FOTO Construit de prima femeie arhitect inspector general din lume. Povestea cazinoului românesc unde nu s-a pariat niciodată
0Povestea clădirii construite pentru a deveni cazinou, neterminată din cauza falimentului băncii finanţatoare, este fascinantă.
Construit după planurile primei femei arhitect din România, Maria Virginia Andreescu – Haret, Cazinoul Govora şi-a îndeplinit rolul iniţial doar parţial.
Istoria clădirii simbol a staţiunii Băile Govora din judeţul Vâlcea a început să se scrie în luna martie a anului 1928, când Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii „Govora–Călimăneşti” a aprobat începerea construcţiei, potrivit unui scurt istoric al site-ului Muzee Vâlcea.
Construit între anii 1928 – 1929, edificiul a fost dat în folosinţă înainte ca lucrările să fie finalizate. Planurile Virginiei Andreescu - Haret prevedeau două aripi dispuse simetric. Doar că a doua aripă nu a mai apucat să fie ridicată.
Cealaltă aripă, rămasă la stadiul de proiect, urma să deservească activităţile cazinoului.
La sfârşitul sezonului anului 1929, în sala cea mare se desfăşurau primele concerte, conferinţe şi spectacole de cinematograf.
Marmorosch Blank Bank, banca finanţatoare, a dat faliment şi din această cauză a dispărut şi Societatea Govora – Călimăneşti, cea care a comandat realizarea cazinoului.
În 1910 întreaga staţiune era concesionată de stat acestei societăţi particulare, responsabilă pentru construcţia Pavilionului de Băi, a Cazinoului şi a altor hoteluri – actualmente clădiri de patrimoniu.
Răsunătorul faliment al instituţiei de creditare a avut loc în 1931, banca fiind înfiinţată în 1848 de către Iacob Marmorosch.
Cu toate acestea, istoricii muzeelor vâlcene au reţinut: „Suferind din cauza crizei, creşterii cheltuielilor de întreţinere, majorării taxelor şi impozitelor, fără nici un sprijin financiar din partea statului, societatea a sistat lucrările astfel încât aripa din stânga clădirii, care urma să adăpostească încăperile destinate cazinoului nu a mai fost construită, ulterior în acest loc fiind amenajat un teatru de vară”.
Capodopera primei femei arhitect din Europa
Capodopera arhitecturală a Virginiei Andreescu – Haret a fost proiectată în stil eclectic, neoromânesc. „Proiectul arhitectural cuprinde mai multe perioade şi stiluri care au în comun aceleaşi trăsături legate de culorile, texturile, formele şi finisajele folosite”, elementele ornamentale exterioare cât şi cele interioare lăsând impresia unui clasicism renascentist târziu, cu unele trăsături specifice rococo-ului.
Amprenta arhitectei Virginia Andreescu - Haret apare şi pe o însemnare pe unul din zidurile interioare.
Imobilul a fost construit pe un platou din parcul central al staţiunii, la acelaşi nivel cu Pavilionul de Băi.
Aici, generalul dr. Nicolae Popescu – Zorileanu amenaja în 1879 prima ambulanţă militară rurală şi efectua primele tratamente unor veterani din Războiul de Independenţă, aduşi de peste Milcov.
Sala de spectacole a funcţionat peste un deceniu
Sala din aripa construită, cu o capacitate de 420 de locuri, prezenta o acustică excelentă. Precedată de „un portic cu opt arcuri sprijinit pe capitelurile a şapte coloane”, sala era dotată cu o fosă pentru orchestră şi cabine pentru machiaj, maşinist şi regizor pentru a satisface cele mai exigente pretenţii, ale spectatorilor şi protagoniştilor.
Scena avea dimensiuni apreciabile 7 m x 5 m, iar în peretele din spate exista o uşă mare cu două canaturi şi deschidere de peste trei metri pentru introducerea decorurilor.
Pentru că sala de spectacole era folosită doar în sezonul estival 1 iunie – 15 septembrie, după programul întregii staţiuni, iniţial nu a fost dotată cu un sistem de încălzire.
În 1934, au fost montate lămpi în sală, iar un an mai târziu, a fost echipată cu instalaţii de sunet noi pentru aparatele de proiecţie. În 1937 a fost refăcut parchetul din sală. „Inundaţiile din luna mai şi cutremurul din 7 noiembrie 1940 nu au afectat imobilul care era din ce în ce mai puţin folosit, datorită reducerii drastice a numărului de vizitatori ai staţiunii. În timpul războiului, între anii 1940 - 1944, sala a fost folosită cu precădere pentru spectacole de cinematograf care se prezentau atât pentru puţinii vizitatori cât şi pentru răniţii îngrijiţi în hotelurile rechiziţionate”, după cum se arată în istoricul clădirii.
„Fostul cazinou, devenit Cinema Muncitoresc”
Odată cu naţionalizarea, staţiunea s-a bucurat de mai multe proiecte de modernizare şi un mare aflux de turişti. Şi cum în perioada comunistă cazinourile nu reprezentau o „variantă sănătoasă”, imobilul a intrat „sub ocrotirea” Întreprinderii de Film de la acea vreme, şi apoi al RADEF-ului, d cuvântul „Casino” de pe frontispiciul clădirii fiind acoperit.
Conform contractului de concesionare, care fusese prelungit cu zece ani, clădirea a trecut în proprietatea statului în octombrie 1950. Printr-un decret din 1949, imobilul a fost preluat de Confederaţia Generală a Muncii, devenit Consiliul Central al Sindicatelor şi predat după 1951 de Direcţiei Sanatoriilor Balneare din Serviciul Medical Balnear Govora, sub numele de „Cinema Muncitoresc”.
În locul balconului care a fost modificat, a apărut o cabină de proiecţie, iar pe scenă a fost montat un ecran rulant.
„Din 1952, staţiunea a început să funcţioneze tot anul, iar pentru sezonul rece în clădire au fost instalate sobe din teracotă, iar din anul 1965 a fost introdusă încălzirea centrală cu agent termic furnizat de uzina termică, care din 1975 a fost produs de centrala termică „Viorelelor” a Complexului Balnear”, precizează istoricii.
Pe locul destinat cazinoului propriu zis a fost amenajat un teatru în aer liber, scena din lemn acoperită fiind demolata după 1985.
Mari nume ale scenei lirice şi actori renumiţi au încântat publicul din staţiunea balneară
În interior între timp, în această perioadă au evoluat pe lângă formaţiile de cor, dansuri, şi artiştii amatori ai Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, şi mari interpreţi ai scenei lirice româneşti: D. Iordăchescu, V. Teodorian, I. Piso, I. Dacian, actori de comedie Dem Rădulescu, Florin Zamfirescu, Ion Besoiu, Ernest Maftei, Puiu Călinescu, Nicu Constantin, Jean Constantin, mari ansambluri folclorice, precum Doina şi Cîndrelul, dar şi teatre mari din ţară: Giuleşti, Fantasio, Al. Davila.
După anul 1990 activitatea instituţiei a intrat în regres, spectacolele erau din ce în ce mai rare, spectatorii din ce în ce mai puţini.
După ce cinematograful a fost închis, hoţii au furat şi au devastat sistematic bunurile din edificiu, potrivit autorităţilor locale.
Exploatarea sălii de spectacole devine astfel total nerentabilă, iar după anul 2002 cinematograful îşi încetează definitiv activitatea, aparatura fiind demontată şi ridicată.
Şapte ani pentru preluarea în administrarea domeniului public
Din 2003, Primăria Băile Govora a început să facă diligenţe către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, pentru a primi în administrare şi exploatare Cinematograful „Parc” aşa cum se numea acesta. Trei ani mai târziu, consilierii locali aprobă luarea în domeniul public a imobilului şi terenului aferent, deşi între timp nu se primise nici un răspuns de la minister.
În 2008, apar primele speranţe când ministrul de la vremea respectivă, Adrian Iorgulescu, semnează o intenţie de colaborare în contextul Programului prioritar naţional pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale din mediul rural şi urban, finanţat de Fondul Naţional de Dezvoltare.
Un an mai târziu, începe transferul imobilelor către Consiliul Local Govora. Doar că RADEF emite o decizie prin care predă pe bază de proces – verbal cinematograful unui afacerist local, fără să înştiinţeze primăria.
Reabilitat cu 2,5 milioane lei, elementele originale descoperite cu ajutorul laserului
Până la urmă, în 2010, imobilul ajunge în proprietatea Consiliului Local, dar fiind într-o stare avansată degradare, administraţia publică locală include edificiul într-un proiect finanţat de statul român pentru amenajarea unui centru cultural al staţiunii. Lucrările încep abia cinci ani mai târziu, clădirea reabilitată cu 2,5 milioane de lei, din partea Companiei Naţionale de Investiţii, fiind redată actului cultural în 2017.
Fiind vorba despre o clădire de patrimoniu a fost necesară păstrarea elementelor originale, modificate brutal în decursul vremii, pereţii fiind scanaţi cu ajutorul laserului. Astfel s-a descoperit tăierea unor stâlpi de rezistenţă, astuparea unor uşi în caz de incendiu, distrugerea stucaturii şi modificarea balconului, spre exemplu.
Iar ca edificiul să strălucească precum în vremurile de odinioară au fost montate şi mai multe candelabre de cristal.
Surse de documentare: „Darea de seamă a Consiliului de Administraţie şi raportul cenzorilor Societăţii Govora-Călimăneşti”, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1935; „Vila Ştefănescu şi cinematograful Băile - Govora, judeţul Vâlcea (Scurt istoric)”.