Sfârșit tragic pentru un alpinist rănit grav în urma unei căderi. A murit la spital
Un alpinist care făcea un traseu de cățărare în zona Poiana Țapului a murit la spital, în urma unui grav accident petrecut pe munte. Polițiștii din Prahova au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, victima a decedat duminică dimineață, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde fusese transportată și operată după ce suferise multiple traumatisme.
Echipa Salvamont Prahova a fost alertată sâmbătă seară, după ce alpinistul, care pornise singur pentru a deschide un nou traseu de cățărare în zona Poiana Țapului, nu s-a mai întors odată cu lăsarea întunericului.
Salvatorii montani l-au găsit căzut de pe peretele stâncos, în stare de semiconștiență.
„Alpinistul a fost găsit căzut din perete, prezentând multiple traumatisme şi aflându-se în stare de semiconştienţă. După acordarea primului ajutor medical la faţa locului, victima a fost transportată într-un punct accesibil, de unde a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la spital”, au transmis reprezentanții Salvamont Prahova.
În ciuda intervenției medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Acesta a murit la câteva ore după internare.
În urma decesului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Reprezentanții Salvamont Prahova au transmis, totodată, un apel către iubitorii de munte să respecte regulile de siguranță.
„Acest incident reaminteşte importanţa respectării stricte a regulilor de siguranţă în activităţile montane. Muntele oferă experienţe deosebite, însă nu iartă erorile. Prudenţa, pregătirea corespunzătoare şi respectarea regulilor de siguranţă pot face diferenţa dintre o experienţă reuşită şi o situaţie critică”, au subliniat salvatorii montani.






















































