Trei-fraţi-pătaţi, planta miraculoasă în tratarea alergiilor - sfatul specialistului
0Trei-fraţi-pătaţi se numără printre plantele detoxifiante cele mai puternice din flora medicinală de pe Glob. Şi asta pentru că în destule cazuri şi afecţiuni, detoxifierea poate duce la vindecarea totală. Trei-fraţi-pătaţi este frecvent folosită în tratarea alergiilor, bronşitelor, tusei, astmului şi reumatismului.
Denumirea latină a plantei este Viola tricolor, fiind originară concomitent din Europa, Asia de Vest şi Africa de Nord. După cum ne-a declarat fitoterapeutul Magdalena Antonescu, „trei-fraţi-pătaţi mai poartă şi denumirea de panseluţa sălbatică şi creşte spontan prin fâneţele de munte, dar şi pe câmpuri, pajişti, în locuri virane şi la margini de drum. În zonele de câmpie, florile au o culoare galben deschis, cu pete albe către interior. La munte, culoarea ei specifica este albastru spre violet, cu mijlocul galben. Floricelele au un diametru de maximum 1,5 centimetri, apar câte una singură pe tulpină, care rareori creşte mai înaltă de 15 centimetri, iar frunzele sunt ovale, cu marginea dinţată. Înfloreşte de la sfârşitul lui mai şi până în septembrie. Este o plantă care se regenerează din sămânţă, de la un an la altul”.
Iată şi cum se prepară ceaiul din trei-fraţi-pătaţi. Două linguri de frunze şi flori uscate, nemăcinate (doar mărunţite putin), se pun cu o cană (250 ml) de apă la înmuiat de seara până dimineaţa. A doua zi se filtrează licoarea rezultată, iar planta rămasă se opăreşte cu înca o cana de apă. Dupa ce se lasă să se răcească aproximativ 30 de minute, la temperatura camerei, aceasta infuzie se filtrează.
Pentru persoanele alergice se face o cură de maximum două luni
Iată şi în ce afecţiuni se pot face tratamentele cu trei-fraţi-pătaţi.
„Ceaiul este foarte util la persoanele cu alergii. Toţi cei care la contactul cu polenul sau cu praful strănută, au urticarii pe piele, senzaţii de sufocare, cărora le curg nasul si ochii, ar trebui să încerce măcar o dată cura cu infuzie combinată de Trei-fraţi-pătaţi. Timp de aproximativ 1-2 luni, se beau 2-4 căni pe zi, pe stomacul gol. Planta are un efect de reglaj imunitar foarte eficient, previne reacţiile alergice şi le diminuează intensitatea. Mecanismul antialergic nu este deocamdată explicat, dar este cert că Trei-fraţi-pătaţi este, pe termen lung, printre cele mai eficiente plante din lume pentru prevenirea reacţiilor alergice”, spune fitoterapeutul Magdalena Antonescu.
Infuzia sau ceaiul de trei-fraţi-pătaţi este recomandată şi în cazul persoanelor care suferă de bronşită cronică sau astm. Acestea vor face la fiecare schimbare de anotimp o cura în care se bea câte o cană, de 3 ori pe zi. Tratamentul se face timp de 3-4 săptămâni.
Planta trei-fraţi-pătaţi ajută la reglarea tensiunii arteriale prin efectul sau diuretic, dar şi prin acţiunea sa la nivelul sistemului nervos central.
Planta, foarte utilă şi în infecţii alimentare şi intoxicaţii
Planta este benefică şi în cazul infecţiilor alimentare. „Se administreaza infuzia de Trei-fraţi-pătaţi, cate 1-1,5 litri pe zi, până la disparitia simptomelor. Acest remediu s-a dovedit un antibiotic surprinzător de puternic contra unor bacterii (cum ar fi Campylobacter jejuni) care produc infecţii gastro-intestinale. Mai mult, tratamentul cu aceasta plantă are efecte protectoare şi asupra mucoaselor tubului digestiv, protejându-le de agresiunile bacteriene”, precizează fitoterapeutul Magdalena Antonescu.
Trei-fraţi-pătaţi este foarte utilă ca prim ajutor în intoxicaţii. Se foloseşte rădăcina uscată de Trei-fraţi-pătaţi, din care se iau 1-4 g, în doză unică. Daca se administrează rădăcina umeda, proaspăt culeasă, se pot lua până la 8 g. Acest remediu conţine o substanţă numita violină, care are efecte vomitive şi purgative foarte puternice şi rapide, ajutând la eliminarea promptă a substanţelor toxice din tubul digestiv, până la ajungerea la un spital.
Pentru orice problemă medicală aveţi se recomandă să apelaţi în primul rând la un medic.