Amintirile unui soldat în Revoluţie care a participat la baricada de la Inter. „Dacă cineva îndreaptă o armă spre un civil, îl împuşc cu mâna mea”

În septembrie 1989, tânărul Elisei Comnoiu, pe atunci în vârstă de doar 19 ani, era încorporat în Armată. A fost repartizat în Bucureşti, la Unitatea Militară 01908 cu sediul în Şoseaua Antiaeriană. N-avea de unde să ştie atunci tânărul din localitatea prahoveană Băicoi că, în doar trei luni, avea să participe la cel mai important eveniment din viaţa sa.

În ziua în care începuse freamătul în ţară, Elisei se afla în unitate şi aştepta vizita părinţilor săi. Era duminică 17 decembrie 1989, iar gândul tânărului soldat se îndrepta doar spre părinţii săi care întârziau să vină. 

Când, în loc de îmbrăţişările mamei, a primit în braţe arma şi muniţie de război, Elisei a crezut că este doar un simplu antrenament, deşi ştia că duminica programul soldaţilor era unul mai relaxat. A realizat că ceva serios se întâmplă abia când a zărit, în timp ce se uita pe geam, un soldat care sărea gardul unităţii cu tot cu armă.

„Am văzut un soldat cum sărea gardul cu arma în mână”

„Alarma s-a dat la noi pe data de 17 decembrie. Duminică ştiu că era pentru că părinţii ar fi trebuit să vină la noi. Dar chiar în ziua aceea, părinţii mei nu au venit la mine şi poate că a fost mai bine că nu au venit. Stăteam şi urmăream pe geam ce se întâmplă în unitate şi am văzut la un moment dat un soldat care a sărit peste gard cu arma în mână şi a fugit pe stradă. Pur şi simplu, am rămas şocat pentru că nu ştiam ce se întâmplă. Imediat a apărut un gradat care ne-a strigat că este alarmă, ni s-a strigat indicativul care era atunci <<Radu cel Frumos>>, indicativ parţial de luptă. Noi am crezut că este o glumă, dar când am văzut că acest gradat deschide rastelul cu arme şi începe să le împartă şi ne-a cerut să ne echipăm, atunci ne-am dat seama că este ceva serios”, îşi aminteşe Elisei Comnoiu primele momente ale Revoluţiei din 1989 la care avea să participe în calitate de soldat în termen.

Din unitatea militară, compania lui a mers direct în mijlocul acţiunii, în Piaţa Universităţii, şi a rămas acolo până în ziua de 22 decembrie, când a primit ordinul de retragere. A participat la fiecare moment tensionat din zilele negre ale Revoluţiei şi a văzut şi simţit totul cu ochii de soldat, dar cu sufletul de tânăr care nu înţelegea prea multe din ceea ce se întâmpla în centrul Capitalei.

„Ni s-a spus despre unguri, că ungurii ar fi problema”

„După ce ne-am echipat, am mers în curtea unităţii unde ni s-a spus că este o situaţie specială şi că undeva, ceva se întâmplă. Ni s-a spus despre unguri, că ungurii ar fi problema şi că ne pregătim de război. Ştiam că această alarmă este parţială de război. Ni s-a dat muniţia, dar nu ni s-a împărţit fiecărui soldat, ci s-a împărţit pe companii. După ce ni s-a împărţit muniţia am mers în unităţi şi timp de aproape o săptămână până pe data de 21 am stat în unitate. Ieşeam la instrucţie, dar nu făceam nimic, stăteam şi aşteptam să vedem ce se va întâmpla. În Piaţa Universităţii am ajuns pe data de 21 decembrie, când a fost celebrul discurs al lui Nicolae Ceauşescu. Am fost obligaţi să-l urmărim – aşa era atunci, ca soldat erai obligat să asculţi discursul tovarăşului. În timp ce ne uitam la televizor, am văzut ce s-a întâmplat cu întreruperea emisiunii şi cu huiduielile. Din acea clipă, am ştiut că va trebui să mergem acolo să intervenim. Ne-am echipat, atunci ni s-a dat şi muniţia de război personal, la fiecare soldat. Am mers în curtea unităţii, dar nu am plecat imediat, a trebuit să aşteptăm până seara târziu, cred că era 7.00 sau 8.00 când ne-au urcat în camioane. De acolo din unitate vedeam cum se trăgea în Piaţa Universităţii, se auzeau trasoarele. Ne-am urcat în camioane, am ajuns la Piaţa Universităţii, de fapt în faţa Sălii Dales, şi, de ce ne apropiam, se auzea tot mai tare mulţimea care striga. Pentru noi era ceva şocant pentru că nu auzisem niciodată o demonstraţie cu sute de mii de oameni care strigă. Simţeai că se înfioară pielea pe tine”, îşi aminteşte Elisei.

Imagini surprinse în timpul Revoluţiei din 1989, în Piaţa Universităţii FOTO Reuters

În mijlocul mulţimii furioase, tânărul soldat nu se gândea decât la momentul în care totul se va termina şi se ruga să nu primească ordinul să tragă în oameni, în civili. Nu s-a gândit că exista posibilitatea reală ca şi el să fie victimă. Nu era un act e curaj, ci pur şi simplu teama că ar putea fi pus să omoare un om înghiţise teama de moarte.

„Eram împreună cu fratele meu, am plecat amândoi fraţii în armată”

„Am ajuns în Piaţa Universităţii şi ne-am desfăşurat pentru luptă. Ceilalţi soldaţi care erau acolo s-au întors în unitatea lor pentru că erau de dimineaţă acolo. Nu m-am gândit că mor, teama cea mai mare pe care am avut-o atunci a fost să nu ni se dea ordin să tragem în manifestanţi. M-am liniştit după ce comandantul nostru, un locotenent major, comandantul de companie, se plimba cu pistolul model Carpaţi printre noi şi ne-a spus: <<Dacă cineva îndreaptă o armă spre un civil, îl împuşc cu mâna mea>>. Atunci, în momentul acela, m-am liniştit, pentru că ştiam că nu o să se dea ordin să tragem în populaţie. S-a făcut uz de armă, dar numai în plan vertical, ca şi avertisment. Nu contest că poate au fost câţiva securişti sau oameni ai lui Ceauşescu care or fi tras în civili în momentul în care noi făceam foc de avertisment în sus, iar ei să fi tras în civili. Asta nu contest. Asta poate că s-a întâmplat. Este doar o părere personală. A fost foarte stresant pentru că era o situaţie foarte grea. Eram împreună cu fratele meu, am plecat amândoi fraţii în armată. Ne consultam în permanenţă. El era într-un rând, eu eram în al doilea rând. În faţa Sălii Dalles am stat toată noaptea până la momentul spargerii baricadei şi împrăştierii manifestanţilor”, spune Elisei.

De acolo, din faţa Sălii Dalles, soldatul Elisei a asistat la toate nenorocrile care aveau să se întâmple în noaptea de 21 spre 22 decembrie. Spune că soldaţii nu s-au atins de manifestanţi, pentru anihilarea civililor au fost aduse trupele USLA, scutieri şi civili îmbrăcaţi în scurte negre din piele.

„Noi, ca soldaţi care eram din MAPN, nu am bătut manifestanţii. Nu o zic ca pe o dezvinovăţire, dar eu personal nu am văzut soldaţi care să bată manifestanţi. Erau trupele speciale pentru asta, USLA şi scutierii. Ei într-adevăr au bătut. Până la urmă de asta erau acolo, să bată. Acesta este adevărul. Am observat atunci în seara aceea, până să se spargă baricada, din mulţimea de oameni care era acolo se mai prindeau câte unul şi-l trăgeau aici, în partea unde era armata şi securitatea. Erau anumiţi oameni care erau îmbrăcaţi în scurte din piele, securişti cred că erau şi îi duceau, nu ştiu unde, pe cei care erau arestaţi. Cred că la Jilava”.

Tabul din mulţime

Probabil cel mai sângeros moment al Revoluţiei din 1989 a fost momentul în care baricada improvizată de manifestanţi a fost spartă cu TAB-urile militare.

Imagini din timpul manifestaţiilor din faţa Sălii Dalles din Bucureşti FOTO Arhivă TVR

„Am fost acolo. Prima dată ştiu că s-a încercat împrăştirea oamenilor. Am încercat să-i împingem pe manifestanţi, dar nu s-a reuşit pentru că erau acolo foarte mulţi. Nu se putea. Ei făcuseră şi o baricadă din mese, scaune, o Salvare mi-aduc aminte că era acolo, un camion gen TIR. Am încercat să-i împingem, dar nu s-a putut. Deja orele treceau, iar eu în sinea mea mă gândeam tot timpul când se va termina. Era foarte stresant pentru că nu ştiam ce se va întâmpla. S-a încercat împrăştierea mulţimii şi cu nişte maşini de pompieri, special făcute pentru intervenţii, cu plasă la geamuri, dar nu s-a reuşit. S-a încercat apoi cu un TAB care a intrat în baricadă acolo, dar din mulţime s-a aruncat cu sticle incendiare, a luat foc, soldaţii care erau în TAB au ieşit afară, dar au fost lăsaţi să vină înapoi la noi, fără să fie bătuţi de către civili. Între timp, a fost acolo generalul Hortopan (Ion Hortopan, fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române), care a încercat să ne dirijeze puţin, a venit şi Andruţă Ceauşescu (general locotenent Nicolae Andruţă Ceauşescu, comandantul Şcolii de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa, fratele lui Nicolae Ceauşescu). Mi-aduc aminte că Andruţă Ceauşescu era înconjurat de scutieri şi unde mergea era însoţit de ei ca un scut de protecţie. După care ni s-a spus să avem grijă că vor băga două tancuri, iar rândurile de militari s-au dat la o parte, iar din spate au venit tancurile, au urcat pe baricadă, iar atunci a fost momentul în care manifestanţii s-au speriat. Sincer nu-mi explic cum marea aceea de oameni, într-o jumătate de oră - o oră s-a pulverizat, a dispărut pur şi simplu... Nu ştiu. După ce s-au împrăşitat manifestanţii, trupele de securitate au răscolit peste tot, pe scările blocurilor, pe unde găseau manifestaţi îi prindeau şi îi arestau. În toată Piaţa Universităţii erau dubiţele de la Miliţie care îi luau pe cei arestaţi şi îi duceau la Jilava sau la Miliţa Capitalei”, relatează Elisei Comnoiu.

Noaptea de 21 spre 22 decembrie a trecut fără ca vreunul dintre colegii săi de companie să fie rănit, însă tensiunea în rândul soldaţilor creştea de la un moment la altul. Era haos şi nimeni nu ştia ce avea să urmeze. Primul moment de relaxare a fost în dimineaţa de 22 decembrie, când cei mai mulţi dintre soldaţii detaşaţi la Inter au crezut că totul se terminase şi că vor fi lăsaţi să plece în unitate unde să-şi reia activitatea în mod normal. N-a fost să fie aşa, cum bine ştim cu toţii.

Elisei Comnoiu (stânga), în zilele revoluţiei din decembrie 1989 FOTO Arhivă personală

„Un coleg de pluton s-a întâlnit cu vărul lui care era de partea manifestanţiolor”

„După ce s-a terminat toată manifestaţia, noi militarii am primit ordin să ne ducem undeva lângă Teatrul Naţional şi Ministerul Agriculturii şi am aşteptat noi ordine. Ni s-a adus mâncare exact de război, am stat acolo, am mâncat. Toată noaptea ne-am petrecut-o acolo aşteptând să vedem ce se va întâmpla a doua zi. Am rămas până dimineaţa. Eu personal am crezut că s-a terminat totul pentru că lumea începuse să meargă normal la serviciu, era o atmosferă de zi normală. Deja ceasul era 8.00 dimineaţa. Unii oameni care mergeau la serviciu le-au oferit ţigări colegilor meu care fumau. Alţi civili care treceau pe lângă noi ne blestemau şi ne adresau cuvinte urâte. Ne spuneau că le-am omorât copiii noaptea trecută, fraţii. Nu ne-am simţit bine deloc. La un moment dat, nu-mi aduc exact aminte ora, au apărut nişte oameni care au început să protesteze şi să strige la noi, la militari. Lângă noi era o staţie de troleu şi au tras de firele acelea pentru ca troleibuzul să nu mai poată să plece şi, din momentul acela, din senin, a început o altă manifestaţie. Am primit iarăşi ordin să blocăm un anumit bulevard, nu-mi aduc aminte numele, ne-am pus pe trei rânduri şi aşteptam. Din faţă ne veneau oamenii. Îmi aduc aminte că cei din faţă stăteau braţ în braţ şi ţineau o lozincă mare pe care scria <<Jos Ceauşescu!>> sau ceva de genul acesta. S-au apropiat de noi, iar la un moment dat s-au apucat să strige <<Vin muncitorii!>>, iar mie asta mi s-a părut foarte emoţionant. Am avut coleg de pluton care s-a întâlnit cu vărul lui care era de partea manifestanţiolor şi i-a spus să plece acasă că putea fi împuşcat. La un moment dat, civilii ne-au spus să lăsăm armele jos, să întoarcem armele pentru că Ceauşescu o să cadă, dar noi, fără ordin, nu puteam să acţionăm pentru că eram soldaţi. Noi stăteam în poziţia normală de luptă, iar oamenii ne-au băgat flori pe ţeavă. Până în momentul în care s-a auzit că Milea (Vasile Milea, ministrul Apărării n.r.) s-a împuşcat şi am văzut elicopterul lui Ceauşescu când a plecat de pe Comitetul Central”.

„Atunci ni s-a dat ordin să scoatem încărcătorul din armă”

Plecarea elicopetrului de pe Comitetul Central a fost momentul în care mulţimea care se afla atunci în Piaţa Universităţii a ştiut că reuşise imposibilul. Mai rămăsese doar să determine armată să fraternizeze cu civilii.

„Atunci ni s-a dat ordin să scoatem sectorul din armă şi să-l punem în portsector. Ne-am grupat şi am plecat spre unitate. În momentul acela am avut senzaţia că ne întoarcem de la război, mulţimea a sărit pe noi, ne îmbrăţişau, pe unii îi aruncau în sus. Exact o situaţie de terminare a războiului, cam aşa era. Nu ştiau ce să ne mai dea, pâine, lapte, dulciuri. Lumea era foarte fericită că nu mai suntem împotrivă. Ne-am grupat şi am plecat prin mulţime aşa până în unitate, pe şoseaua Antiaeriană, aproape de Ghencea, n-o să uit..”, povesteşte Elisei despre ultimele clipe pe care le-a petrecut în mijlocul mulţimii din Piaţa Universităţii.

Pe poziţii a rămas până după Revelion, dar nu pe străzile Capitalei, ci în unitate sau lângă obiectivele importante care trebuia să fie păzite. Evenimentele care au urmat după plecarea lui Nicolae Ceauşescu le-a afla şi el de la televizor, ascultând discursurile lui Mircea Dineascu sau pe cele ale lui Sergiu Nicolaescu. Acum, la aproape 30 de ani de la acele eveimente, Elisei se bucură că nu a fost nevoit să tragă în oameni şi că atât el, cât şi fratele lui, soldat şi el în aceeaşi perioadă şi tot în Bucureşti, au scăpat cu viaţă.