Românul care face orice fel de îngheţată, inclusiv cu gust de mămăligă: „Aromele posibile tind spre infinit“
0După 14 ani petrecuţi în Italia, timp în care a avansat de la spălător de vase la bucătar-şef al unui restaurant, Dragoş, un tânăr de 37 de ani din Ploieşti, şi-a dat seama că nu se poate împotrivi „chemării sângelui şi pământului“. Întors în oraşul natal, a deschis o gelaterie, unde tipul sortimentelor de îngheţată tinde spre infinit. A făcut şi cu gust de mămăligă.
În zona centrală a Ploieştiului, într-un mic spaţiu care a făcut parte din fostele „galerii“ comuniste ale oraşului, iar după Revoluţie a găzduit de toate, este o cochetă gelaterie, un colţ de Italia, despre care ploieştenii spun că te poate înveseli chiar şi în cele mai ploioase zile. Motivele sunt mai multe, însă printre cele mai importante sunt se numără îngheţata şi povestea micuţei afaceri, una la fel de savuroasă ca aromele dulcelui preparat artizanal.
În anul 2000, Dragoş Ştirbu a decis că, în ciuda legăturilor puternice de familie, trebuie să părăsească România. Născut şi crescut la Ploieşti, Dragoş (37 ani) are părinţi cu origini sucevene, aduşi în oraşul „găzarilor“ de repartiţiile comuniste care nu ţineau cont de nimic. Idealist, s-a înscris, după liceu, la o şcoală de vameşi, însă realitatea l-a trezit rapid. „Mă şi vedeam, după şcoală, cum opresc traficul de ţigări de la frontierele României. Era o perioadă cu mari capturi, astfel că visam cu ochii deschişi la viitoarea mea meserie. După ce am terminat colegiul, mi s-a cerut, pentru angajare, echivalentul de acum a 40.000 de euro. A fost o mare deziluzie şi mi-am dat seama că am pierdut timpul degeaba“, povesteşte Dragoş.
În acelaşi timp, Dragoş îi vedea pe verişorii săi, plecaţi din 1997 în Italia, cum se întorceau în vacanţe în România cu bani şi maşini care aici erau doar un vis. „Pare puţin stupid acum, dar pentru ce se întâmpla la noi în ţară atunci, era ceva uriaş“, îşi aminteşte Dragoş cum a luat decizia de a-şi urma rudele în Peninsulă. Motivul care a declanşat efectiv plecarea, a fost un post în agricultură despre care un verişor de al său i-a zis să-l încerce, măcar pentru câteva luni.
De la spălător de vase la bucătar
Lunile s-au transformat însă în ani. Cu avantajul de a fi învăţat singur italiana, încă din România, de la televizor, a trecut de la agricultură la construcţii. „Nu a fost deloc uşor, locuiam în dormitoare cu 12-13 persoane, unde nu exista nici un fel de intimitate. După ce s-au terminat aceste joburi sezoniere, m-am angajat ca spălător de vase în zona Monza, celebră în Italia pentru că aici locuieşte Berlusconi, dar şi pentru numeroasele sale restaurante“, povesteşte antreprenorul.
Treptat, curiosul şi muncitorul român a fost cooptat de bucătari la muncile de bază - şi-a dat seama că nu ştia nici pătrunjelul să-l taie corect - şi apoi la unele din ce în ce mai sofisticate. În momentul în care a plecat un ajutor de bucătar din restaurantul în care era angajat, Dragoş a ocupat postul. „Îmi plăcea din copilărie să stau în bucătărie pe lângă mama sau bunica mea, însă aici era cu totul altceva. Am avut şi şansa să învăţ de la un profesionist, un om extraordinar şi un bucătar recunoscut în Italia. A fost o experienţă cu totul nouă, care a durat patru ani“, povesteşte ploieşteanul.
Turnul Babel din bucătărie
Alături de el a venit în Italia şi iubita sa „din copilărie“, Elena, acum soţia lui Dragoş, care s-a angajat contabil la o firmă din zonă.
