FOTO Două generaţii de olari duc mai departe ceramica de Horezu, apreciată de Regele Mihai şi Prinţul Charles

Printre legendarele familii de olari din Horezu care au expus şi în acest an la cel mai mare târg de ceramică populară din România s-a aflat şi familia Mischiu şi urmaşii Paloşi, din Horezu - Vâlcea. Două generaţii - bunica şi nepoata - au concurat pentru atenţia şi inima vizitatorilor, oferind piese din ceramică, îmbinând tradiţia cu modernitatea.

Horezu, capitala ceramicii româneşti este cel mai important centru de profil din ţară, cu expoziţii permanente în atelierele olarilor din zonă. Strada care le poartă numele, cu totul alta, decât cea de la drumul principal, de pe DN 67 (Râmnicu Vâlcea - Horezu) găzduieşte renumite familii de meşteri populari nu doar în localitate şi judeţ, dar şi în ţară şi peste hotare. 

Printre ele, familia Mischiu are mulţi reprezentanţi de seamă. Dumitru (78 de ani) şi Ioana (72 de ani) Mischiu se numără printre cei care duc mai departe renumele ceramicii de Horezu, prin intermediul copiilor şi al nepoţilor. 

Una dintre fete, Mihaela s-a căsătorit cu Ion Paloşi care a învăţat meşteşugul olăritului de la socrii săi. L-a completat cu studii în Grecia şi în Creta deşi în atelierul propriu creează doar obiecte din ceramică de Horezu. Profesor la Şcoala Populară de Artă din Râmnicu - Vâlcea, este printre figurile populare ale ceramicii tradiţionale. Şi ei au două fiice. Pe cea mare, Diana (28 de ani) am găsit-o alături de bunici la cea de-a 48 ediţie a târgului „Cocoşul de Hurezi”.

Două generaţii – bunică şi nepoată – au oferit anul acesta două viziuni diferite asupra ceramicii. Una s-a axat pe vechi, pe tradiţional, alta pe nou, pe modernism, una a expus farfurii şi străchini create după tehnica străveche, alta a venit cu lut sub o altă formă – de vaze – şi a apelat la o nouă tehnică de decorare. Cea din urmă îşi face încet, timid, dar sigur, loc într-o lume a olăritului care până acum părea condusă de vechi cutume care încă se mai respectă de către seniorii olari, oferind o altă viziune, una adaptată asupra ceramicii populare.

Familia Mischiu – Paloşi are un perete întreg cu autografe acordate pe obiectele de ceramică, executate în cadrul atelierului de mari personalităţi, precum: Regele Mihai şi Regina Ana, Prinţul Charles şi o serie de vedete precum: Ilie Năstase, Liviu Vârciu, Bursucu, Mantea etc. De-a lungul timpului au pierdut şirul clienţilor celebri sau mai puţini cunoscuţi. 

„M-a născut mămica lângă roata lui tăticu” şi astfel „am moştenit meseria”

Ioana Mischiu se află la a treia generaţie de olari. S-a născut la Slătioara chiar lângă celebra roată olărească şi susţine că i-a fost ursit de la naştere să se ocupe de olărit, din momentul în care a fost pusă în locul lutului. „M-a născut mămica lângă roata lui tăticu! Şi m-a luat o femeie în braţe şi m-a pus pe roată: na, moşteneşte şi tu meseria lui taică-tu! Şi a fost un făcut, că am moştenit-o!”, ne povesteşte bunica.

„Mă suiam mereu pe roată, copil fiind. Cred că nu aveam mai mult de 4 - 5 ani, ştiu că nu ajungeam cum trebuie la ea. Învârteam roata, apoi încercam să modelez lutul. Numai că era ca un făcut: roata se oprea mai mereu când credeam că în sfârşit am reuşit ceva. De mică m-am jucat cu pământul. Lutul şi roata mi-au fost cei mai buni prieteni, jucăriile mele. Eram mereu pe roată, încercând să fac ba o cană, ba o farfurie”, îşi aminteşte Ioana Mischiu. 

