FOTO Dumitru Olteanu şi George Cuşa, doi dintre supravieţuitorii reeducărilor prin tortură, bântuiţi şi azi de ororile Experimentului Piteşti

Aşa-zisele încercări de „reeducare“ efectuate sub oblăduirea autorităţilor comuniste, în perioada anilor 1949-1952, în cadrul “Experimentului Piteşti” sau „Fenomenului Piteşti”, cum mai este cunoscut, au fost comise, pentru prima dată, în fostul penitenciar din reşedinţa judeţului Argeş, cu scopul de anihilare a convingerilor şi ideilor politice şi religioase ale deţinuţilor.

Se estimează că în cadrul “Experimentului Piteşti” au avut de suferit circa 5.000 de oameni. Cei mai mulţi dintre ei s-au stins. O parte, în jur de 200 de deţinuţi, chiar în timpul torturilor, iar alţii, după ce au ieşit din închisoare. Cei care au supravieţuit ororilor de la Piteşti încă mai duc cu ei povara apăsătoare a pedepselor fizice şi psihologice la care au fost supuşi.

Printre ei şi Dumitru Olteanu, un piteştean în vârstă de 80 de ani, care şi-a trăit în închisoare anii în care ar fi trebuit să fie student.  A fost arestat în  vara lui 1953, la vâsta de 19 ani, când a fost descoperit ca făcând parte din mişcarea “Tricolor”, o grupare considerată drept o ameninţare la adresa comunismului, şi condamnat pentru asociere împotriva ... ordinii sociale.

 Neagra - spaima deţinuţilor

Cu trupul obosit de bolile bătrâneţii şi sufletul încă vizibil chinuit de pedepsele fizice şi umilinţele psihologice pe care le-a îndurat în închisoarea de la Piteşti, Dumitru Olteanu ţine privirea sus.  Păşeşte încet, greoi în celula rece, care, între 1953 şi 1954   trebuie să-i spele creierul pentru implantarea unei conştiinţe tipic comuniste.

“Aici, sub fereastră, era patul meu, iar pe ochiul acesta de geam am îndrăznit să privesc afară. Pentru că m-am uitat pe fereastră, am luat trei zile de carceră, la Neagra, cu lanţuri la picioare”, povesteşte fostul deţinut politic.

Îi dau lacrimile şi tace. Ne-arată carcera – Neagra, cum au botezat-o cei care au avut parte de ea – considerată spaima deţinuţilor, ca şi camera de tortură “Spital”, locul unde, de-a lungul anilor, au fost greu înceraţi fizic şi psihic deţinuţii care au trecut prin “Experimentul Piteşti”.

 Deşi n-a stat în închisoare decât un an şi jumătate, persecuţiile în cazul lui Dumitru Olteanu au continuat mult timp după, fiindu-i îngrădit accesul la orice formă de continuare a studiilor. Facultatea a urmat-o târziu, iar ironia face ca Dumitru Olteanu să fie inginerul care, la aproape 60 de ani de la eliberare, avea să coordoneze lurările monumentului dedicat victimelor “Experimentului Piteşti”, monument ridicat în apropierea fostei înschisori comuniste

 Botezaţi în latrină

Faptele cel mai greu de imaginat s-au petrecut însă înainte de 1953, multe dintre atrocităţi fiind asociate cu imaginea şefului torţionarilor, Eugen Ţurcanu, liderul unui grup de deţinuţi al cărui scop era maltratarea şi torturarea altor deţinuţi, în ideea "reeducării" acestora în spiritul marxism-leninismului şi a obţinerii de informaţii de valoare pentru organele de represiune comuniste.   Apogeul “creativităţii” lui Ţurcanu în materie de dezumanizare era atins  atunci când avea de-a face cu deţinuţi care credeau în Dumnezeu şi care se încăpăţânau să-şi păstreze convingerile.  Aceste metode de "reeducare" prin distrugerea fizică şi psihică a individului au fost  detaliate  de publicistul  Virgil Ierunca în lucrarea Fenomenul Pitesti:  “Unii erau "botezati" în fiecare dimineaţă: scufundaţi cu capul în hârdăul cu urină şi materii fecale, în timp ce ceilalţi în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura pâna ce conţinutul făcea bulbuci. Când deţinutul recalcitrant era pe punctul de a se îneca, era scos, i se dădea un scurt răgaz sa respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre aceşti "botezaţi" căruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a ţinut vreo două luni de zile: mergea în fiecare dimineaţă şi-şi băga singur capul în hârdău, spre hazul reeducatorilor".

Trimis de Ţurcanu la Gherla

Printre cei care l-au cunoscut personal pe Eugen Ţurcanu se numără şi fostul deţinut politic George Cuşa, unul dintre  martorii şi supravieţuitorii reeducărilor prin tortură, arestat în septembrie 1948  şi condamnat întâi la 4 ani, apoi la 21 de ani de temniţă, din care a ispăşit 14. O parte din primii ani de puşcărie comunistă i-a petrecut la Piteşti, unde erau repartizaţi studenţii,  ca să ajungă apoi  la Gherla şi Aiud. Din fericire, au fost anii “idilici”, cum însuşi George Cuşa mărturiseşte, de dinaintea “ţurcaniadei” declanşată prin 1951.

“Din anii petrecuţi la Piteşti, mi-amintesc că veniseră de la Suceava vreo 5 inşi. Printre ei şi Ţurcanu. Eram vecini de celulă… Ţurcanu este cel care m-a şi turnat pentru un pachet de mâncare pe care-l primisem după gratii, considerat ajutor legionar. Ce-a urmat?! Neagra cea de groază, o celulă de un metru pe un metru şi jumătate, în beznă, unde primeai o ciorbă şi câteva grame de pâine o dată la trei zile“ îşi aminteşte George Cuşa, pe care tot Ţurcanu l-a şi trimis la Gherla!

“Când a fost vorba să plec de la Piteşti, credeam că pentru pedeapsa mea, or să mă trimită la Canal, nu la Târgu Ocna, nu la Gherla... Ţurcanu mi-a zis: tu, banditule, mergi la Gherla, la machedonii tăi, să-i tragi de limbă. Nu cumva să spui că nu eşti de acord, că te lichidez! “ povesteşte fostul deţinut politic George Cuşa.

De altfel, transformarea deţinuţilor în trădători ai confraţilor lor, transformarea victimelor în călăi, astfel încât condamnaţii să fie torturaţi chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinţă, a fost unul dintre principiile "reeducării" de la Piteşti a cărei reţetă a fost aplicată, ulterior, şi în celelalte temniţe comuniste din ţară.