Cum scăpăm de durerile atroce de dinţi până ajungem la medicul stomatolog. De unde „extragem“ cu uşurinţă eugenolul, analgezicul natural extrem de eficient

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înainte de a ajunge la stomatolog, puteţi păcăli durerea cu câteva trucuri. Foto: Adevărul
Înainte de a ajunge la stomatolog, puteţi păcăli durerea cu câteva trucuri. Foto: Adevărul

Trucuri despre cum poţi scăpa pe termen scurt de durerile dentare ne-au fost dezvăluite de un medic specialist. Potrivit acestuia, există o serie de soluţii care ne pot ajuta să suportăm durerea dentară, una dintre cele mai insuportabile suferinţe, până ajungem la cabinetul stomatologic. Ele nu trebuie să excludă, însă, vizita la medic.

Medicul stomatolog care ne-a dezvăluit cum ne putem folosi de remediile pe care le aveam la îndemână, dr. Ciprian Deaconu, ne-a explică că, deşi dinţii sunt protejaţi de un material dur, smalţ şi dentină, leziunile cauzate de fracturi sau carii afectează nervul dintelui. Durerea apare odată cu iritarea nervilor sau când gingiile sunt inflamate din cauza tartrului subgingival. Şi cum suferinţa poate deveni violentă, insuportabilă, în timp ce facem programare la stomatolog, avem la dispoziţie şi câteva soluţii la care să apelăm ca să mai calmăm din durere. 

Clăteşte cavitatea bucală cu apa de gură

Una dintre soluţiile la îndemână este apa de gură, extrem de eficientă mai ales când durerea provine de la inflamarea gingiei. Eficace sunt soluţiile care conţin clorhexidrină. Soluţiile ce conţin apă de gură sunt extrem de eficiente când ne clătim zilnic, de mai multe ori. 

Imagine indisponibilă

Gheaţa calmează durerea

O altă soluţie la îndemâna oricui este gheaţa. Pusă pe o bucată de tifon, pe zona dureroasă, ea poate calma durerea.

Imagine indisponibilă

Sucul de usturoi, ori ceapă – un eficient anestezic local

Cunoscut de pe vremea bunicii, având rezultate demne de amintit, este sucul de ceapă sau de usturoi. Cum acesta conţine o concentraţie substanţială de arsenic, sunteţi sfătuiţi să-l puneţi pe dintele afectat cu ajutorul unui tampon de tifon, timp de o jumătate de oră. Are efect de anesteziere. În plus, puteţi pune şi o compresă caldă pe obraz, în dreptul dureri, pentru a o bloca.

Imagine indisponibilă

Muşeţelul eficient în paradontopatii

Tot din vechime se cunosc efectele terapeutice ale muşeţelului, care s-a dovedit extrem de eficient în durerile dentare. Mai ales în cazul celor care se agravează la contactul cu aerul rece, cu lichide sau mâncăruri calde sau reci. Pe lângă faptul că este un bun dezinfectant, acesta are rolul şi de a calma inflamaţiile. 

Este recomandat ceaiul rece când este vorba de paradontopatii purulente sau abscese, dar când vorbim de carii adânci, zone sensibile, leziuni gingivo-bucale etc. atunci este indicat ceaiul cald. Se poate folosi un ceai concentrat, făcut cu 3 linguriţe într-o cană, cu apă clocotită, lăsate la macerat o oră, pentru paradontopatii purulente. Atenţie însă, nu este voie de mai mult de o cană la şase ore, şi nu se bea! Se foloseşte pentru clătirea gurii, după care se scuipă şi tot aşa. 

Imagine indisponibilă

 Uleiul de cuişoare, mai concentrat în eugenol, bun antiinflamator şi analgezic

Cuişoarele reprezintă o altă soluţie cunoscută şi în trecut. Eugenolul, substanţa care se regăseşte în uleiul de cuişoare, are un efect antiinflamator, antibacterian şi analgezic. Pe scurt, este un bun remediu în lupta cu durerea dentară. 

Cu cât concentraţia de eugenol este mai mare cu atât mai eficient este uleiul de cuişoare. Acesta se pune pe dinte cu ajutorul unui beţigaş. Dar atenţie, este contraindicat în cazul copiilor mai mici de şase ani, a femeilor însărcinate ori a celor care alăptează.

Imagine indisponibilă

Contraindicaţii: atenţie la ibuprofen şi alcool

Există însă şi câteva contraindicaţii de care trebuie să ţinem seama când încercăm să ne calmăm durerile dentare. Mai toată lumea apelează la analgezice: paracetamol, cu sau fără codeină, şi ibuprofenul - despre care, aflăm de la medicul stomatolog că: reactivează bacteriile, şi astfel întreţine infecţia.

Imagine indisponibilă

Şi deşi mulţi apelează la alcool, medicinal sau natural, este bine să ştiţi că şi acesta este contraindicat. În cele mai multe cazuri, lezează mucoasa bucală şi dă doar impresia că a calmat durerea. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite