Unde a ajuns lăcomia unor şefi din instituţii publice. Kentul deschizător de uşi în anii '80, înlocuit cu „brânză” pentru doamna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şpaga este o religie la români FOTO ziarulderoman.ro

Unii funcţionari din România par să devină din ce în ce mai lacomi de la un an la altul, aşteptând tot felul de „mici” atenţii în schimbul unor gesturi banale aflate oricum în atribuţiile de serviciu.

Şpaga contra unui mic favor a devenit o tradiţie în România, doar că a ajuns să copleşească sistemul bugetar. Se cer şi se dau şpăgi pentru tot felul de lucruri, pentru obţinerea unui loc de muncă, chiar şi pentru o funcţie aflată la baza ierarhiei profesionale, cum ar fi îngrijitor sau femeie de serviciu într-un spital, până la înscrierea copilului într-o creşă de stat unde ar avea dreptul să fie îngrijit fără ca părinţii ”să cotizeze”.

Ceea ce se rezolva în anii '80 cu un pachet de ţigări Kent, cheia care deschidea toate uşile, astăzi se rezolvă cu plata unor rate la CAR ale şefilor, cu o sută de euro pentru înscrierea la o anumită unitate de învăţământ, cu sute de euro pentru angajarea pe un post într-o instituţie de stat. S-a inventat chiar, de la o instituţie la alta, un cod, un limbaj aparte pentru ca oamenii să înţeleagă că a venit momentul să „cotizeze”. Când ţi se cer „opt kilograme de brânză”, trebuie să înţelegi că nu te duci în piaţă să iei brânza, ci prin vecini să te împrumuţi de 800 de euro.

Explicaţia potrivit căreia mita a devenit un gest banal, în întreaga ţară, se regăşeşte inclusiv în referatul de acuzare al procurorilor sau în discursul avocaţilor atunci când îşi apără clienţii ghinionişti prinşi cu prea mulţi bani pe-acasă.

”Inculputul are un statut profesional şi social impecabil  şi o carieră de peste x ani. Faptul că s-au strâns nişte bani pentru a se face cadouri în cadrul unei institutii publice, este o chestiune normală şi nu poate constitui o infracţiune. Astfel, trebuie avute în vedere relatiile de normalitate dintr-o instituţie publică”, este doar un pasaj din discursul în faţa instanţei al apărătorului directorului Centru Creşe din Ploieşti, acuzat de fapte de corupţie.

Printre multe alte fapte, acest director de instituţie, aflată în subordinea Consiliului Local Ploieşti, cerea bani de la angajate, 26 în total, pentru o deplasare la Bucureşti unde promisese să intervină pe lângă cineva important în vederea modificării legii Educaţiei. Angajatele erau timorate pentru că ştiau că pot fi date afară oricând, pentru că nu aveau studii de specialitate de educator-puericultor, doar ceva cursuri de recalificare.

Să fie şefa drăguţă

Cotizau frecvent câte 50 de lei, pentru ca ”şefa” să facă ce trebuie şi/sau să fie ”drăguţă”. Tot de frică, ajunseseră să plătească ratele la CAR pentru o persoană rămasă neidentificată încă. Ştiau că a venit momentul să strângă bani atunci când directorul creşei le certa sau când doreau să plece mai devreme acasă. Una dintre angajate a cumpărat ”o atenţie” doar pentru ca şefa să-i permită să lucreze pe tură cu o altă colegă împreună cu care făcea naveta.  

”Astfel, aşa cum a observat şi procurorul  de caz, s-a  constatat că inculpata  ... ,   director  al Centrului Creşe ... ,  în mod repetat, direct sau indirect, pretinde şi primeşte bani sau alte foloase care nu i  se cuvin în legătură cu  îndeplinirea, neîndeplinirea sau urgentarea unor acte ce intră în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. (menţinerea  în functie a unor angajaţi în cadrul  centrului  şi înscrierea copiilor la creşă preferential, în funcţie de câţi bani primeşte)” se arată în actul de inculpare al procurorului de caz.

Nu este un caz izolat. Tot în Prahova, în cel mai mare spital din judeţ, angajarea se făcea pe ”brânză” sau ”buchete de flori”. Spitalul Judeţean din Ploieşti a dat drumul la angajări în acest an şi avea nevoie de oameni pentru a depăşi momentele critice. Au fost zeci de posturi scoase la concurs, de personal auxiliar, iar angajările au fost filtrate de şefa serviciului de resurse umane şi de acoliţii săi, oameni de încredere. Cu opt ”kilograme de brânză” şi diferenţa până la o mie de euro după angajare aveai postul de infirmier asigurat pentru că ”doamna Preda” era mulţumită.

Sacoşa mică din hârtie plină cu opt ”kilograme de brânză”

Acest limbaj codat inventat de acoliţii şefei de personal din Spitalul Judeţean din Ploieşti a creat confuzii în rândul oamenilor care îşi doreau postul. S-au prins însă în cele din urmă, iar în ziua selecţiei s-au prezentat la spital ”cu o sacoşă mică din hârtie ce a fost plasată funcţionarei Preda Florica, sacoşă în care nu puteau încăpea 8 kg de brânză şi raportat la ansamblul convorbirilor telefonice de cei implicaţi, este evident că referirile la 8 kilorgame brânză vizează, în fapt, cei 800 de euro pretinşi numitei...”.

Plicul de cafea este aproape de nelipsit în toată această afacere. Sutele de euro erau însoţite de plicul de cafea fără de care angajarea la Spitalul Judeţean Ploieşti pare că era imposibilă.

Anchetele în cazul acestor ”atenţii” cerute/primite de şefii din instituţii de stat vizează şi darea de mită. Pe lângă cei care au obţinut locuri de muncă fără merit, sunt şi părinţi care au dat bani grei ca să prindă un loc în creşele din Ploieşti pentru copiii lor. Sunt audiaţi acum de procurori, iar mulţi dintre ei nu au recunoscut fapta.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Şefa creşelor din Ploieşti, acuzată de luare de mită, nu-şi cheltuia salariul, dar cumpăra pantofi Balenciaga de 600 de euro pentru nepoată

Afacere de zeci de mii de euro. Brancardierul, instalatorul şi şefa HR, „dumnezeii” angajărilor la un spital judeţean

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite