FOTO Ajutaţi de Biserică
017 elevi din Curtea de Argeş, care provin din familii defavorizate, monoparentale sau cu o situaţie materială precară sunt ajutaţi de Centrul de Consiliere Socio-Educativă, iar la iniţiativa Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi a unui avocat, copiii au primit ghiozdane şi rechizite. Cei mici nu au rămas datori şi i-au dat un cadou de suflet Înalt Prea Sfinţiei Sale Calinic, în semn de mulţumire.
Toţi cei 17 copii, care ajutaţi de centrul din Curtea de Argeş, provin din familii defavorizate, iar din cauza lipsurilor materiale cu care se confruntă părinţii nu s-au putut pregăti pentru un nou an şcolar. În ajutorul lor au venit, la iniţiativa Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, mai mulţi oameni cu suflet care au cumpărat mai multe rechizite şi ghiozdane, pentru a-i ajuta pe cei mici la şcoală. "Am primit un ghiozdan, un bloc de desen, dulciuri, iar în ghiozdan am rechizite. Le mulţumesc pentru acest cadou" ne-a declarat Ionuţ.

Colegul său Mihai, elev în clasa a şaptea, este un mic expert în arta origami pe care a învăţat-o de pe internet, şi după cum spune el nu i-a fost greu şi nici nu i se pare complicat. Mai mult, el a devenit învătător pentru ceilalţi colegi ai săi pe care îi instruieşte în arta origami, lucrările sale expuse în centru fiind admirate şi de către Prea Sfinţia Sa Calinic: "Am învăţat de pe internet să fac diferite obiecte folosind arta origami. Nu mi s-a părut greu nici la început. Am observat cum se face şi apoi am încercat şi eu, şi după ce am facut părţile necesare am început să asamblez. Mă bucur pentru ceea ce am primit. Până acum nu reuşisem să să îmi cumpăr prea multe, iar rechizitele primite astăzi au completat ceea ce mai aveam de cumpărat. Acum am tot ce îmi trebuie şi sunt pregătit pentru şcoală" spune Mihai.

La Centrul de Consiliere Socio-Educativă cei mici au parte de o masă caldă, program after-school şi alte activităţi, iar elevii învaţă foarte bine şi au rezultate excelente la şcoala, situaţie confirmată de reprezentanţii unităţii şi de cei care au dăruit."Centrul nostru are rolul de a preveni abandonul şcolar şi instituţionalizarea copiilor preveniţi din familii defavorizate. În prezent în centru sunt 17 beneficiari. Copiii au parte de activităţi de îngrijire, educaţie, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi bineînţeles ne ocupăm de valorificarea propriului potenţial" ne-a declarat Maria Barbu, asistent social.

Cadourile au fost înmânate celor mici de către Înalt Prea Sfinţia Sa Calinic: "Ne bucurăm să fim împreună la început de an şcolar. Copiii, sunt aşa cum se spune de obicei şi este adevărat, temelia naţiunii, a României. Sigur ei exprimă, spre deosebire de ceilalţi copii, probleme acasă în familie şi este foarte potrivit să ne îndreptăm atenţia, aş zice nu numai cu această ocazie, trebuie să fie un fel de continuitate în a supraveghea şi a avea grijă de ei, atât cât este posibil, nu numai cu rechizite ci şi cu celelalte nevoi ale lor".

"Am încercat să facem o bucurie acestor copii deosebiţi. Am aflat despre situaţia lor deosebită de la reprezentaţii Arhiepiscopiei şi împreună am încercat să aducem o rază de lumină în viaţa acestor copii deosebit de talentaţi" ne-a declarat Alin Anton, cel care a făcut posibilă achiziţionarea rechizitelor.

Înalt Prea Sfinţia Sa Arhiepiscpul de Argeş şi Muscel Calinic a primit de la copiii un cadou în semn de mulţumire un tablou şi alte daruri realizate de cei mici, iar legătura micuţilor cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române va fi permanentă.
