Povestea preotului ortodox dat afară după ce a demonstrat că incinerarea cadavrelor nu contravine dogmei

Misionar în satele romilor, erou în Primul Război Mondial şi preot, arhimandritul Calinic Popp Şerboianu a stârnit o furtună în Biserica Ortodoxă, după ce a demonstrat că incinerarea cadavrelor nu contravine dogmei creştine. A fost şi caterisit din acest motiv.

Calinic Popp Şerboianu s-a născut pe 16 octombrie 1883 în satul argeşean Şerboieni. Provenea dintr-o familie de preoţi ortodocşi şi a absolvit în 1909 Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, devenind la rândul său preot.

În 1909, Calinic Popp Şerboianu a fost numit diacon la capela română din Paris, funcţie pe care a deţinut-o timp de doi ani. În perioada petrecută în capitala Franţei, a luat legătura cu scriitoarea Elena Văcărescu, cu monseniorul Vladimir Ghika şi cu alţi intelectuali de prim-rang. În octombrie 1914 a cerut să fie înscris la cursurile de doctorat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, dar a fost refuzat din cauza unor lipsuri ale regulamentului.

În timpul Primului Război Mondial, Calinic Popp Şerboianu a fost mobilizat şi a luptat pe front ca ofiţer în trupele de cavalerie. După război a colaborat cu mai multe reviste, a străbătut Europa într-o călătorie de studii şi a ajuns inclusiv în Statele Unite. Arhimandritul Şerboianu a stat inclusiv la mai multe mănăstiri din ţară.

După 1919 a predat câţiva ani Catedra de limba greacă de la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş. În 1922 a petrecut o perioadă mai puţin fastă în America. A revenit în ţară, iar în 1929 a plecat din nou la Paris. În 1930 publică în Franţa volumul ”Les Tsiganes. Histoire-ethnografie-linguistique-grammaire-dictionnaire”. În urma acestei lucrări ce s-a bucurat de un real succes a fost ales membru corespondent al instituţiei “The Gypsy Lore Society”, care se interesa de viaţa şi de istoria romilor.

Arhimandritul Calinic Popp Şerboianu a fost singurul preot ortodox român care a susţinut oficial incinerarea cadavrelor. Acesta a demonstrat că, de fapt, incinerarea cadavrelor nu contravine cu nimic dogmei creştine şi nici Sfintelor Scripturi. Pentru această îndrăzneală a fost dat afară din Biserică. În 1935, lumea tradiţionalistă şi ortodoxă românească a fost zguduită de apariţia unui articol care susţinea cremaţiunea în ziarul ”Flacăra Sacră”, o publicaţie de altfel susţinută de adepţii incinerării. Nu neapărat apariţia articolului era şocantă, ci autorul, arhimandritul Calinic Popp Şerboianu, fost preot şi chiar stareţ la Mănăstirea Crasna în perioada interbelică. Era singurul preot român care îndrăznise să susţină făţiş incinerarea. Şi asta în condiţiile în care în perioada interbelică Biserica Ortodoxă Română respingea ideea incinerării şi chiar interzisese prin decizii sinodale, în 1928 şi 1933, efectuarea oricărui serviciu religios legat de incinerare.

Calinic Popp Şerboianu a publicat, de altfel, până în 1936 nu mai puţin de 12 articole privind cremaţiunea, tot în revista ”Flacăra Sacră”. Cel mai important studiu privind practica incinerării în lumea creştină se numea ”Cremaţiunea şi religia creştină”. Şi contribuţia arhimandritului ortodox a dus la legiferarea incinerării în 1936. Arhimandritul susţinea în articolele sale că, de fapt, Dumnezeu l-a pedepsit pe Adam şi a indicat prin aceste cuvinte că el trebuie să lucreze pământul, nu neapărat să se îngroape în el. Totodată, preciza Calinic Şerboianu, focul, spre deosebire de pământ, este purificator. ”Dintru început, în opoziţie cu pământul, blestemat şi necurat, a fost socotit ca singurul element al curăţiei şi simbol al divinităţii şi nemurirei”, adăuga Calinic Popp Serboianu în ”Cremaţiunea şi religia creştină. Ţărână eşti şi în ţărână vei merge” din ”Flacăra Sacră”, apărută în 1935.

Această nesupunere faţă de dogme a fost aspră sancţionată de reprezentanţii Bisericii, Calinic Popp Şerboianu fiind caterisit. S-a stins din viaţă în 1941, la vârsta de 59 de ani.