Poveştile comisarului Tureac, maestrul poliţistului Godină şi la fel de pasionat de scris. „Am băut tot şi ne-am îndrăgostit de morţi“
0
Marian Godină, poliţistul braşovean devenit celebru datorită modului nonconformist în care povesteşte despre întâmplările din timpul serviciului, a avut un maestru în şcoala de Poliţie, pe comisarul-şef Ciprian Tureac.
Comisarul şef Ciprian Tureac (53 de ani), profesor la Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascări de la Câmpina, i-a fost diriginte lui Godină şi împreună împărtăşeau, fără să ştie unul de altul, pasiunea scrisului.
Tureac este considerat, inclusiv de către fostul său elev, azi celebru, un adevărat model. ”Pe domnul comisar şef Tureac Ciprian nu ai cum să nu îl admiri. Orele cu domnia sa erau cele mai faine. Ne preda <<Prevenirea şi combaterea crimei organizate şi criminology>>. Felul în care ne povestea diferite speţe ne făcea să ne dorim ca orele acelea să nu se mai termine>>”, mărturisea Marian Godină într-un interviu pentru ”Adevărul”.
La fel ca şi fostul său elev, comisarul Ciprian Tureac scrie, însă povestirile lui, postate în prezent pe pagina personală de Facebook, sunt inspirate din eventimentele istorice la care a participat. În decembrie 1989, Ciprian Tureac era student la Academia de Poliţie (Miliţie pe atunci) din Bucureşti. Mărturiseşte că a trăit din plin fiecare moment de foc al acelor zile şi, în ciuda tinereţii sale (avea doar 24 de ani), a realizat că ceea ce se întâmpla atunci în România era mult prea important pentru a nu fi consemnat.
”Am ţinut un jurnal atunci, pe care l-am pitit printr-un sertar. Scriam pe jos, în timp ce se trăgea”, povesteşte astăzi comisarul-şef.
Chiar dacă era închis în cazarma din Băneasa, unde nu avea voie să urmărească la televizor decât discursurile preşedintelui Nicolae Ceauşescu, el şi colegii lui aflaseră că ceva se întâmplă. ”Se vorbea despre război, nu despre Revoluţie. Ştiam că în data de 6 decembrie se va cânta <<Deşteaptă-te române>>. Nici nu ştiam ce este aia”, povesteşte comisarul şef Tureac.
În multe dintre dintre postările sale, profesorul de la Şcoala de Poliţie descrie cu umor anii petrecuţi în Academia de la Băneasa şi cum a reuşit să treacă cu bine peste zilele dificile din timpul Revoluţiei.
”… Pe data de 19 decembrie, marţea, clasa mea era programată la Institutul de Medicină Legală. Participarea la autopsii, vai ce frică şi scârbă îmi era. Noroc cu elevul Pop Augustin, un ardelean de treabă din Sălaj. Era însurat şi a pus-o pe nevastă-sa să ne aducă la Bucureşti doi litri de palincă. Fata s-a conformat. Am băut tot şi ne-am îndrăgostit de morţi, nu mai voiam să plecăm. În loc să stăm la unu', ne-am holbat la patru. (…) Am plecat în grup, cu hărmălaie. Partidul interzisese grupurile mai mari de trei persoane. La fiecare colţ era o patrulă din care făceau parte un miliţian, un soldat, un subofiţer M.Ap.N. şi un tip de la gărzile patriotice. Aveau şi cuiburi de mitralieră, întărite cu saci de nisip. (…) Tunşi scurt, tineri şi în grup, ne abordau imediat. Se linişteau când ne legitimam. Seara n-am mers la cină, mi-a fost silă de carne câteva săptămâni. A doua zi, pe 20 decembrie, Ceauşescu s-a întors precipitat din vizita efectuată în Iran şi la telejurnalul de seară a înfierat cu mânie proletară mişcările de protest de la Timişoara. Lângă el am văzut-o pe Elena, l-am văzut bine, cu ochii mei căprui, pe generalul Milea, Ministru Apărării, dar şi pe alţi câţiva politruci. Din priviri şi atitudine, îl susţineau pe nea Nicu în declaraţii. E o stradă în Bucureşti ce poartă numele generalului Milea, în cărţile de istorie scrie că e erou, dar Tureac l-a văzut acolo, unde a zis. Voi tăia cu roşu pasajele din cărţile de şcoală ale nepoţilor mei şi le voi spune adevărul”, scrie profesorul.
