Povestea impresionantă a eroinei care i-a sprijinit pe fraţii Arnăuţoiu. A fost condamnată la 15 ani de muncă silnică, iar soţul i-a fost împuşcat de Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filofteia Băşoiu a fost una dintre eroinele rezistenţei anticomuniste de la Nucşoara. Timp de aproape opt ani, împreună cu soţul său, i-a ajutat pe luptătorii din munţi conduşi de Toma Arnăuţoiu. Pentru sprijinul adus partizanilor, Filofteia Băşoiu a avut mult de pătimit.

Filofteia Băşoiu, fiica lui Ion şi a Mariei Ungureanu, s-a născut la 13 noiembrie 1913 în comuna argeşeană Stăneşti. S-a căsătorit în 1928 cu Nicolae Băşoiu, cu care a avut trei copii. Între 1950 şi 1958, la îndemnul Elisabetei Rizea din Nucşoara, Filofteia Băşoiu şi soţul ei, un gospodar înstărit, i-au ajutat pe partizanii conduşi de Toma şi Petre Arnăuţoiu.

A fost casnică şi s-a ocupat de creşterea copiilor, dar şi de munca la câmp şi, când avea timp, lucra la maşina de cusut. Era considerată de săteni ca una din cele mai harnice femei din Stăneşti. Lucra la războiul de ţesut macaturi, plocate, fote sau ii. Modelele pentru costumele naţionale erau create de ea şi se spune că erau deosebit de frumoase. Muncea zilnic de dimineaţa până seara împreună cu toată familia, inclusiv copiii. Soţul său, Nicolae Băşoiu, care avea mai multe oi, lua în arendă în fiecare an câte un munte unde ducea pe timpul verii oile sale şi ale multor săteni.

După cum scrie profesorul Ion Ştefan pe site-ul fericiticeiprigoniti.net, ”În anul 1950, împreună cu soţul său şi fiul lor Gheorghe, au fost contactaţi de Elisabeta Rizea (verişoara lui Nicolae Băşoiu) pentru a-i ajuta pe luptătorii din munţi conduşi de lt. Toma Arnăuţoiu. A acceptat pentru că aşa a hotărât soţul. Fraţii Arnăuţoiu şi alţi luptători veneau din când în când la ei acasă, în timpul nopţii, şi erau cazaţi într-o saia (o stână cu o odaie unde stătea şi dormea ciobanul). Această saia se afla la aproximativ 500 m depărtare de casă, pe un deal, şi pe perioada primăverii şi verii era părăsită. Filofteia Băşoiu le pregătea mâncarea şi le-o lăsa într-o traistă lângă o fântână. Când fraţii Arnăuţoiu împreună cu alţi luptători plecau de la saia, duceau cu ei alimente (brânză, fasole, pastramă etc.) şi haine (bocanci, mintene, pantaloni de pănură neagră etc.). Mare parte din aceste lucruri erau confecţionate de Filofteia Băşoiu la război şi cusute cu maşina de cusut”.

Filofteia Băşoiu a fost implicată şi în alte acţiuni de ajutorare a luptătorilor din munţi. O acţiune foarte riscantă a fost aceea de la Câmpulung. Soţul său, Nicolae Băşoiu, a trimis-o la Câmpulung, la preotul Ilie Dragomirescu, pentru a aduce de la acesta bani pentru partizani. I-a pregătit căruţa şi i-a pus mult fân pentru cei doi cai. ”A ajuns la Câmpulung pe la prânz şi preotul i-a spus să mai stea ca să se odihnească caii. În acest timp, preoteasa i-a adus 300 de lei, a pus-o să-şi dea fota jos, să-şi dezlege brâul. Apoi, amândouă au pus banii în brâu (acesta era lucrat din lână şi se purta îndoit) şi s-a încins cu fota peste el. În timp ce preoteasa o pregătea de drum, preotul a pus în căruţă, sub fân, mai multe arme procurate de la unitatea militară din Câmpulung prin intermediul unui subofiţer magazioner. A plecat din Câmpulung spre seară, când soarele se mai domolise. Pe drumul Câmpulung-Domneşti i-a fost tare frică. Totuşi nimeni nu a întrebat-o nimic, deşi s-a întâlnit cu mai multe persoane care circulau pe jos sau cu căruţele. La un moment dat a adormit când trecea prin satul Slănic, dar caii au ştiut drumul şi astfel după miezul nopţii a ajuns acasă, la Stăneşti. Soţul a luat banii şi a întrebat-o dacă preotul i-a dat şi arme iar ea i-a răspuns că nu. El a mers la căruţă, a căutat în fân şi a scos de acolo câteva arme. Filofteia Băşoiu a rămas încremenită de spaimă, ea neştiind de arme”, precizează profesorul Ion Ştefan.

Schinguită săptămâni în şir. Fetiţa i-a fost smulsă din braţe

La începutul lui iunie 1958, după ce soţul şi fiul său Gheorghe au fost arestaţi, a sosit şi rândul Filofteiei. Momentul arestării este unul tulburător, după cum relatează Ion Ştefan: ”În faţa porţii a oprit maşina Securităţii cu cinci securişti în ea. I-au spus să-şi schimbe hainele pentru că va merge cu ei să dea o declaraţie. A înlemnit de spaimă deoarece bănuia ce o aşteapta. Fetiţa, Marioara, nu prea înţelegea ce se întâmplă cu mama ei. Când a văzut că aceasta se îndreaptă spre maşină flancată de doi securişti, a început să plângă, s-a repezit la mama ei, a prins-o de fotă şi, cu toate ameninţările securiştilor, nu i-a dat drumul. Fetiţa ţipa astfel încât toţi locuitori de pe Valea Lupului au ieşit la porţi şi priveau îngroziţi la această scenă. Securiştii, puşi într-o situaţie neplăcută, i-au spus fetiţei că mama ei va reveni acasă peste câteva ore, dar ea nu i-a crezut şi a rămas încleştată de Filofteia. Atunci ei i-au spus că o vor lua şi pe ea, dar să nu mai ţipe. Au luat-o împreună cu mama ei, au urcat în maşină şi au pornit spre Domneşti. La ieşirea din satul Stăneşti, maşina a încetinit, iar un securist a smuls fetiţa de lânga mama sa şi a aruncat-o jos ca pe un sac de cartofi, în strigătele disperate ale ei şi ale mamei sale. Într-un târziu copilul a fost găsit de o cunoştiinţă care, după multe insistenţe, a adus-o acasă la bunica sa. Filofteia Băşoiu a fost dusă la Securitatea din Piteşti, unde a început calvarul. Era interogată zilnic, bătută, ţinută nemâncată, nedormită. O luau la interogatoriu la ora 12 noaptea şi, supusă torturii, au obligat-o să-i spună pe toţi despre care ştia că i-au ajutat pe fraţii Arnăuţoiu. Au bătut-o şi au schingiuit-o până a spus aproape tot ce a făcut pentru acei nefericiţi”.

A urmat apoi procesul în care, pe baza Sentinţei cu numărul 174 din 12 septembrie 1959, Filofteia Băşoiu a fost condamnată la 15 ani de muncă silnică.

Cu două luni înainte de condamnare, Filofteia Băşoiu a mai trecut printr-o dramă teribilă: soţul său a fost condamnat la moarte şi executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava.

Filofteia Băşoiu s-a stins din viaţă pe 26 septembrie 1989, cu doar trei luni înainte de căderea comunismului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite