul de vânzare – cumpărare, la 8 ianuarie 1871, de la Consiliul judeţului Vâlcea. Se spune că fostul demnitar ar fi intrat în posesia moşiei fostului schit, care cuprindea inclusiv o biserică, prin abuz şi trafic de influenţă.
S-a judecat cu statul pentru că acesta încă mai păstra sediul Arestului preventiv pe proprietatea sa, lucra care se va mai întâmpla şi pentru următorul deceniu. Moşia ajunge apoi la nora sa, după divorţul amiabil de Gheorghe Olănescu, fiul proprietarului.
Tentative de expropriere din partea marelui Nicolae Iorga şi legenda covoarele de pe stradă
În 1939 Nicolae Iorga, pe atunci preşedinte al Monumentelor Istorice, a propus exproprierea bisericii fostului schit în beneficiul statului, precum şi a conacului, dar se renunţă la idee, cu condiţia ca lăcaşul de cult, aflat în aceeaşi curte, la câţiva metri distanţă, să fie consolidat.
Şi stareţul Mănăstirii Cozia a cerut în aceeaşi perioadă reînfiinţarea schitului ca metoh al mănăstirii, precum şi transformarea caselor de pe moşie în azil pentru săraci sau dispensar. După moartea Elefteriei Olănescu, proprietatea intră în posesia unuia dintre ginerii acesteia, avocatul Petre Măinescu, senator de Vâlcea din partea Partidului Naţional Democrat, formaţiunea politică a lui Nicoale Iorga. O veche legendă urbană spune că la naşterea copilului său a pus covoare pe stradă ca să mai atenueze din hurducăielile căruţelor.
Înainte de naţionalizare, sediul comandamentului Armatei Roşii, apoi CAP şi muzeu
După ce a fost un an sediul Comenduirii sovietice, moşia este expropriată prin reforma agrară, dar boierii rămân cu 50 de hectare ca fermă – model şi conacul.
În 1949, imobilul este naţionalizat şi transformat în magazie şi sediu de birouri pentru brigadierii Gospodăriei Agricole de Stat Râmnicu Vâlcea. Pe scurt va fi C.A.P.. Ulterior, deţinătorii se schimbă în permanenţă până în 1976, când intră în administrarea Muzeului Judeţean Vâlcea.
Aici vor funcţiona şi un dispensar medical şi o grădiniţă. În 1984, Direcţia de Cultură îşi deschide noi orizonturi când la şefia ei ajunge un om care înţelege valoarea, istoricul şi potenţialul clădirii şi astfel o va transforma în muzeu de artă medievală. Numai că i-a lipsit puterea financiară pentru a-şi duce proiectul la bun sfârşit, şi pentru că nu s-au putut asigura condiţiile pentru păstrarea şi conservarea exponatelor, după 3 ani, clădirea este cedată Uniunii Artiştilor Plastici, în baza unui contract de închiriere încheiat în anul 1987 cu Muzeul Judeţean Vâlcea.
Ironia sorţii, se găsesc bani pentru un somptuos seminar, dar nu şi pentru fosta stăreţie
În 1995, trece de Ministerul Învăţământului, moment în care se decide soarta viitorului Seminar Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, care va fi construit ulterior în imediata apropiere.
După Revoluţie, în ciuda venerabilei vârste – 300 de ani – este lăsată la voia sorţii. Revine în patrimoniul public, după anii 2000. În 2006, moştenitorii sunt despăgubiţi şi terenul va ajunge în administrarea Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Impresionanta clădire a ajuns într-o stare deplorabilă, înconjurată de bălării, cu acoperişul distrus în mare parte, fără tencuială. Pictorii care transformaseră clădirea în ateliere, au părăsit-o în 2006 din cauza zgomotelor care se auzeau în vechiul conac şi de teamă să nu se prăbuşească peste ei.
Mai bine de un deceniu, Direcţia Judeţeană de Cultură Vâlcea a înaintat memorii, a spus povestea „acestei minuni care a rezistat sub trei asedii: al otomanilor, austriecilor şi comuniştilor”, după cum menţiona directorul Florin Epure, care recunoaşte că în tot Râmnicul clădirile din secolele trecute se numără pe degete, în timp ce obiective turistice au devenit mall-urile şi supermarketurile.
Se încarcă comentariile...
