Cele mai frecvente greşeli la examenul auto. Instructorii auto explică cum să se ferească candidaţii de capcanele comune
0Intrarea în intersecţii şi sensurile giratorii, neobservarea sau ignorarea unor semne de circulaţie, precum şi neacordarea de prioritate sunt doar câteva dintre motivele pentru care un candidat poate să pice rapid examenul auto.
1. Intersecţiile şi sensurile giratorii pot provoca panică nu doar în rândul tinerilor care se pregătesc pentru obţinerea permisului de conducere, ci şi a celor care au mai multă experienţă în ale şofatului.
„Sensurile giratorii sunt adevărate obstacole pentru unii şoferi, iar cele mai frecvente greşeli sunt făcute, din câte am observat, de cei care au obţinut permis în urmă cu ceva ani, iar acum se prezintă la reexaminare. După noul Cod Rutier nu mai există prioritatea de dreapta, prioritate având cel care se află deja în sens”, explică Emil Ghioca, coordonator parc-auto, în Râmnicu Vâlcea.
2. Neacordarea de prioritate pietonilor sau vehiculelor care au acest drept se penalizează cu 21 de puncte şi duce, automat, la respingerea candidatului la examenul de traseu auto. Acolo unde trecerile de pietoni nu sunt semaforizate, conducătorul auto trebuie să reducă viteza de deplasare la 30 de kilometri.
3. Neobservarea indicatoarelor sau necunoaşterea semnificaţiei acestora. Examenul auto este şi o testare a vigilenţei viitorilor şoferi, iar candidaţii care nu observă la timp un indicator ce marchează o trecere de pietoni sau care obligă la schimbare a direcţiei de mers riscă să piardă puncte importante.
„Cei care susţin examenul auto trebuie să ştie că, de regulă, atunci când văd în depărtare un indicator rotund urmează o restricţie şi că e posibil ca accesul în zonă să fie interzis. Mare atenţie şi la semnificaţia indicatoarelor, pentru că se întâmplă frecvent ca cei care dau examenul de permis să confunde indicatoarele „staţionarea interzisă” cu „oprirea interzisă”. Adevărate capcane sunt şi indicatoarele ascunse în spatele arborilor, pe care examinatorul le ştie foarte bine. Un elev care nu cunoaşte însă zona e clar că nu va avea habar de existenţa lor şi va fi picat dacă nu este foarte vigilent” , mai spune Emil Ghioca.
4. Neasigurarea sau asigurarea incorectă la schimbarea benzilor de circulaţie sau a direcţiei de mers. Faptul că se asigură superficial sau chiar deloc în momentul în care schimbă banda de la stânga la dreapta îi poate costa pe candidaţi câteva puncte.
„Dacă pietonul a pus piciorul pe trecere şi cel care dă examenul nu l-a observat şi nu a oprit la timp, este clar picat. În plus, candidatul trebuie să se asigure de fiecare dată când schimbă banda, chiar dacă în spatele lui poate nu mai e nimeni. Trebuie să se asigure, să semnalizeze corespunzător şi să respecte de distanţa de mers”, mai spune Emil Ghioca.
De asemenea, în timpul examenului, nerespectarea traseului indicat de examinator poate să dea bătăi de cap viitorilor conducători auto. Sfatul specialiştilor este ca atunci când examinatorul dă o comandă să reduceţi viteza, pentru a avea timp să vizualizaţi zona şi să viraţi, ori să întoarceţi maşina.