În momentul în care patronul a început să-i întârzie salariul, şi cu patru luni, Dragoş s-a angajat ca bucătar într-un restaurant a la carte. „A fost o nouă experienţă de patru ani, cu foarte multă muncă, dar şi cu poveşti interesante. Am lucrat alături de români, ucrainineni, egipteni, italieni, un turn Babel care transforma bucătăria într-un mare haos, aşa cum sunt prezentate în filme, dar şi cu multă distracţie. La un moment dat, patronul mi-a încredinţat misiunea de a mă ocupa exclusiv de un restaurant din cele patru care formau afacerea sa. Am acceptat provocarea şi am dus-o cu bine la capăt“, descrie Dragoş, cu multă modestie, parcursul său profesional de la muncitorul în agricultură la bucătarul şef căruia un om de afaceri din Italia i-a încredinţat soarta restaurantului său.
Talentul său nu a trecut neobservat, astfel că Dragoş a primit propunerea de a deschide o afacere cu patronul soţiei sale, un restaurant. „Unul din lucrurile care îmi lipsesc din Italia este exact acea stare de spirit care a dus la apariţia numărului mare de restaurante, mai mici sau mai mari. La prânz, toată lumea se opreşte din agitaţie şi din muncă, mănâncă, se odihneşte puţin şi apoi reporneşte motoarele. În acelaşi timp, pentru că veniturile le permit tuturor să mănânce în oraş, la prânz şi deseori şi seara, clienţii sunt foarte atenţi la calitate, la cantitate şi la preţuri“, povesteşte Dragoş.
Întoarcerea în Ploieşti
În sfârşitul anului 2014 însă, în ciuda faptului că era un profesionist recunoscut, venituri consistente şi o viaţă la care majoritatea românilor visează, Dragoş a decis să se întoarcă în România. „Poate părea absurd, un răsfăţ sau ipocrizie, însă efectiv am simţit că nu mă pot împotrivit chemării pământului şi sângelui străbun, un sentiment greu de definit. Că trebuie să mă întorc şi să îmi trăiesc viaţa lângă ai mei“, povesteşte Dragoş, care şi-a lichidat tot ce avea în Italia şi s-a întors în Ploieşti.
A prospectat puţin piaţa şi a deschis gelateria Caffe Milano din centrul oraşului unde a adus un strop de Italia prin îngheţata artizanală pe care o prepară singur după tehnicile deprinse în Italia, dulciurile specifice, cafeaua, aperitivele şi băuturile preparate după reţete din Peninsulă. Atât el, cât şi soţia sunt aproape permanent în micul restaurant.
Dragoş şi Elena nu sunt patronii clasici din România, ci atât bucătarii, cât şi cei care servesc, alături de angajaţi, clienţii
Îngheţata cu aromă de mămăligă
La 5 dimineaţa, Dragoş se apucă să pregătească îngheţata pentru care, cu o seară în urmă, a făcut cumpărături de fructe şi ingrediente proaspete. A cucerit până acum ploieştenii cu 20 de gusturi clasice, de la ciocolată până la vanilie şi mentă, la care se adaugă „de la 80-120 spre infinit“ de sortimente, în funcţie de sezon: smochine, cardamon, ghimbir etc. Este celebru pentru îngheţata de ciocolată fondantă cu sare de mare, dar şi cea de pere cu parmezan.
O îngheţată mama mia în colţişorul de Italia din Ploieşti
„Se poate face îngheţată cu aromă de orice, eu am făcut şi cu gust de mămăligă, din făină de porumb. Depinde de cererile clienţilor“, povesteşte Dragoş care recunoaşte că, cel mai mult, i-a fost teamă de mentalităţi atunci când a decis să-şi deschidă o afacere acasă. „Mi-am dat seama însă că sunt pe drumul cel bun atunci când italieni veniţi prin Ploieşti m-au lăudat pentru preparatele mele, iar unii au spus chiar că sunt mai bune ca în unele locuri din Italia“.
Dragoş şi Elena (35 ani) au o fetiţă de 6 ani, care merge la grădiniţă în Ploieşti şi un băieţel de aproape trei ani.
Vă mai recomandăm