Pe roata olarului de şapte decenii: „Dacă nu lucrez o zi, sunt bolnavă”

A moştenit astfel meşteşugul bunicilor şi a intrat tot într-o familie de olari, ca să nu se piardă tradiţia, căsătorindu-se cu Dumitru, din Horezu. De atunci, au trecut mai bine de cinci decenii şi susţine că nu şi-ar concepe altfel viaţa, decât la roata olărească. „M-am căsătorit tot cu un ceramist, din Horezu. A contat foarte mult că avea tot mână de olar. Lucrez ceramica de mică şi mi-a intrat în sânge şi nu pot o zi să stau deoparte. Dacă nu lucrez, eu sunt bolnavă.” 

Diana Paloşi duce mai departe tradiţia – dă viaţă lutului sub o altă formă, adaptată zilelor noastre – cea a vazelor de lut. „Încerc să fac şi ceramică de Horezu şi ceramică modernă, cu pensula, dar nu folosesc culorile naturale, ci acrilice”, recunoaşte tânăra.

De la gaiţă şi cornul de vită, la pensulă

În timp ce bunica arde lutul de două ori în cuptor, nepoata execută acelaşi procedeu o sigură dată, în timp ce bunica foloseşte vechile unelte de decorat: cornul de vită şi gaiţa - un băţ cu un bold în capăt, nepoata a trecut la pensulă, iar de la vechile culori obţinute din pigmenţii pământului s-a ajuns la vopselurile din comerţ. Rezultatul, şi într-un caz şi în altul, este la fel de spectaculos. Şi una şi alta oferă ceramică decorativă dar utilizabilă, una în bucătărie, alta în restul casei.  

„Ceramica de Horezu este foarte frumosă, este vestită, onorată de români şi străini deopotrivă. Abia aşteaptă să ia copiii vacanţă, ca să vină în Horezu”, susţine Ioana Mischiu.

Meseria pentru care şcoala se face în familie

„Pentru ceramica noastră nu este nevoie de o şcoală (şcoală de arte n.r.). Şcoala noastră este în familie, de la moşi-strămoşi”, spun la unison bunica şi nepoata când întreb dacă Diana, care mai are printre preocupări şi pictura, a urmat cursuri speciale. 

În plus, tânăra se ocupă şi de administrarea cu succes a unei pensiuni aflată chiar la intrarea în Horezu, dinspre Râmnicu Vâlcea, Casa Paloşi. „Pictam la şcoală şi apoi aşa am început să pictez şi pe vasele tatălui meu. Nu pot să spun că am trecut de la ceramica tradiţională la cea modernă, pentru că eu le fac pe amândouă”. Numai că în timp ce pentru Diana olăritul rămâne un hobby, pentru bunica Ioana ceramica este un mod de viaţă, cea care i-a asigurat traiul de zi cu zi, de când se ştie, ei şi familiei, cu ajutorul căreia şi-a ridicat gospodăria, şi-a întreţinut familia, şi-a crescut copiii.

Deşi nepoata preferă acrilicele, bunica încă îşi mai procură culorile din natură, de pe dealurile din împrejurimile Horezului. Şi dacă Diana s-a axat doar pe vaze, bunica face de toate: străchini, farfurii, vaze de flori, ulcioare, ceşti de cafea sau de ţuică, căni de apă, puşculiţe, „tot felul de obiecte din ceramică”.

„De ce vaze? Pentru că sunt frumoase. Tata se ocupă de modelat, de ars şi apoi eu de pictat. Tehnica e aceeaşi, diferenţa între ceramica de Horezu şi ceramica modernă este că eu pictez după ardere. Ceramica de Horezu se arde de două ori, iar pictura se realizează între cele două arderi pe vasul umed”, ne explică Diana. 

