Și-a bătut amanta, după care a dat peste ea cu mașina și a fugit
0O femeie din județul Prahova a fost bătută și lovită cu mașina, marți dimineață, de către un bărbat alături de care este implicată într-o relație extraconjugală, agresorul fiind depistat de către polițiști.

O femeie în vârstă de 57 de ani a fost bătută și lovită cu mașina, de către un bărbat cu care avea o relație extraconjugală.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mizil au fost sesizați la data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 07:30, de către o persoană din comuna Baba Ana, cu privire la faptul că a observat pe o stradă din aceeași localitate o femeie care prezenta urme de sânge la nivelul feței. (...) Din primele verificări a rezultat faptul că o femeie în vârstă de 57 de ani, din comuna Baba Ana, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, care ar fi coborât dintr-un autoturism, iar ulterior, acesta s-ar fi urcat din nou în vehicul și ar fi acroșat victima, părăsind locul faptei imediat după incident", informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
Victima a primit îngrijiri medicale, fiind apoi dusă la spital, scrie Agerpres.
Un bărbat de 53 de ani bănuit de comiterea faptei a fost depistat în autoturism, pe raza localității Tătaru.
Surse judiciare au precizat că victima și agresorul aveau o relație extraconjugală, iar la acest moment nu se cunoaște motivul agresiunii.
Cercetările sunt în desfășurare, fiind coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.