Sociolog, despre cazul inginerului mort în timp ce era imobilizat de poliţişti: „Am asistat la violenţa statului împotriva cetăţenilor săi”
0
Cazul bătrânului mort la Piteşti după ce a fost trântit pe asfalt de doi poliţişti a stârnit multă revoltă la nivel naţional. „Adevărul” a discutat despre cauzele şi efectele acestei tragedii cu sociologul Octavian Sachelarie.
Vineri 16 aprilie, un bărbat de 63 de ani din Piteşti a murit după ce a fost trântit pe asfalt de un poliţist lângă o terasă de la Autogara Sud. Bărbatul era în stare de ebrietate şi refuzase să plece de pe terasa unde izbucnise un mic incendiu.
Un alt detaliu care a revoltat mulţi oameni a fost acela că în timp ce bătrânul era trântit pe asfalt, doi clienţi mâncau liniştiţi la doi paşi de scena foarte violentă.
După cum spune sociologul Octavian Sachelarie, „asistăm la o normalitate a violenţei”.
„Violenţa a devenit parte a realităţii cotidiene şi nu e normal. Se asistă cu indiferenţă la fel de fel de tipuri de violenţă. Legat de ce s-a întâmplat vineri la Piteşti, sunt trei părţi: victima, agresorii şi cei care asistă. Am asistat la violenţa statului împotriva cetăţenilor săi. Demograful francez Jean Claude Chesnais făcea şi o tipologie a violenţei statului împotriva cetăţenilor săi. Reţelele de socializare şi media sunt pline de violenţă. Asistăm la o supraevaluare a violenţei. Din ce constat eu, societatea românească este o societate fără norme. Chestiunea de contract social şi normă nu mai este respectată. Avem două variante: dictatura majorităţii sau dictatura unei minorităţi. Este o criză a democraţiei, şi nu doar în România. Este vorba şi de un amurg al competenţelor”, a declarat sociologul, pentru „Adevărul”.
Doctor în sociologie şi absolvent al Facultăţii de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti în 1976, Octavian Sachelarie este autor a zeci de lucrări de specialitate, iar din 2004 este directorul Bibliotecii Judeţene Argeş.