Sucul de ridiche neagră. Două reţete simple: una nouă, alta veche din bunici
0Conţinutul de vitamina A, de vitamine din complexul B, de magneziu, calciu şi alte minerale fac din ridiche una dintre cele mai apreciate legume, şi nu doar în bucătărie, pentru că rădăcionoasa este considerată, printre altele, şi un bun detoxifiant. Ridichea neagră stimulează nu doar eliminarea toxinelor din organism, ci şi secreţia de bilă.
Nu este, ce-i drept cea mai savuroasă legumă din lume, dar, cu siguranţă, are câteva calităţi de care merită să ţinem cont şi de care am putea beneficia apelând la unul dintre cele mai populare preparate din această rădăcinoasă.
Specialistul în fitoterapie Elena Badea recomandă două reţete simple de suc de ridiche neagră, la fel de eficiente pentru stimularea secreţiei biliare.
„O modalitate de obţinere a sucului este să scobesti o ridiche în interior şi să umpli scobitura cu miere. O laşi o săptămână, astfel încît că mierea să <<tragă>> principiile active, devenind aproape lichidă. Se consumă patru – cinci linguri/zi din acest lichid, între mese”, explică Elena Badea.
Este reţeta pe care o foloseau bunicii şi părinţii noştri şi nu doar pentru a avea o fiere sănătoasă, ci şi ca adjuvant în tratarea răcelilor.
Alternativa pentru clasica reţetă este sucul proapspăt de ridiche.
„Ridichile se presează cu un storcător electric de uz casnic. Se începe dimineaţă, pe stomacul gol, cu 100 grame şi se creşte în decursul a trei săptămâni, treptat, la 400 grame, pentru a scădea din nou în decursul a trei săptămâni, la 100 grame. În cazul unor pereţi stomacali şi intestinali inflamaţi, nu este permisă administrarea sucului de ridichi! Efectul este de mărunţire a pietrelor, de eliminare a bilei precum şi de ameliorare a durerilor”, mai spune Elena Badea.
Stimulează pofta de mâncare
Trebuie să ţinem cont că ridichea face poftă de mâncare, aşadar nu este recomandată în cure de slăbire. Printre efectele mai puţin dorite ale consumului acestor preparate se numără respiraţia nu tocmai plăcut mirositoare şi, uneori, senzaţia de balonare. Este bine de ştiut că ridichea neagră poate provoca tulburări digestive, de aceea este bine să consultaţi un medic înainte de a urma o astfel e cură.