Totul depinde de gusturi, dar este bună concurenţa, chiar şi cea dintre bunică şi nepoată

Când pomenim despre competiţie şi despre cine iese învingător la finalul unui expoziţii cu vânzare, precum Cocoşul de Hurezi, Ioana Mischiu răspunde diplomatic: „Totul depinde de gusturi. Dar este bună şi această concurenţă”, recunoaşte bunica explicând: „Atunci când cineva face un cocoş sau un alt desen mai deosebit, celălalt va fi stimulat în acest sens să vină cu o creaţie şi mai frumoasă: ia să vin eu cu o găină, cu penele altfel, alte culori...”

„Au mai mare căutare modelele simple”

Întrebată  dacă păstrează stilul ceramicii de Horezu sau prin ce se diferenţiază de ceilalţi olari, Ioana Mischiu ne răspunde: „Facem la fel cum au apucat moşii şi strămoşii noştri, chiar dacă mai adăugăm câte ceva. Ţinem la tradiţia veche, la cocoş, peşte, paznicul casei, pomul vieţii, coroniţa miresei etc. pentru că suntem mai în vârstă. Pe timpuri se lucra mai simplu decât astăzi, apoi, s-au mai încărcat modelele. Dar să ştiţi că am observat că au mai mare căutare modelele simple”, susţine Ioana Mischiu.

„Lucrez la roţile socrului meu, cu aceleaşi ustensile de pe vremuri”

Recunoaşte, însă, că, de la an la an, se mai pierde un pic din tradiţie şi din specificitate, dar tehnica, cel puţin cei în vârstă, încă o mai păstrează: „Eu lucrez la roţile socrului meu. Sunt din lemn de stejar, care este foarte dur şi rezistent. Dar sunt tineri care lucrează la roţi electrice. Le prefer pe ale mele, mânate cu piciorul. Dacă ar fi să mi se strice, noi, olarii ştim să ne facem singuri roţile. Ustensilele sunt şi ele aceleaşi, de demult. Tineretul s-a modernizat. Dar trebuie păstrate şi vechile tradiţii. Tinerii nu mai au acelaşi cult pe care-l aveam noi pentru carul cu boi, războiul de ţesut, roata olarului, opinci şi port popular...”, ne mai spune bunica Ioana. 

Ceramica de Horezu, atestată UNESCO atrage turiştii ca un magnet, la pensiune şi atelier

Când aducem vorba despre pensiunea pe care o administrează singură, Diana spune că în ultimii ani, tot mai mulţi turişti îşi îndreaptă atenţia către Horezu. „Mai ales de când s-a deschis Transalpina, vin tot mai mulţi oameni. Spun că s-au săturat de Valea Prahovei şi-şi doresc să mai vadă şi alte locuri la fel sau poate chiar mai frumoase”. 

În plus, ceramica de Horezu, atestată UNESCO, atrage ca un magnet turiştii de peste tot. „Vin foarte multe familii cu copii în atelierele olarilor. Se cazează la pensiune şi apoi merg în atelierul tatălui meu.”   

Bunică şi nepoată în costume populare vechi de peste un secol

Relaţia bunică - nepoată văzută din afară pare ceva special. Amândouă poartă costume populare despre care aflăm: „Cămaşa o am de la soacra mea şi ea la rândul ei o avea de la mama ei, deci de la bunica soţului este cămaşa de pe mine şi are peste 100 de ani”, ne spune Ioana Mischiu care recunoaşte că se află în posesia mai multor haine tradiţionale de valoare, la care râvneşte şi nepoata Diana. 

Până atunci însă, i-a făcut o promisiune: „I-am spus că atunci când îmi va face 50 de farfurii mă mărit. La fiecare cuptor să-mi dea o farfurie. La două luni face câte un cuptor. Până acum nu mi-a făcut decât trei farfurii. Zestrea mea de la mamaie o să fie cele 50 de farfurii”, susţine Diana râzând.