Raport alarmant privind apa din Curtea de Argeș. Bazinele nu au mai fost curățate de 20 de ani
0Un raport tehnic întocmit de specialiștii Veolia și transmis autorităților locale scoate la iveală deficiențe grave la Stația de producție și tratare a apei potabile din Curtea de Argeș, instalație aflată în centrul atenției după scăderea accentuată a nivelului lacului Vidraru. Documentul, consultat de Mediafax, recomandă intervenții urgente și o retehnologizare completă.

Instalația, operată de Aquaterm AG98 S.A., asigură alimentarea cu apă pentru municipiul Curtea de Argeș și comunele Băiculești, Valea Iașului, Valea Danului și Albești.
Specialiștii Veolia România Soluții Integrate avertizează că, deși stația este încă funcțională, nivelul de risc este ridicat, iar măsurile necesare trebuie implementate „în regim de urgență”.
Turbiditatea apei, aproape neschimbată după decantare
Raportul include atât evaluarea tehnică, cât și estimarea costurilor pentru lucrările urgente, precum și o propunere de retehnologizare pe termen mediu.
Una dintre cele mai grave constatări vizează procesul de tratare. Apa brută, preluată din râul Argeș, ajunge în stație cu o turbiditate de 27 NTU, iar după decantare, valoarea scade abia la 25 NTU, o diferență foarte mică, ce indică un proces de coagulare-floculare aproape inexistent.
Specialiștii au mai constatat că soluția de sulfat de aluminiu era dozată într-o concentrație mult prea mică pentru a produce efectul necesar. În plus, instalația nu dispune de un instrument de măsurare a debitului injectat, fapt care face imposibil controlul precis al procesului.
Decantoare depășite și echipamente în stare critică
Stația are două decantoare cu pod raclor (un fel de braț sau pod mecanizat, care se deplasează lent deasupra decantorului și are atașate racloare – dispozitive care împing sau adună nămolul depus pe fundul bazinului), însă acestea funcționează după un regim impropriu, adaptat unor condiții de calitate a apei care nu mai corespund realității. Podurile racloare erau oprite în momentul vizitei, fiind pornite doar o dată la două zile.
Tubulatura și armăturile filtrelor sunt într-o stare avansată de degradare, cu zone reparate provizoriu prin înglobarea conductelor sparte în beton. Specialiștii avertizează că acestea pot ceda „în orice moment”.
Din cele șase pompe de spălare a filtrelor, doar două sunt funcționale.
Bazinele de apă filtrată, necurățate de două decenii
Raportul indică o situație extrem de gravă: bazinele de apă filtrată nu au mai fost curățate și dezinfectate de aproximativ 20 de ani. În plus, turbiditatea apei, măsurată înainte de bazine, este mai mică decât cea din bazinul de aspirație al pompelor care trimit apa către consumatori, ceea ce reprezintă un indiciu că depozitele acumulate în bazine afectează calitatea finală.
Scăderea nivelului lacului Vidraru a agravat problemele
Problemele au devenit acute odată cu creșterea turbidității apei brute, care a urcat de la 9 NTU la 30 NTU după scăderea nivelului lacului Vidraru. În condiții normale, dacă toate sistemele ar funcționa corespunzător, stația ar trebui să livreze apă cu o turbiditate sub 1 NTU după filtrare și maximum 4 NTU la consumator, conform OG 7/2023.
Raportul Veolia recomandă intervenții imediate pentru a asigura calitatea apei potabil, o retehnologizare completă fiind necesară pentru a readuce instalația la standardele cerute de legislația în vigoare.
O bacterie periculoasă, depistată în apa furnizată prin rețeaua publică din Curtea de Argeș
Amintim că prefectul județului Argeș a convocat luni, 9 februarie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, ca urmare a depistării, în cursul zilei a bacteriei Clostridium Perfringens în apa furnizată prin rețeaua publică de distribuție din municipiul Curtea de Argeș.
„Prin hotărârea CJSU s-a decis instituirea stării de alertă la nivelul municipiului Curtea de Argeș pentru o perioadă de 30 de zile, începând de astăzi”, a transmis, luni seară, Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș, într-un comunicat.
Potrivit documentului, populația va fi informată permanent cu privire la interzicerea utilizării apei din rețea pentru consum, prepararea hranei și igiena personală, până la remedierea completă a situației.
„Sănătatea oamenilor este prioritatea absolută, iar aceste măsuri sunt necesare pentru prevenirea oricărui risc. Am dispus asigurarea transportului de apă potabilă în punctele de distribuție stabilite la nivelul municipiului Curtea de Argeș, precum și asigurarea cantității necesare de apă pentru funcționarea Spitalului Municipal Sfânta Muceniță Filofteia, astfel încât siguranța pacienților să nu fie pusă în pericol. Acțiuni sunt realizate cu sprijinul ISU Argeș”, a precizat prefectul.
Prefectul a solicitat autorităților municipale din Curtea de Argeș să asigure în continuare apă îmbuteliată pentru consum și prepararea hranei în unitățile de învățământ, precum și pentru persoanele vulnerabile și persoanele nedeplasabile:























































