Povestea bisericii ridicate de fiul lui Radu cel Mare undeva în Argeş. Ctitoria de artă are „pedigree“ domnesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica are aproape cinci secole vechime FOTO. Jurnalul de Argeş
Biserica are aproape cinci secole vechime FOTO. Jurnalul de Argeş

În comuna argeşeană Ţiţeşti, la 23 kilometri de Piteşti, se află una dintre cele mai vechi biserici din judeţ, ce datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Biserica „Sfânta Treime” a fost ctitorită de către Radu Paisie Voievod, fiul lui Radu cel Mare.

Începuturile acestei biserici se pierd în negura veacurilor ce au trecut. Descoperirile arheologice, efectuate în toamna anului 1969 de către o echipă din Argeş şi Bucureşti, au dus la concluzia că actuala biserică din Ţiţeşti a fost ridicată pe locul unei foste biserici, mai mici, ce a avut temelia din zid de bolovani şi construcţie de lemn. O dovadă certă a acestei străvechi zidiri este mormântul jupâniţei Vişa. Piatra funerară atribuie decesul jupâniţei în anul 1525. Ctitorul cel mai important este Radu Paisie Voievod, fiul domnitorului Radu cel Mare.

"Tabloul votiv în care fiul domnitorului Radu cel Mare apare poate fi observat în partea vestică a pronaosului. Mai trebuie spus că Radu Paisie este menţionat şi în pisania reperată la jumătatea secolului al XIX-lea, aflată în naosul bisericii ctitorite de Radu Paisie. Pe 8 mai 1623, biserica a fost închinată Mănăstirii „Sfântul Mihail” din Eparhia Pogoniani din Rumelia, Grecia. Această închinare va duce mai târziu la decăderea mănăstirii", precizează profesorul de istorie Marius Ionescu. În timpul domnitorului Gheorghe Bibescu şi a Mitropolitului Neofit a fost ridicată turla bisericii, pictura a fost refăcută şi a fost schimbată catapeteasma, costurile lucrărilor fiind suportate de egumenul Ioanichie Polidor.

O altă reparaţie a bisericii a fost realizată în anul 1967, prin purtarea de grijă a părinţilor Ioan Popescu din Bucureşti şi Pantelimon Musceleanu din Ţiţeşti.

Biserica a fost din nou renovată în 1972. Pictura bisericii este una deosebită. Biserica are tinda pictată în anul 1797, pronaosul pictat în anul 1746, iar în anumite registre din naos şi altar se pot remarca cele trei straturi succesive de pictură, primul fiind cel de la 1548, din vremea lui Mihai Ciobanul, cel de-al doilea de la 1746, din timpul egumenilor Damaschin şi Partenie, iar cel de-al treilea strat este cel din 1846, în timpul lui Ioanichie Polidor. Podoaba interioară a bisericii este catapeteasma sculptată în lemn, lucrată în secolul XVIII, în timpul lui Constantin Mavrocordat, restaurată şi sfinţită în 2013.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite