Curtea de Argeș, locul de veci al familiei regale. Suveranii României odihnesc împreună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din noiembrie 2019, regii și reginele României se odihnesc împreună la Curtea de Argeș, alături de Basarabi. Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regina Elena, Regele Mihai și soția sa Ana își dorm aici somnul de veci, în vechea catedrală sau în noua necropolă regală.

Regii României. FOTO Wikipedia
Regii României. FOTO Wikipedia

Se împlinesc în curând, trei ani de la aducerea, în octombrie 2019, în noua Catedrală Mitropolitană de la Curtea de Argeş a rămăşiţelor pământeşti ale Reginei Elena (1896-1982), mama regelui Mihai, înhumată inițial, în urmă cu 37 de ani, în exil, și tot trei ani de când regii și reginele României se odihnesc, în sfârșit împreună, în orașul Basarabilor, în vechea și noua necropolă regală.

Regina Elena. FOTO wikipedia.org
Regina Elena. FOTO wikipedia.org

Cu doar câteva luni înainte de aducerea aici, după 71 de ani de la plecarea în exil, a osemintelor evlavioasei și modestei regine a românilor, sicriul Regelui Carol al II-lea al României, cel care i-a fost soț, a fost și el adus în noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş.

Osemintele lui Carol al II-lea - rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, rămas în exil atât în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial cât şi în perioada postbelică – au fost scoase, în martie 2019 din cripta aflată în curtea Mănăstirii Curtea de Argeş, pentru a fi depuse în necropola cea nouă, unde atunci se odihneau deja Regele Mihai şi Regina Ana.

Reînhumarea regelui Carol al II-lea în noua Catedrală Arhiepiscopală. FOTO Arhiepiscopia Argeșului
Reînhumarea regelui Carol al II-lea în noua Catedrală Arhiepiscopală. FOTO Arhiepiscopia Argeșului

S-a întâmplat la 66 de ani de la funeraliile inițiale, din 1953, organizate la Lisabona, acolo unde a fost înmormântat prima dată, lângă panteonul regilor Portugaliei din mănăstirea São Vicente (unde mai târziu, a fost depus şi sicriul Elenei Lupescu, femeia care l-a despărțit de consoarta sa și cu care s-a căsătorit la Rio de Janeiro, în 1947).

De precizat că, din Portugalia, rămăşiţele sale au fost aduse în România pe 13 februarie 2003, prin implicarea lui Teodor Baconschi, la vremea aceea ambasador al României în Republica Portugheză. Au fost depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş, în criptă special amenajată în afara bisericii în care se odihneau ceilalţi regi ai României, dar separat de rămăşiţele Elenei Lupescu - aduse tot atunci în România și îngropate în cimitirul unei bisericuţe de lemn aflate în apropiere. Fiul lui Carol al II-lea, Regele Mihai, nu a participat atunci la ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta şi soţul acesteia.

Atât Regele Carol al II-lea, cât și Regina Elena se odihnesc acum lângă fiul lor Mihai I (1921-2017), rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930 și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie.

Mihai I, cel din urmă rege al României, s-a stins din viaţă în urmă cu 5 ani, pe 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani, și a fost înmormântat câteva zile mai târziu în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş), lângă soția sa, Ana (1923-2016).

Regele Mihai și Regina Ana. FOTO commons.wikimedia.org
Regele Mihai și Regina Ana. FOTO commons.wikimedia.org

„Regina Ana, Regina Speranței, credea că, într-o bună zi, Regele Mihai se va întoarce acasă, în România! A așteptat peste 70 de ani ca să se împlinească visul unei vieți zbuciumate! Așa a intrat pe Porțile Veșniciei, la 1 august 2016, când creștinătatea Ortodoxă intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. O jelanie i-a fost întreaga viață și lacrimi sfinte a vărsat în rugăciune către Maica Domnului, care acum îi mângâie fața, zâmbind în soare!”, spunea, într-unul dintre volumele sale, Calinic Argeșeanul.

Cei patru regi înmormântați în noua necropolă regală de la Curtea de Argeș (lăcaș în care urmează a fi aduse, anul acesta, și rămăşiţele principilor Nicolae şi Mircea, al doilea şi respectiv ultimul copil al Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand) se odihnesc la câțiva metri de vechea mănăstire de la Curtea de Argeş unde sunt înmormântaţi alți patru regi:

- Carol I al României (1839-1914), principe de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitorul, apoi regele României, cel care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată lui Alexandru Ioan Cuza, suveranul care, în cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), a obținut independența țării, a redresat economia și a pus bazele unei dinastii.

- Elisabeta a României (1843-1916), soția Regelui Carol, prima regină a României, în urma recunoașterii țării drept Regat, atât de Poarta Otomană, cât și de marile Puteri Europene, după Războiul de Independență a României de la 1877, fiind apoi regina României în timpul domniei soțului ei.

Regele Carol I și Regina Elisabeta. FOTO Commons.wikimedia.org
Regele Carol I și Regina Elisabeta. FOTO Commons.wikimedia.org

- Regele Ferdinand I (1865-1927), al doilea rege al României, supranumit Întregitorul datorită Marii Unirii înfăptuite în timpul domniei sale

Regina Maria (1875- 1938), soția lui Ferdinand și mama regelui Carol al II-lea, „Îngerul păzitor al României, trimis de Dumnezeu la cumpăna veacurilor“, cum a numit-o IPS Calinic, a doua regină a României.

Regele Ferdinand. FOTO Library of Congress's Prints and Photographs division
Regele Ferdinand. FOTO Library of Congress's Prints and Photographs division
Regina Maria și Mihai. FOTO Arhivă Adevărul
Regina Maria și Mihai. FOTO Arhivă Adevărul

„După o suferinţă prelungită, Regina Maria a murit la Castelul Pelişor pe 18 iulie 1938. Pe 21 iulie cortegiul funerar a sosit la Palatul Cotroceni, fiind anunţat prin 75 de slave de tun, iar pe 24 iulie, trupul Reginei a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, necropola familiei regale. Presa din România scria în acele zile: în sunetul clopotelor, în durerea copleşitoare a întregului popor care a iubit-o şi care nu o va uita niciodată, Marea, Sfânta Regină Maria, a făcut ultimul drum în eternitate”, relata Arhiepiscopia Argeșului, la una dintre comemorările Reginei Maria.

Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I şi Regina Maria sunt înmormântați în vechea catedrală, necropolă regală, alături de Neagoe Basarab, ctitorul mănăstirii și domn al Ţării Româneşti în perioada 1512-1521, Doamna Despina - văduva domnitorului (călugărită după moartea acestuia), Doamna Stana, fiica lui Neagoe Basarab (și soţia domnitorului Ştefăniţă Vodă al Moldovei), și de Radu de la Afumaţi, soţul Doamnei Ruxandra, și ea fiică a lui Neagoe Basarab. 

Prin Regina Maria, nepoată a Reginei Victoria a Angliei, familia regală a României se înrudește cu familia regală a Marii Britanii. Regina Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie 2022, după 70 ani de domnie, la vârsta de 96 ani. Ea va fi înmormântată luni, 19 septembrie, la vestita catedrală monarhică Westminster Abbey. 

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite