Sicriul cu trupul Reginei Ana va fi depus marţi la Castelul Peleş. Programul ceremoniilor
0Casa Regală a României a anunţat programul funeraliilor Reginei Ana. Potrivit acestuia, sicriul va fi adus în ţară marţi, 9 august, pe Aeroportul Otopeni, şi dus, în aceeaşi zi, la Castelul Peleş.
Trupul neînsufleţit va fi depus în Holul de Onoare al castelului, unde publicul şi presa nu vor avea acces. Miercuri, 10 august, între orele 10.00 – 18.00, doar oficialităţile pot transmite condoleanţe, după un program prestabilit.
Miercuri, 10 august, în cursul serii, corpul neînsufleţit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal din Bucureşti. Ceremonia va avea caracter privat, dar joi şi vineri, pe 11 şi 12 august, toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea să meargă la Sala Tronului de la Palatul Regal, intrarea fiiind liberă.
Sâmbătă, 13 august, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, unde va fi oficiat un serviciu religios, apoi purtat cu viteză reducă până la Arcul de Triumf.
După, cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, unde, la ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată.
Mai jos, comunicatul Casei Regale privind programul ceremoniilor
În ziua de marţi, 9 august 2016, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului şi a membrilor Casei Majestăţii Sale Regelui. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.
De marţi, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsufleţit al Reginei va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. În acest răstimp, Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş, în ziua de miercuri, 10 august 2016, este următorul:
- Ora 10-12: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
- Ora 12-14: Reprezentanţii Instituţiilor Statului.
- Ora 14-16: Instituţia Prezidenţială, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi Parlamentului Republicii Moldova.
- Ora 16-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.
Accesul la Castelul Peleş se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituţiile mai sus amintite. Publicul şi presa nu vor avea acces în Holul de Onoare pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.
Miercuri, 10 august 2016, în cursul serii, corpul neînsufleţit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces.
Joi, 11 august 2016 şi vineri, 12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.
Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana, sunt rugaţi să respecte următoarele reguli:
- Să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, în culori închise.
- Să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase, de niciun fel.
- Să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
- Să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile, ori alte instrumente electronice. Fotografierea şi filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei
- Să aibă la ei un document de identitate.
- Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal ori pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. Personalul Casei Majestăţii Sale va fi la faţa locului, pentru a îndruma publicul participant.
- Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente ori fotografii cu ei. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poştă, pe adresa Palatului Elisabeta.
- În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcţiona un post de prim-ajutor.
În ziua de sâmbătă, 13 august 2016, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.
La ora 11.30, sicriul va fi aşezat în maşina mortuară.
De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire şi nu se va face slujbă religioasă.
De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.
La ora 15.00, în ziua de sâmbătă, 13 august 2016, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.
Ceremonia se va desfăşura în două părţi: ora 15.00-15.50, în faţa Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.
Presa va avea acces la Aeroportul Otopeni, în Sala Tronului de la Palatul Regal (joi şi vineri, la orele menţionate), în Piaţa Palatului Regal din Calea Victoriei şi în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.
Presa nu va avea acces la Castelul Regal Peleş. Prezenţa presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
Cărţi de condoleanţe sunt deschise, începând de marţi, 2 august, la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
Mesaje de condoleanţe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje.
Mai puteţi citi
A murit Regina Ana. La 92 de ani, Regina s-a stins din viaţă la un spital din Elveţia FOTO VIDEO