Judecător de la Tribunalul Vâlcea, acuzat de o grefieră că a agresat-o fizic și verbal. Sindicatul reacționează: „Grefierii nu sunt subordonați personali ai nimănui”
0Un incident grav a avut loc joi, 12 februarie, la Tribunalul Vâlcea. O grefieră reclamă că a fost agresată verbal și fizic de judecătorul Bogdan Mateescu, fost președinte al instanței și candidat la conducerea Curții de Apel Pitești. Poliția a fost chemată să intervină. Sindicatul Național al Grefei Judiciare (SNGJ Dicasterial) spune că n-ar fi un caz izolat.

Organizația sindicală arată că grefiera ar fi fost chemată într-un birou în prezența mai multor judecători, pentru o discuție care nu avea legătură cu activitatea sa profesională. Subiectul ar fi vizat o situație petrecută într-un local, în afara programului.
„Potrivit informațiilor confirmate de colegă, domnul judecător Bogdan Mateescu, fost președinte al Tribunalului Vâlcea și actual candidat pentru funcția de președinte al Curții de Apel Pitești, în prezent fără nicio funcție de conducere, a chemat-o pe colega noastră într-un birou, în prezența altor judecători. Discuția inițiată nu a avut nicio legătură cu activitatea profesională a grefierei, cu atribuțiile de serviciu sau cu conduita acesteia în cadrul instanței. Subiectul invocat a vizat o situație petrecută într-un restaurant din oraș, în afara programului de lucru, în timpul liber al colegei noastre. În momentul în care colega noastră, cu calm și respect, a precizat că viața sa privată nu privește instanța și nu are legătură cu activitatea profesională, situația a degenerat”, se arată într-un comunicat al SNGJ Dicasterial..
Sindicatul Național al Grefei Judiciare denunță public incidentul despre care spune că vizează direct integritatea fizică și demnitatea profesională a grefierei.
„Din declarațiile acesteia rezultă că a fost agresată verbal, iar ulterior, în momentul în care a refuzat să accepte un astfel de tratament, a fost împinsă și scoasă forțat din încăpere, fiind bruscată și împinsă pe ușă”.
„Integritatea fizică a colegei noastre este în mod real pusă în discuție”
Potrivit aceluiași comunicat, Poliția a fost chemată la fața locului. Au fost luate declarații de la grefieră, de la judecătorul implicat, de la ceilalți magistrați prezenți, precum și de la alte persoane.
„A dost formulată solicitare pentru emiterea unui ordin de protecție. Există înregistrări audio ale incidentului. Aost deschis un dosar la poliție, urmând a fi analizate inclusiv eventuale fapte de natură penală. Integritatea fizică a colegei noastre este în mod real pusă în discuție, iar ceea ce s-a întâmplat depășește orice limită admisibilă într-o instituție a statului de drept”, transmite sindicatul.
Sindicatul vorbește despre un istoric de presiuni
SNGJ susține că incidentul nu este unul izolat și că grefiera ar fi fost supusă, în ultimul an, unor măsuri administrative și disciplinare „contestabile”:
„Situația de astăzi nu apare în vid. De peste un an, colega noastră este supusă unei serii de măsuri administrative și disciplinare contestabile: sancțiuni anulate ulterior în instanță; cordarea unui calificativ scăzut, contestat în instanță; acordarea unui calificativ scăzut, contestat în instanță; timiterea în cercetare disciplinară pentru refuzul de a accepta evaluări retroactive întocmite exclusiv în contextul declanșării unei proceduri sancționatorii; ignorarea concluziilor comisiei de cercetare disciplinară, care stabilise inexistența unor fapte, urmată de reluarea cercetării și aplicarea unei sancțiuni ulterior dovedite nelegale”.
Sindicatul precizează că „toate aceste episoade au avut un numitor comun: lipsa oricărei abateri profesionale reale”.
„Mai mult, aceeași grefieră fusese propusă anterior pentru ocuparea prin delegare a unei funcții de conducere în cadrul instanței — fapt care confirmă nivelul său profesional”, arată organizația.
Sindicatul menționează și informații neconfirmate potrivit cărora o altă grefieră ar fi fost molestată verbal în urmă cu două săptămâni, dar nu a avut curajul să depună plângere.
„Pe surse, există informații că o altă colegă grefier ar fi fost molestată verbal în urmă cu aproximativ două săptămâni, însă până în acest moment nu a avut curajul să declare public cele întâmplate. Vom vedea dacă va decide să vorbească. Dacă astfel de practici sunt reale, ne aflăm în fața unei forme grave de abuz de poziție și de exercitare a autorității în scopuri incompatibile cu statutul funcției.
SNGJ Dicasterial nu va interveni în dosarul penal aflat deja în curs. Respectăm competența organelor judiciare și independența anchetei. Însă colega noastră nu este singură. I-a fost pus la dispoziție avocat specializat în materie penală pregătit să o reprezinte ferm, inclusiv în raport cu calitatea publică a persoanei implicate”, se mai arată în comunicat.
SNGJ: „Grefierii nu sunt subordonați personali ai nimănui”
Deși a anunțat că nu va interveni în ancheta penală, organizația sindicală a precizat că va acționa pe linia hărțuirii la locul de muncă și a climatului organizațional din instanță. Grefierei i-a fost pus la dispoziție un avocat specializat în drept penal.
„Grefierii nu sunt subordonați personali ai nimănui. Nu pot fi trași la răspundere pentru viața lor privată. Nu pot fi umiliți sau agresați pentru refuzul de a participa la evenimente informale. Nu pot fi sancționați pentru că nu se aliniază unor practici 'neortodoxe'”, transmite SNGJ Dicasterial.
Sindicatul mai precizează că, în ultimele luni a primit „numeroase mesaje potrivit cărora domnul Mateescu ar continua să dea ordine, iar conducerea formală ar executa. Dacă aceste informații sunt reale, ne aflăm în fața unei disfuncționalități instituționale grave”.
„Într-un stat de drept, autoritatea nu se exercită prin intimidare”
Sindicatul face apel la toți grefierii care se simt hărțuiți sau intimidați să sesizeze organizația, pentru a documenta și opri eventualele abuzuri.
„Într-un stat de drept, autoritatea nu se exercită prin intimidare. SNGJ Dicasterial va urmări acest caz până la capăt.Nu pentru spectacol public.Ci pentru că este vorba despre demnitate, siguranță și limitele puterii într-o instituție a justiției. Facem un apel către toți grefierii care se simt agresați, hărțuiți sau intimidați la locul de muncă să ne sesizeze fără teamă, deoarece numai prin sesizări reale, asumate și documentate putem aduce la suprafață și opri abuzurile exercitate asupra grefierilor în cadrul instanțelor”.























