În ziua de 25 decembrie 1989, Ciprian Tureac era de gardă, iar postul lui era orientat către pădurea Băneasa. În zidul care înconjura unitatea era făcută o spărtură ca un lăcaş de tragere. Fanta din zid era acoperită parţial cu o bucată din metal pentru a proteja de gloanţe, în zona pieptului, soldatul aflat în post.
Ciprian Tureac, în perioada în care era soldat (dreapta) FOTO Arhiva personală
”Eu am preluat postul pe timp de noapte. Mi-au dat în primire un proiector. Mi-au spus, să aprind reflectorul când simţeam că ceva nu este în regulă, dacă auzeam zgomote. Ningea în noaptea aia, iar marginea de sus a platoşei din metal a fost acoperită cu zăpadă, iar spărtura din zid nu se mai vedea. Aveam mănuşi, dar nu am vrut să mi le ud. Nu ştiam cât mă ţin ăia acolo. Aşa că am scuturat platoşa lovind-o de zid. Zgomotul acela sec de fier lovit în gardul din beton a sunat ca o descărcare de armă, în condiţiile în care toţi erau cu degetul pe trăgaci. Brusc a început un măcel în pădure. Toată lumea a tras, dar n-au schilodit decât copacii”, îşi aminteşte Ciprian Tureac.
La fel de savuroase sunt şi povestirile comisarului despre perioada care a precedat cariera de ”jumătate miliţian, jumătate poliţist”, cum îi place să se recomande lui Ciprian Tureac. Momentele în care alcoolul băut în grabă după o masă copioasă şi-a spus cuvântul sunt descrise cu lux de amănunte pe aceeaşi pagină de Facebook.
Căciula de canadian
”Nu teamă, groază... groază îmi era că se închide circulaţia... cuplul Ceauşescu se mişca de colo-colo cu maşina... nu ştiai când i se năzare... miliţia bloca total traficul de la intersecţia cu localitatea Snagov, cam cu 5 sau 6 ore înainte de trecerea ca un fum a dictatorului... nicio maşină nu mai circula spre Bucureşti... miliţieni de toate gradele îngheţau de frig, ori se topeau pe la răscruci de drumuri, în funcţie de anotimp...
Peste vreme, am ajuns coleg cu un ofiţer care avea câteva degete de la unul din picioare tăiate, din cauza degerăturilor... l-au uitat în post... porecla lui era "Lup cel Rău"...
În primul stagiu de practică, pe timp de vară, m-au plantat şi pe mine pe DN 1, la Movila Vulpii, în câmp...nu tu pistol, nu tu pulan, nu tu cătuşe, nu tu nimic...eu şi frumoasa mea uniformă de elev la şcoala de ofiţeri...în faţă asfaltul, în spate câmpul...lanuri nesfârşite...mă bâzâiau muştele şi ţânţarii...din când în când, de plictiseală, dar şi zelos, mă afundam în bălării şi strigam:
"- Bă, care eşti acolo ? Te-am văzut ! Ieşi cu mâinile sus !!! " nu era nici dracu'...
Părea totul pus la punct, dar erau fisuri în sistemul de securitate...am observat de exemplu, că soldaţii din posturile de santinelă de la numeroasele unităţi militare care străjuiau pe atunci şoseaua Bucureşti-Braşov nu sunt luaţi în seamă...ei rămân înarmaţi cu AK 47 şi muniţia aferentă, la trecerea coloanei oficiale...mi s-a întâmplat să fiu de gardă la postul numărul 2...chiar la intersecţia străzii Privighetorilor cu DN 1...câteva secunde bune aş fi putut să-l am în cătare pe nea' Nicu...nu cred că Dacia 2000 cu care a trecut, el fiind la volan, era blindată...l-am văzut cu şapca de proletar pe cap, cu Leana pe locul mortului şi cu doi Dobermani băloşi pe bancheta din spate...m-am gândit, dar nu am trecut la fapte...
L-au curăţat paraşutiştii la Târgovişte, la un an după nălucirile mele...tot de glonţ de AK 47 a pierit... Dar eu ziceam că mi-era frică...frică să nu întârzii la unitate...era belea mare abaterea, la Şcoala de ofiţeri de la Băneasa...aveam învoire generală o dată pe lună, duminica, de la 9 dimineaţa, până la 9 seara...12 ore...fugeam la Câmpina...aveam acolo o fată care mă aştepta...
Ca să nu risc pe şosea, din cauza Conducătorului iubit, preferam să plec cu trenul de ora 4, la amiază... Era iarnă şi trenul sosise plin de turişti de la munte...garniturile personale aveau nişte vagoane necompartimentate, cu patru intrări prin uşi duble, două pe fiecare parte...nu le-am mai văzut în circulaţie de ceva vreme...nu s-a deschis nicio uşă...blocat tot...călătorii erau unul lângă celălalt, cu nasurile strivite de ferestre...puzderie, buluc de oameni...impiegatul a ridicat paleta verde...naşu' nu a fluierat...nici el nu a putut să coboare...mecanicul a dat semnalul de plecare din locomotivă...
" Uuuuuuuuuuu !!!! ", a şuierat nepăsătoare locomotiva... Atunci, de teamă să nu întârzii, teama asta fiind mai mare decât orice împrejurare cu care mă întâlneam, am tras cu toată forţa de uşi... ele s-au deschis cu greu şi, printr-o fantă, sub greutatea înjurăturilor şi ploaia de palme şi pumni ale pasagerilor cu habitatul deranjat, am reuşit să mă strecor în burta vagonului...abia m-am desprins din mâinile iubitei, care plânsă, trăgea de mine de pe peron ca să cobor, de frică să nu mă linşeze lumea...revolta a continuat câteva minute...dădeau ei, dădeam şi eu...în toate părţile...
"Buf ! Zbang ! Zbang!" Eram îmbrăcat civil şi aveam o căciulă de schior pe cap...steagul Canadei şi frunza de arţar...frunza mare...puteau să fie mai omenoşi...aveam bilet şi eram de-al lor...om al muntelui... La un moment dat, s-au liniştit...eram ca într-un puzzle...nimeni nu mişca...geamurile erau năduşite şi puţea rău a om, a guri nespălate şi respiraţie de moş...
Băusem de fericire acasă, puţin dar repede, pe nemâncate...aer închis...m-am făcut livid la faţă...lumânare...turtă de ceară...vagonul avea câte o toaletă împuţită la cele două capete...să ajung acolo pentru o borâtură??? imposibil...doar dacă aş fi fost ninja...
Unul dintre călători a observat...chiar ăl' cu care mă hârjonisem cel mai tare...m-a tras spre el, ca să pot pune nasul pe geamul mai răcoros...vârtejul din stomac nu mi-a dat pace...mi-a venit ideea salvatoare, pe loc...mi-am scos fesul cu frunza de arţar şi l-am folosit pe post de găleată...
În Gara de Nord, am coborât pe partea cealaltă, nu pe aia cu peronul...se întunecase, ningea şi era un strat de zăpadă albă, curată, între linii...mi-am scuturat căciula..."răul" a căzut ca o bucată de mămăligă în zăpadă, cu un zgomot surd... "Pleoşc!" partea solidă...cea lichidă a trecut prin fibrele căciulii direct pe încălţămintea călătorilor...asta' n tren...
Am curăţat bine căciula în spălătorul de la şcoală, am aranjat-o şi am continuat să o împrumut băieţilor care plecau în învoiri sau permisii... Toţi camarazii mei o iubeau şi se simţeau canadieni, cu ea trasă peste părul tuns milităreşte..”
Ciprian Tureac este în prezent profesor la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina FOTO Arhiva personală
Douăzeci de ani mai târziu de la evenimentele din decembrie 89, Ciprian Tureac a participat pentru prima dată la misiuni internaţionale în Bosnia Herzegovina, iar în 2006 conducea o structură care se ocupa de investigarea criminalilor de război şi asasinate interetnice în Kosovska Mitrovica. Aici a condus ancheta în cazul unui copil albanez care a rănit cu o grenadă defensivă nouă civili şi militari, printre care şi un ofiţer britanic. În prezent, este profesor la Şcoala de Poliţie din Câmpina, unde îi învaţă pe viitorii poliţişti despre limbajul profesional şi atitudinea poliţistului în relaţia cu oamenii şi mass-media.
Se încarcă comentariile...
