Producția de mere românești, afectată de capriciile vremii: „Cantitativ e un an normal, dar calitativ e inferior”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producția de mere în acest an a fost afectată calitativ de provocările climatice, care au dat pomicultura peste cap. Fructele sunt mai mici din cauza rapănului, fapt ce a condus la creșterea procentului de mere pentru industrializare

Rapănul a făcut daune importante la măr Foto A.V.
Rapănul a făcut daune importante la măr Foto A.V.

În privința cantității, producția de mere din România este una obișnuită, în media ultimilor ani. Anul 2023 nu a fost, însă, unul favorabil pentru cultura speciilor pomicole, susțin specialiștii. Evoluția vremii și distribuția inegală a precipitațiilor a făcut ca rapănul să provoace daune importante la meri.

Gerul a afectat foarte mult sudul României, în perioada de la sfârșitul lunii martie. O parte dintre speciile care erau în stadiu înainte de înflorit au fost afectate. Primul șoc a fost la speciile sâmburoase. A urmat apoi o primăvară foarte ploioasă care a dus la dezvoltarea unor boli sau dăunători mai mult decât de obicei, în special la măr, rapănul care trebuie combătut la începutul perioadei de vegetație. Mulți dintre fermieri au pierdut această bătălie. A urmat apoi seceta, care persistă și în prezent. Cei care nu au avut sistem de irigare și nu au putut să le susțină din cauza costului curentului electric au pierdut din calitatea fructelor”, a precizat Mihail Coman, directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (ICDP) Pitești-Mărăcineni.

Procentul de mere pentru industrializare este mai mare 

Din cauza acestor condiții se ridică problema calității merelor.

Cantitativ va fi un an normal, calitativ este un an inferior. Este o producție obișnuită, dar va fi depășită de producția de prune, care este cea mai mare producție de fructe din România”, susține dr. ing. Mihail Coman.

Se va face mai mult suc de mere Foto A.V.
Se va face mai mult suc de mere Foto A.V.

Multe mere sunt de dimensiuni mici. Acest lucru va duce la creșterea procentului de mere pentru industrializare. Se va face și mai mult suc.

Din cauza controlului mai greu al bolilor și dăunătorilor sunt pete pe fructe, iar din cauza secetei și a livezilor ridicate fructele nu au crescut ca să facă mărimea unor mere de consum. Este foarte bine că România are și procesare. E un lucru extraordinar”, a mai adăugat directorul ICDP.

Pe lângă aceste probleme și prețurile de valorificare sunt foarte scăzute. „Practic, nu există contracte prea multe pentru livrarea din fermă și prețul care s-a oferit nu este mai mare de 1,5-1,7 lei”, mai adaugă Mihail Coman.

 Încă se vând în supermarketuri mere culese în campania trecută

Merele pot fi culese până la începutul lunii noiembrie, în funcție de livadă. Specialiștii susțin că merele de import aflate la vânzare acum, la prețuri reduse, sunt din campania anului trecut.

Merele de import care au acum prețul scăzut în supermarket sunt mere culese din campania anului trecut. Au fost ținute în condiții controlate, iar acum apar la un preț redus. Mărul se poate consuma pe o perioadă lungă de timp, practic pe parcursul unui an”, mai susține Mihail Coman.

La Institut se află în derulare un proiect prin care oamenii pot să vină să își culeagă singuri fructele. Prețul este cuprins între 2,5 lei și 3 lei, în funcție de soi. Au fost zile în care s-au cules și aproximativ 2 tone de mere. 

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni, care are o activitate neîntreruptă de 56 de ani, are o colectie de peste 400 de soiuri de măr, aflate în cercetare. Se comercializează, în schimb, în jur de 10 soiuri. 

De asemenea, doritorii pot cumpăra fructe sau suc, dar și material săditor de la cele două centre de livrare din cadrul instituției.

În jur de 1.000 de copiii, așteptați să vină în vizită la Institut

Începând din această săptămână, la Institut vor sosi aproximativ 1.000 de elevi, din diferite clase și din toate zonele țării, în cadrul programelor „Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”. Cei mici vor putea degusta și culege singuri fructe, dar vor învăța și multe alte lucruri interesante.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite